Putin și fantasmele puterii: între iluzie strategică și realitate militară

Războiul informațional dus de Kremlin pe frontul occidental, mai ales în cercurile de putere de la Washington, pare – cel puțin la suprafață – să încline balanța în favoarea Moscovei. Departe de a fi doar o bătălie a armelor, conflictul din Ucraina se dovedește a fi și un duel al percepțiilor. Iar aici, Rusia investește masiv în ceea ce specialiștii numesc „hiperrealitate” – o construcție strategică menită să estompeze granițele dintre adevăr și ficțiune.

Vladmir Putin încearcă să-și impună propria realitate în privința Ucrainei FOTO Shutterstock

Această practică, cunoscută din perioada sovietică sub numele de maskirovka, implică o orchestrare complexă de propagandă, manipulare și dezinformare. Este o armă silențioasă, dar devastatoare, care oferă Kremlinului o armură imaginară, în spatele căreia ascunde eșecurile din teren, susțin, în Kyiv Post, Jorge Conde, doctorand în Știința Războiului Cognitiv și Combaterea Interferenței străine la Universitatea Națională Australiană, Canberra, Australia și Dr. John Blaxland este profesor de studii internaționale de securitate și informații la Centrul de Studii Strategice și de Apărare (SDSC) de la Universitatea Națională Australiană.

În Orientul Mijlociu, prăbușirea regimului sirian – cândva pilon al influenței ruse în regiune – a reprezentat o lovitură de imagine severă. Alături de eliminarea brutală a unui general rus în chiar inima Moscovei și de impasurile repetate din Ucraina, toate aceste episoade zguduie aura de invincibilitate pe care propaganda rusă încearcă să o întrețină cu obstinație.

De la începutul invaziei în Ucraina, în februarie 2022, Rusia a lucrat meticulos la conturarea unui scenariu alternativ, menit să minimalizeze pierderile proprii și să exagereze succesele pe câmpul de luptă. Retragerea eșuată de la Kiev a fost prezentată ca un „gest de bunăvoință”, în ciuda faptului că trupele ruse suferiseră pierderi grele. Este o strategie ce amintește de vechile tactici sovietice: propaganda internă rămâne vitală pentru coeziunea regimului, iar narativele menite să intimideze adversarii occidentali se multiplică în spațiul informațional global.

Realitatea de pe front contrazice însă sistematic mitologia invincibilității militare. Datele serviciilor occidentale vorbesc de sute de mii de pierderi umane în rândul trupelor ruse – o tragedie pe care Moscova o trece sub tăcere. În paralel, capacitatea Rusiei de a-și gestiona conflictele interne a fost pusă la grea încercare în vara lui 2023, când o tentativă de lovitură de stat a fost evitată în ultimul moment.

Istoria pare să se repete

În timpul Războiului de Iarnă cu Finlanda (1939–1940), propaganda sovietică a proclamat o victorie sigură, deși realitatea din teren era umilitoare. Cazul celebrului lunetist finlandez Simo Häyhä, care a ucis peste 500 de soldați sovietici în doar câteva luni, a devenit simbolul unei rezistențe care a demolat mitul invincibilității Armatei Roșii. Atunci, ca și acum, adevărul a ieșit la iveală în ciuda eforturilor de camuflare.

În 2018, într-un episod prea puțin mediatizat, o confruntare directă între forțele americane și mercenari ruși în Siria s-a soldat cu o înfrângere categorică pentru cei din urmă. Forțele americane, sprijinite aerian, au neutralizat o forță de 500 de luptători ruși și pro-regim într-un timp record. Acest incident a spulberat, fie și temporar, aura de temută eficiență a armatei ruse.

Obsesia lui Vladimir Putin pentru operațiuni secrete – influențată de trecutul său în KGB – se reflectă nu doar în acțiunile din Ucraina, ci și în valul de asasinate comise în capitale europene. Kremlinul neagă invariabil implicarea, dar ulterior își primește asasinii cu medalii și onoruri, într-o reabilitare publică atent pusă în scenă.

Rusia mizează pe încălcarea sistematică a „liniilor roșii”

În paralel, escaladarea verbală și gesturile de intimidare militară – cum ar fi incursiunile aeriene în spațiul NATO – devin elemente repetitive ale unei strategii psihologice bine calculate. Rusia mizează pe încălcarea sistematică a „liniilor roșii”, pentru a testa reacțiile adversarilor. Iar când toate celelalte tactici eșuează, amenințarea nucleară este scoasă la înaintare – un șantaj simbolic, menit să creeze teamă și confuzie.

Declarațiile recente ale lui Serghei Lavrov, potrivit cărora sprijinul militar occidental pentru Ucraina marchează o „nouă etapă” a conflictului, vin în contextul revizuirii doctrinei nucleare a Rusiei. Aceasta prevede că un atac convențional asupra Rusiei, sprijinit de o putere nucleară, poate fi considerat casus belli nuclear. Cu toate acestea, majoritatea analiștilor occidentali privesc aceste amenințări ca pe o formă de retorică strategică, nu ca pe o intenție reală de utilizare a arsenalului nuclear.

În 2014, după anexarea Crimeei, Angela Merkel remarca, cu o doză de îngrijorare, că Putin pare a fi „în afara realității”. Dar poate că realitatea pe care el o construiește este cea care s-a infiltrat, insidios, în imaginarul colectiv. Adevărul devine, astfel, o bătălie pe un alt front – cel cognitiv.

Sun Tzu scria că „suprema arta a războiului este să învingi fără luptă”. În secolul XXI, acest principiu este mai actual ca niciodată. Cine domină spațiul informațional, cine controlează percepția, acela deține inițiativa strategică.

Provocarea pentru Occident nu este doar de ordin militar, ci și mental. Câștigarea războiului înseamnă și recucerirea adevărului – acolo unde propaganda vrea să-l șteargă. Iar în fața autocrațiilor care mizează pe iluzie, democrațiile trebuie să răspundă cu luciditate și transparență. Căci în cele din urmă, realitatea – oricât de întârziată – se impune întotdeauna.