Prim-ministrul Israelului şi Putin au discutat despre situaţia israelienilor din Ucraina. Negocierile privind programul nuclear iranian se complică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: EPA-EFE
Foto: EPA-EFE

Premierul israelian Naftali Bennett şi preşedintele rus Vladimir Putin au discutat despre situaţia evreilor şi a comunităţilor evreieşti din Ucraina în contextul operaţiunii militare a Rusiei, în timpul discuţiilor purtate sâmbătă la Kremlin, dar şi despre acordul nuclear cu Iranul.

Potrivit  agenţiei ruse de ştiri TASS, care citează The Jerusalim Post, negocierile dintre Putin şi Bennett, a căror temă centrală a fost situaţia din Ucraina, au durat aproximativ trei ore.

Părţile au abordat, de asemenea, negocierile aflate în desfăşurare la Viena privind restabilirea Planului de acţiune cuprinzător comun referitor la programul nuclear programul nuclear iranian. Potrivit sursei publicaţiei, şeful guvernului israelian a subliniat că ţara sa se opune revenirii la acest acord.

După cum s-a menţionat, după întâlnirea cu liderii ruşi, Bennett a avut o conversaţie telefonică cu preşedintele ucrainean Volodymyr Zelensky.

Potrivit ziarului, şeful cabinetului israelian se îndreaptă spre Germania, unde urmează să poarte discuţii cu cancelarul german Olaf Scholz. Cu toate acestea, data exactă a întâlnirii lor nu este specificată.

Israelul se opune revenirii la acordul nuclear

La rândul său, un alt ziar israelian, Times of Israel arată că premierul Naftali Bennett a călătorit sâmbătă la Moscova pentru o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin, unde una dintre temele principale a fost războiul din Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că cei doi au discutat „situaţia din jurul Ucrainei”, potrivit agenţiilor de presă ruse. În declaraţia Primului Ministru nu se menţionează invadarea ţării de către Rusia. 

O sursă diplomatică oficială israeliană a declarat că întâlnirea a fost coordonată cu Statele Unite, Germania şi Franţa, „în dialog continuu cu Ucraina”. Sursa a spus că Bennett a vorbit cu Putin despre „situaţia israelienilor şi a comunităţilor evreieşti ca urmare a conflictului” şi despre discuţiile în curs de la Viena pentru restabilirea acordului nuclear cu Iranul din 2015, la care Rusia este semnatară.

„Prim-ministrul a exprimat poziţia Israelului, care se opune revenirii la acordul nuclear”, a spus sursa.

Sâmbătă mai devreme, Rusia a declarat că va cere garanţii de la SUA înainte de a sprijini acordul nuclear cu Iranul, invocând valul actual de sancţiuni occidentale împotriva Rusiei.

O călătorie neobişnuită pentru un evreu ortodox

Biroul de presă al lui Bennett a declarat că premierul a fost însoţit de ministrul locuinţelor Ze'ev Elkin, acţionând ca traducător şi consilier. Elkin, un vorbitor de rusă, originar din Ucraina, a îndeplinit un rol similar sub fostul premier Benjamin Netanyahu. Consilierul pentru securitate naţională Eyal Hulata, consilierul principal pentru politici Shimrit Meir şi purtătorul de cuvânt al lui Bennett, Matan Sidi, au călătorit, de asemenea, cu prim-ministrul, a declarat biroul acestuia.

Bennett, primul premier ortodox al Israelului, a făcut zborul către Moscova în Şabat, lucru pe care evreii conservatori nu au dreptul să îl facă conform legii evreieşti, deşi se fac excepţii pentru situaţii medicale sau de securitate în care viaţa este ameninţată. Elkin este, de asemenea, religios.

După întâlnirea cu Putin, Biroul de presă al Primului Ministru israelian a declarat că Bennet a vorbit cu preşedintele Ucrainei Volodymyr Zelensky. Nu s-a precizat ce au discutat cei doi.

De la Moscova, premierul israelian va zbura la Berlin pentru a se întâlni cu cancelarul german Olaf Scholz înainte de a se întoarce în Israel. Purtătorul de cuvânt al premierului nu a spus ce vor discuta cei doi; Germania este parte la acordul nuclear cu Iranul şi a cerut, de asemenea, încetarea invaziei Rusiei, depunând eforturi pentru a oferi Ucrainei un anumit ajutor militar. Scholz a fost în Israel miercuri pentru o vizită.

Călătoriile la Moscova şi Berlin au survenit după ce Bennett a avut două convorbiri telefonice consecutive cu Putin şi Zelensky în ultimele zile, în timp ce Moscova continua invazia vecinului său.

Echilibristică între Occident şi Rusia

Israelul a căutat o cale de mijloc de rezolvare a conflictului: se alătură aliaţilor săi occidentali, evitând în acelaşi timp o ruptură cu Moscova. Forţele ruse controlează spaţiul aerian din Siria vecină, unde avioanele israeliene operează adesea împotriva miliţiilor afiliate Iranului; Israelul vede Iranul ca pe o ameninţare existenţială.

Israelul s-a oferit în mai multe rânduri să medieze discuţiile pentru a pune capăt invaziei. Oficialii ucraineni au spus, de asemenea, că susţin ideea, dar iniţiativa nu a mers încă mai departe.

Marţi, Bennett a spus că Israelul caută să „ajute în linişte”, menţinând în acelaşi timp propriile interese strategice. Israelul şi-a exprimat sprijinul pentru poporul ucrainean şi a trimis un transport de 100 de tone de ajutoare umanitare. Ministrul de externe Yair Lapid a condamnat invazia drept o „încălcare a ordinii internaţionale”. Dar Bennett a evitat să-l numească pe Putin ca invadator sau dictator, a refuzat cererile ucrainene de echipament militar şi a promis că va adopta o politică prudentă.

„De la început, statul Israel a adoptat o abordare măsurată şi responsabilă, care ne permite nu doar să ne protejăm interesele, ci şi să fim folositori, să fim un jucător de încredere — unul dintre puţinii care pot comunica direct cu ambele părţi”, a spus Bennett într-un discurs de marţi.

Rusia şi Ucraina sunt aşteptate să ţină luni a treia rundă de discuţii pentru a pune capăt ostilităţilor, a declarat negociatorul ucrainean David Arakhamiya într-o postare de sâmbătă pe Facebook, fără a oferi alte detalii. Primele două runde de discuţii privind rezolvarea războiului Rusia-Ucraina nu au produs nicio soluţie, dar cele două părţi au convenit să se întâlnească din nou.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite