Nu mai suntem „frații mai mici” ai rușilor. Ce presupune mișcarea anticolonială din Rusia, care crește pe fondul războiului din Ucraina
0Mișcarea anticolonială din Rusia se bazează pe solidaritate interetnică în lupta sa de eliberare de sub tutela Kremlinului, relatează Meduza, o publicație rusă independentă nevoită să activeze din Letonia din cauza represiunii duse de Vladimir Putin.
„La începutul activismului meu, anticolonialismul însemna pentru mine doar să învăț istoria poporului meu și să readuc acasă soldații (aflați în prima linie a câmpului de luptă din Ucraina, n. red.). Acum înseamnă mult mai mult decât atât”, spune Viktoria Maladaeva, cofondatoare a fundației internaționale anti-război Bureatia Liberă.
„Acum este vorba de a da voce popoarelor indigene, de a le oferi mai multă autonomie pentru a le permite să fie stăpâne pe destinul lor și apărătoare ale demnității lor. Nu vreau ca oamenii noștri să se mai simtă ca «frații mai mici» ai rușilor”, continuă ea.
Viktoria Maladaeva conduce în prezent Indigeni din Rusia, un proiect individual care urmărește consolidarea legăturilor între cele peste 190 de comunități indigene și minorități etnice din Federația Rusă.
Noul proiect a apărut în mod „natural”, afirmă activista de origine bureată. „Lucrăm pentru a susține și întări legăturile între activiștii etnici și activiștii anticolonialism. Nu putem lupta de unii singuri împotriva sistemului colonial. Unitatea aduce putere”, precizează Maladaeva.
Cu peste 23.300 de abonați pe Instagram, Viktoria Maladaeva a devenit una dintre cele mai populare figuri ale mișcării anticoloniale din Rusia. Evoluția muncii căreia i se dedică reflectă traiectoria multor altor inițiative din rândul popoarelor indigene din Rusia care au apărut imediat după declanșarea invaziei din Ucraina, la 24 februarie 2022, și care s-au transformat între timp într-o mișcare vastă ce scoate la suprafață problemele de nedreptate sistemică cu care se confruntă populațiile non-ruse din imensul teritoriu condus de regimul de la Kremlin.
„Oirații mor acolo”
Când Vladimir Putin a ordonat războiul la scară largă împotriva Ucrainei, mulți din republicile etnice ale Federației Ruse se temeau că liderul autoritar de la Kremlin îi va folosi pe bărbații din popoarele indigene și minoritățile etnice neslave drept carne de tun în tentativa sa de a captura țara vecină - o teamă care s-a materializat într-o realitate tragică.
Ministerul rus al Apărării nu oferă informații despre numărul pierderilor sale umane în războiul din Ucraina. În schimb, BBC în limba rusă și Mediazona au confirmat, din surse deschise, peste 45.000 de soldați morți din rândurile trupelor desfășurate de Rusia în Ucraina. O investigație jurnalistică ulterioară, efectuată de Meduza, arată că aproximativ 75.000 de soldați ai Forțelor Armate ale Rusiei au fost uciși în luptele din Ucraina.
Majoritatea acestor victime sunt de origine rusă, dar minoritățile etnice neslave și popoarele indigene sunt suprareprezentate în privința pierderilor pe câmpul de luptă în comparație cu ponderea lor în populația totală a Rusiei, constată Maria Viușkova, activistă bureată și cercetătoare la Universitatea Notre Dame. Cele mai recente descoperiri ale Mariei Viușkova arată că bureații, tuvanii și oirații (kalmâcii) constituie cele trei etnii cele mai suprareprezentate în pierderile Rusiei.
Analiza ei indică, totodată, un număr disproporționat de mare de victime din rândul micilor popoare indigene din nordul Rusiei, Siberia și Orientul Îndepărtat, printre care ciukcii și neneții, care sunt scutiți de serviciul militar în baza unei legi privind drepturile popoarelor indigene pe cale de dispariție.
„Aceasta este o problemă sistemică”, denunță Viușkova. „Unii cercetători aleg să spună că aceasta nu este o consecință a discriminării, ci mai degrabă a unor specificități regionale și a inegalității economice. Cu toate acestea, ei nu explică de ce indigenii trebuie să fie mai săraci” decât rușii, se revoltă ea.
Amenințarea vizibilă pe care o reprezintă încercarea Kremlinului de a extinde așa-zisa „lume rusă” în detrimentul numeroaselor comunități neslave din Rusia a catalizat apariția a zeci de organizații și activiști anticolonialism. Activând în mare parte din exil, aceste mișcări s-au concentrat inițial pe contracararea propagandei de război în regiunile lor natale și pe încurajarea și acordarea de asistență juridică obiectorilor de conștiință.
Dar, după ce Kremlinul s-a dedat unei campanii de mobilizare în septembrie 2022 - care, de asemenea, a afectat în mod disproporționat republicile etnice -, organizațiile și activiștii anticolonialism au fost forțați să-și concentreze majoritatea eforturilor pe ajutorarea bărbaților eligibili de încorporare să fugă din Rusia.
„Când îi evacuam pe cei chemați la arme, mulți activiști mă întrebau: «Îi vom evacua și pe cei care mai fuseseră în armată? Dacă îl susțin pe Putin?»”, își amintește activistul Aldar Erendjen. „Le-am spus că nu-mi pasă, pentru că scopul meu principal este să salvez vieți de oirați”, subliniază el.
Erendjeen este co-fondator al Oirad Jisan, o asociație culturală și anti-război a oiraților, un grup etnic mongol care numără puțin peste 650.000 de persoane la nivel global. Circa 159.000 de oirați locuiesc în Republica Kalmâkia și sunt cunoscuți drept kalmâci, un exonim de origine turcă impus acestui grup etnic de către autoritățile ruse și pe care mulți, inclusiv Erendjen, îl resping cu vehemență.
Potrivit lui Erendjen, mobilizarea în masă a popoarelor indigene la inițiativa Kremlinului a reaprins amintirile dureroase din 1943, când autoritățile sovietice i-au acuzat fără temei pe oirați de colaborare în masă cu Germania nazistă și au deportat mii dintre ei în Siberia. Aproximativ 20.000 de oirați au murit în primii doi ani ai acestui exil forțat. În aprilie 1991, cu aproape nouă luni înainte de prăbușirea Uniunii Sovietice, Parlamentul Rusiei a recunoscut „popoarele reprimate” - precum oirații - drept victime ale genocidului.
Deși autoritățile sovietice i-au reabilitat ulterior pe oirați și le-au permis să se întoarcă în Kalmâkia, traumele provocate de deportare persistă.
În timpul campaniei de mobilizare din 2022, Erendjen și colegii săi activiști au depus eforturi intense pentru extragerea din Rusia a oiraților care nu voiau să lupte, aceștia fiind duși în principal în Kazahstan și Mongolia, unde voluntarii din cadrul Oirad Jisan au identificat adăposturi pentru ei și i-au ajutat să-și găsească un loc de muncă. „Sunt împotriva războiului pentru că unii oirați mor acolo. Fiecare dintre acești bărbați ar putea să aducă o contribuție semnificativă la cultura oiraților, să lase o amprentă pozitivă în istoria oiraților, dar ei pur și simplu cad într-o moarte stupidă”, spune Erendjen.
„Nu particip, în schimb, la înființarea batalioanelor de voluntari din Ucraina, deoarece acest lucru este împotriva principiilor mele. Asta ar însemna că trimit un grup de oirați să lupte împotriva altor oirați, ceea ce ar fi un război fratricid”, adaugă el.
„Decolonizarea începe cu o călătorie la Moscova”
Nu toți activiștii indigeni și anticolonialism împărtășesc poziția lui Aldar Erendjen. De exemplu, la capătul opus al spectrului mișcării anticoloniale se plasează Batalionul Siberian, o unitate din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei formată din cetățeni ai Federației Ruse reprezentați îndeosebi de luptători indigeni, inclusiv bărbați din republicile etnice Bureatia și Saha.
Diversitatea de opinii din cadrul mișcării anticoloniale se extinde și la viziunile asupra viitorului popoarelor indigene și republicilor etnice. Grupările radicale, cum ar fi Liga Națiunilor Libere, solicită secesiunea de Rusia și depun eforturi pentru independența completă a popoarelor pe care le reprezintă, inclusiv bașkirii, bureații, erzienii, kalmâcii și tătarii. În schimb, grupările pacifiste pun accent pe rezistența nonviolentă și înfăptuirea dreptului la autodeterminare prin proceduri democratice. Cei aflați la mijloc pledează pentru o autonomie sporită în cadrul Federației Ruse.
Cu toate acestea, toate aceste grupări sunt unite de o traumă colonială colectivă: experiența comună de primă mână în aplicarea politicilor Kremlinului, fapt ce le amenință limbile și culturile, după cum arată efectele ondulare ale invaziei din Ucraina.
Invadarea Ucrainei i-a determinat pe mulți din popoarele indigene să se implice pe deplin pe tărâmul cauzei anticoloniale. Dar, pentru unii dintre ei, angajamentul în acest sens a început cu ani sau decenii înainte, uneori în urma unei simple călătorii la Moscova. „Decolonizarea începe atunci când călătorești pentru prima dată la Moscova”, afirmă Aldar Erendjen. „Ajungi acolo și intri într-o lume complet diferită în care se dovedește că nu ești doar o persoană, ci, în primul rând, un non-rus, un neslav”, explică el.
Decolonizarea începe „când încerci să închiriezi un apartament și (proprietarul, n. red.) îți spune: «Nu închiriem unor oameni ca tine, numai slavilor. Probabil că sunteți și musulmani și ați sacrifica oi aici»”, își amintește Erendjen râzând și atrăgând atenția că Republica Kalmâkia este, de fapt, locuită în mare parte de budiști.
Frustrările și oboseala acumulată de Erendjen din cauza discriminării rasiale au refulat când a văzut, la începutul războiului la scară largă din Ucraina, un banner de propagandă cu sloganul „Eu sunt kalmâc, dar astăzi suntem cu toții ruși” tronând în piața centrală a orașului său natal, Elista. Împreună cu echipa sa de la 4 Oirad, un magazin de îmbrăcăminte pentru tineri pe care l-a fondat în 2011, Erendjen a creat o linie de tricouri și hanorace imprimate cu „Nerusskii” și „Nerusskaia” („non-rus”, „non-rusă”).
Linia vestimentară „Nerusskii” și „Nerusskaia” a devenit în scurt timp de la lansare un simbol al rezistenței. Activiști anticolonialiști, indigeni și minoritari etnici pot fi observați frecvent purtând tricouri și hanorace inscripționate astfel atât la proteste, cât și la evenimente publice și pe stradă.
Eliminarea interpretării ideologice a Kremlinului
Experiența lui Aldar Erendjen o oglindește îndeaproape pe cea a Viktoriei Maladaeva, care, la începutul deceniului 2000-2010, s-a mutat de la Ulan-Ude, orașul său natal, la Sankt Petersburg, unde și-a petrecut anii de studenție cu teama de a nu fi atacată de ultranaționaliștii ruși.
„Odată, grupul nostru multinațional, format din iakuți, kârgâzi, bureați, tuvani, kalmâci și alții, s-a strâns într-un parc cu ocazia unei zile de naștere și, când ne pregăteam de plecare, am fost atacați” de o bandă de extrema dreaptă, spune Maladeeva, rememorând un incident din 2009. „Îmi amintesc că toți au fugit cât de repede au putut. Unii dintre prietenii mei au sfârșit cu comoții cerebrale” de la bătăi, afirmă ea. Maladaeva spune că nu a depus plângere la poliție, deoarece „ar fi fost inutil”.
Danhaia Hovalig, o scriitoare din Republica Tula, își amintește la rândul ei cum rasismul ocazional și controalele aleatorii ale poliției moscovite i-au întunecat timpul petrecut în capitala Rusiei într-o perioadă de combatere a „imigranților ilegali”.
„Mama mea mi-a dat la un moment dat haina ei de blană de nurcă - un lux de neimaginat! Arătam atât de bine plimbându-mă prin Moscova în acea haină și apoi deodată am avut senzația că am devenit mai puțin vizibilă pentru polițiști”, își amintește Hovalig. „M-am gândit atunci: Wow! Tot ce trebuia să fac era să par bogată!”, adaugă ea.
Hovalig animă podcastul Republic Speaking (stilizat în rusă ca „говорит республика _”, adică „vorbește republica”), un loc unde locuitorii celor șase republici asiatice ale Rusiei, și anume Kalmâkia, Bureatia, Tuva, Saha (Iakutia), Hakasia și Altai, împărtășesc întâmplări cotidiene, povești de familie, tradiții, ritualuri și evenimente din istoria popoarelor lor.
Cu excepția altor proiecte conduse de indigeni, cum ar fi Asians of Russia și Komi Daily, cea mai mare parte a conținutului despre republicile etnice ale Rusiei este încă produs de străini, preponderent de ruși, ale căror relatări sunt adesea lipsite de nuanțe importante sau conferă un caracter exotic.
Cu 15 episoade, Republic Speaking este cel mai de succes podcast de până acum creat exclusiv de popoarele indigene din Rusia.
Am lucrat la „un strat de bază de conținut care captează pentru prima dată fără exotizare vocile și poveștile oamenilor din aceste republici”, spune Hovalig. „Anul trecut, am lansat și un curs de formare în dezvoltarea de podcasturi dedicat oamenilor din republici, deoarece ne lipsește într-adevăr conținutul făcut despre noi și de către noi”, adaugă activista.
Dar Hovalig consideră Republic Speaking mai mult decât un podcast. Pentru ea, acest proiect este „o platformă unificatoare” care încurajează solidaritatea între membrii fostelor comunități nomade asiatice din Rusia, expunând tradiții, istorii și traume coloniale comune.
„Cheia mântuirii Rusiei”
Pe măsură ce agresiunea militară împotriva Ucrainei continuă fără nici măcar un licăr de speranță de pace, viziunea Danhaiei Hovalig față de podcastul ei o reflectă pe cea a multor altora din mișcarea anticolonială.
Mulți activiști care au vorbit pentru Meduza au mărturisit că s-au orientat în mare parte către predarea limbilor amenințate ale popoarelor indigene și minorităților etnice din Rusia. Activiștii mai dezvăluie că s-au angajat de asemenea să salveze istoria acestor grupuri, după ce Kremlinul a rescris-o în scopul evident de a-și impune propria versiune asupra a secole de expansiune teritorială plină de atrocități.
„Nu luptăm împotriva poporului rus, luptăm împotriva unui sistem colonial în care rușii sunt considerați «o națiune care formează un stat» - împotriva unui sistem care discriminează limbile, culturile și istoriile noastre”, explică Viktoria Maladaeva.
Împreună cu activiști individuali și grupuri de advocacy din Saha, Kalmâkia, Tuva, Tatarstan, Bașkiria, Cecenia, Komi și alte republici, Maladaeva a demarat câteva inițiative educaționale inedite de acest fel. În septembrie 2023, rețeaua a organizat prima sa conferință pentru decolonizare, care a reunit activiști, bloggeri, jurnaliști și cercetători din popoarele indigene pentru a discuta probleme urgente și strategii pentru dezvoltarea viitoare a comunităților indigene și a minorităților etnice din Rusia.
În octombrie 2023, în ziua în care ONG-ul emblematic al luptei pentru apărarea drepturilor omului în Rusia, Memorial, își desfășoară evenimentul anual de comemorare a victimelor represiunilor din epoca sovietică, activiștii anticolonialism și susținătorii acestora din întreaga lume s-au întrunit într-un maraton online de șase ore în care participanții au citit nume ale indigenilor și minoritarilor etnici persecutați.
Cea mai recentă demonstrație de unitate între activiștii indigeni a fost organizarea unor mitinguri la nivel mondial în sprijinul locuitorilor din Bașkiria, unde Kremlinul a răspuns cu un val de represiuni împotriva celor care au ieșit în stradă pentru susținerea activistului local întemnițat Fail Alsînov.
„Când o națiune se confruntă cu o astfel de nedreptate, atunci toate celelalte națiuni trebuie să sară în apărarea ei și să ofere sprijin celor persecutați. Acesta este motivul pentru care există mișcarea anticolonială”, spune Maladaeva. „Încerc să schimb lucrurile, să dau voce popoarelor indigene, să promovez optica anticolonială, pentru că aceasta este cheia mântuirii Rusiei”, conchide activista din Republica Bureatia.
Se încarcă comentariile...
