Izvorul de drone al Rusiei. Cum a reușit armata rusă să creeze o flotă tot mai sofisticată de vehicule fără pilot

0
Publicat:

În timp ce trupele terestre rusești sunt împotmolite într-un război de uzură costisitor, Moscova face ample eforturi să-și consolideze avantajul în aer - printr-o armată de drone în continuă evoluție, cu ajutor semnificativ din partea Iranului, se arată într-o analiză The Conversation dedicată modului în care Rusia lucrează la creșterea producției de drone.

foto profimedia
foto profimedia

La începutul lunii ianuarie, epava unei drone găsite în Ucraina a arătat că Rusia folosește un nou model de dronă de mare viteză. Descoperirea a suscitat îngrijorare la Kiev privind ritmul în care Rusia avansează în producția de drone.

„Producem drone, aproximativ 1.000 pe zi. Chiar o facem, dar nu este suficient. Tot nu este suficient”, a declarat el în fața unui public format din lideri politici și afaceri la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Serviciile secrete ucrainene sugerează că și Moscova se îndreaptă cu pași repezi spre o producție de 1.000 de drone pe zi, în mare parte datorită sprijinului și asistenței tehnice din partea Iranului. În principal, Ucraina urmărește cu îngrijorare producția de drone de atac cu rază lungă de acțiune a Rusiei, pe care țara agresoare le-a folosit în atacuri în masă asupra orașelor ucrainene.

Rolul Teheranului în alimentarea Rusiei cu sute de drone cu rază lungă de acțiune, de tip kamikaze, este bine cunoscut. Dar ceea ce a trecut în mare parte neobservat în afara Ucrainei este rolul central al Iranului în a oferi asistență tehnică Rusiei a produce în plan intern aceste drone.

Utilizarea tehnologiei iraniene a ajutat Rusia să creeze o flotă de drone sofisticate, capabilă să erodeze apărarea aeriană ucraineană și să pună la încercare hotărârea țării, scrie Amy McAuliffe,  expert în tehnologia armelor și fost director adjunct al CIA pentru arme și contraproliferare.

Procedând astfel, Moscova are abilitatea să conserve rachete mai scumpe pentru lovituri de precizie cu rază lungă de acțiune.

Proiectate în Iran, produse în Rusia

Atât Ucraina, cât și Rusia și-au intensificat producția de drone de la începutul conflictului actual, în februarie 2022.

Inițial, Rusia nu a avut capacitatea de a produce un număr mare de drone kamikaze, iar armata nu a prefigurat rolul decisiv pe care l-ar putea juca dronele de atac cu rază lungă de acțiune. În schimb, Moscova a investit în arme tradiționale precum rachetele. Percepția era că rolurile principale ale dronelor sunt pentru culegere de informații, recunoaștere și supraveghere.

Teheranul avea expertiza necesară. În plus confruntându-se cu  cu probleme de lichidități din cauza sancțiunilor, Iranul avea nevoie de bani.

Probabil încă de începutul lui 2022, Teheranul furnizează Rusiei drone și tehnologie pentru drone, pentru utilizare în Ucraina. Mai târziu în acel an, Rusia și Iranul au semnat acordul de înființare în Rusia a unei fabrici de producție pentru drone de atac proiectate de Iran.

În prezent, o fabrică din Tatarstan, în vestul Rusiei, produce un număr mare de drone Geran-2, varianta rusă a dronei de atac iraniane Shahed-136.

Ușor recognoscibilă datorită aripilor delta, drona are anumite caracteristici de design optimizate, cum ar fi autonomia, rezistența și capacitatea de a suporta sarcini grele. Poate transporta aproximativ 40-50 kg de explozibili pe distanțe de sute de kilometri.

Rusia poate produce la acest moment sute de drone de atac Geran-2 unidirecționale pe zi. În curând ar putea fi capabilă să lanseze roiuri de mii de astfel de drone, inclusiv asupra infrastructurii strategice, la costuri mult mai mici decât rachetele cu rază lungă de acțiune.

Rusia modifică și îmbunătățește, de asemenea, dronele cu noi caracteristici precum navigație precisă, focoase mai grele și motoare noi.

Unele rapoarte susțin că Rusia testează telemetrie și legături video pentru a pilota drone de la distanță, o îmbunătățire semnificativă față de designul său actual preprogramat, și care ar crește precizia și raza de acțiune. Iranul a furnizat, de asemenea, Rusiei tehnologie pentru a construi o variantă de dronă cu reacție bazată pe Shahed-238, care poate zbura la viteze mai mari.

 Supranumite Geran-3, Rusia a produs și a folosit mai puține astfel de drone, mai dificil de detectat și interceptat de apărarea aeriană ucraineană. Noile generații ale dronelor – Geran-4 și Geran-5 – au fost lansate ulterior și, aparent, desfășurate deja în războiul din Ucraina.

Achiziții de componente care încalcă sancțiunile

Pentru a ajuta Rusia, Iranul face apel la rețelele de brokeri și companii în achiziționarea de componente occidentale, pentru a evita sancțiunile internaționale.

O rețea de achiziții condusă de compania iraniană Sahara Thunder a folosit firme de transport maritim din Emiratele Arabe Unite și India pentru a trimite Rusiei dronele și componentele iraniene originale și a negocia acordul pentru uzina de producție .

Departamentul Trezoreriei SUA a sancționat această firmă și pe altele implicate în vânzările de drone, dar Iranul a înființat noi companii. Numeroase studii și rapoarte care documentează includerea de componente străine în dronele Geran-2 doborâte arată că Moscova a continuat să achiziționeze aceste piese, cel mai probabil cu asistență din partea Iranului.

O armă a terorii

Rusia folosește modelul Geran și alte modele iraniene și rusești cu rază lungă de acțiune pentru a viza în mod intenționat civilii și infrastructura civilă din Ucraina, inclusiv clădirile rezidențiale din orașele ucrainene.

Un atac de două zile din mai 2025 asupra orașelor ucrainene Harkov, în nord-est, și Odesa, în sud, evidențiază puterea distructivă și costul uman al atacurilor cu drone. Conform relatărilor din Kyiv Post, Rusia a lansat atunci peste 100 de drone. În Harkov, trei blocuri au fost incendiate, inclusiv 90 de magazine.

Dincolo de torturarea psihologică a populației ucrainene, aceste drone au un impact profund pe câmpul de luptă.

Ucraina a răspuns succesului Rusiei pe câmpul de luptă cu dronele proiectate de Iran prin diversificarea modelelor de drone, atacuri asupra infrastructurii rusești de fabricare a dronelor și dezvoltarea de tehnologii anti-drone.

Un aranjament reciproc avantajos

Iranul beneficiază de război. Depășit de impactul economic al sancțiunilor, Iranul ar câștiga între 1 miliard și 1,75 miliarde de dolari americani din acordul pentru drone și instalația de producție. Totodată, Rusia plătește Iranului o parte din factură în aur.

Sprijinirea Moscovei în obținerea componentelor dronelor și chiar în modificarea noilor versiuni Geran-2 aduce beneficii și din punct de vedere militar Iranului, deoarece acesta învață să fabrice noile drone și să le utilizeze la rândul său.

Însă principalul beneficiar al acestei relații este Moscova. Fără sprijinul iranian, Rusia s-ar confrunta cu compromisuri mai dificile pe câmpul de luptă. Dronele produse cu costuri mai mici permit Rusiei să își păstreze rachetele avansate și scumpe pentru cele mai importante ținte din Ucraina și să folosească simultan roiuri mari de drone pentru a viza infrastructura ucraineană.

Și, având în vedere că ofensiva terestră a generat puține progrese pentru Moscova în ultima vreme, acest fapt ar putea fi crucial, în contextul în care războiul intră în al cincilea an, se arată în analiza The Conversation.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite