Cele mai sângeroase zile ale războiului din Ucraina. Cum se explică pierderile-record suferite de Rusia
02024 a fost cel mai sângeros an al războiului dus de Rusia în Ucraina, potrivit estimărilor serviciului rus al BBC, în colaborare cu Mediazona şi o echipă de voluntari. Pe baza datelor din surse deschise provenite de la cimitire ruseşti, monumente militare şi anunțuri de decese, au fost identificate numele a 106.745 de soldaţi ruşi uciși de la începutul invaziei.

Astfel, în 2024, au murit în luptă cel puţin 45.287 de soldați ruși, aproape de trei mai mulți decât în primul an (17.890), în timp ce în 2023, când cea mai lungă bătălie a războiului a avut loc la Bahmut, Rusia a pierdut cel puţin 37.633 soldaţi.
La începutul războiului, Rusia a avut pierderi în valuri, în cadrul bătăliilor pentru poziţii cheie, dar în 2024 s-a înregistrat o creştere de la o lună la alta a numărului de morţi.
Cifrele sunt probabil conservatoare, potrivit experților militari, care estimează că acestea ar putea acoperi doar 45% şi 65% din numărul real al deceselor, adică între 164.223 şi 237.211 de militari.
Tiparele de pierderi în cei trei ani de război
Analiza BBC a avut în vedere în primul rând datele exacte ale decesului soldaților, în măsura în care au fost disponibile, urmate de data înmormântării sau data la care a fost raportat decesul.
În primii doi ani de război, 2022 şi 2023, pierderile ruseşti au urmat un tipar al valurilor de atacuri: lupte intense cu victime numeroase au alternat cu perioade de calm relativ.
În 2023, de exemplu, majoritatea victimelor s-au înregistrat între ianuarie şi martie, când forţele ruse au încercat să captureze oraşele Vuhledar şi Bahmut din regiunea Doneţk.
În 2024, nu a existat nicio perioadă definită de o scădere semnificativă a numărului de victime. Luptele sângeroase pentru Avdiivka şi Robotîne au fost urmate de intensificarea atacurilor asupra Pokrovsk şi Toretsk.
În august 2024, recruţi ruşi au fost ucişi când forţele ucrainene au trecut graniţa în regiunea Kursk. Numai între 6 şi 13 august, aproximativ 1.226 de soldaţi ruşi au murit.
Dar cele mai cele mai grele pierderi au avut loc în timpul avansului lent al ruşilor în est, între septembrie şi noiembrie 2024, potrivit analistului militar american Michael Kofman. „Tactica a pus accentul pe atacuri repetate cu grupuri de asalt dispersate, folosind echipe mici de infanterie, ceea ce a dus la creşterea numărului total de victime în raport cu terenul câştigat”, a explicat el.
Conform estimărilor Institutului American pentru Studiul Războiului (ISW), în această perioadă, forţele ruse au cucerit 2.356 de kilometri. Prețul: cel puţin 11.678 de soldaţi.
În total, în 2024, conform ISW, Rusia ocupat 4.168 de kilometri pătraţi. Aceasta înseamnă că, pentru fiecare kilometru pătrat, au fost ucişi 27 de soldaţi ruşi, fără a include răniţii.
Pierderi compensate prin recrutări masive
„Recrutarea rusă a crescut şi în a doua jumătate a anului 2024 şi a depăşit pierderile ruseşti, permiţând Moscovei să genereze formaţiuni suplimentare”, potrivit lui Kofman.
Plăţile unice pentru cei care semnează noi contracte au fost majorate în trei regiuni ruseşti. Salariile pentru soldaţii voluntari sunt de cinci până la şapte ori mai mari decât salariul mediu în majoritatea regiunilor.
Mii de voluntari care au semnat contracte cu Ministerul Apărării au fost trimişi pe linia frontului doar 10-14 zile mai târziu.
O astfel de pregătire minimă le va fi redus drastic şansele de supravieţuire, spun experţii.
Republica rusă Başkortostan, a înregistrat cel mai mare număr de victime, cu 4.836 de decese confirmate. Majoritatea proveneau din zonele rurale, iar 38% dintre aceştia nu aveau experienţă militară.
Plata unică pentru semnarea unui contract cu armata rusă în Ufa este de 34 de ori mai mare decât salariul mediu din regiune, de 67.575 de ruble (600 de lire sterline).
Bilanțul victimelor din rândul forţelor ruse ar creşte semnificativ, dacă sunt incluși pe cei care au luptat împotriva Ucrainei ca parte a autoproclamatelor Republici Populare Doneţk şi Luhansk.
O evaluare a necrologurilor şi a rapoartelor privind luptătorii cu care s-a pierdut contactul sugerează că între 21.000 şi 23.500 de persoane ar fi fost ucise până în septembrie 2024.
Aceasta ar ridica numărul total de decese la 185.000 – 260.700 de militari.
Cea mai sângeroasă zi pentru trupele ruse
A fost pe 20 februarie 2024, când 60 de militari, inclusiv comandantul, au fost uciși în urma unui atac cu rachete HIMARS asupra unui poligon de lângă localitatea Volnovaha, în Donețk.
Soldații se aliniseră pentru o ceremonie de premiere când au fost loviți.
Printre victime s-au numărat Aldar Bairov, Igor Babici şi Okhunjon Rustamov, care făceau parte din Brigada 36 de puşcaşi motorizaţi.
Bairov, în vârstă de 22 de ani, originar din Buriatia, estul Siberiei, a făcut studii de igiena alimentară; a fost recrutat pentru serviciul militar obligatoriu şi apoi a semnat un contract pentru a deveni soldat profesionist.
În februarie 2022, a plecat să lupte în Ucraina şi a participat la bătălia pentru Borodianka în timpul înaintării brigăzii sale spre Kiev, în martie 2022. Oraşul a fost distrus. aproape în totalitate. Surse ucrainene afirmă că soldaţi ruşi au fost implicaţi în execuţia civililor.
Ohunjon Rustamov, în vârstă de 31 de ani, din Chita, Siberia, a lucrat ca sudor după ce a îndeplinit serviciul militar obligatoriu în forţele speciale. A fost recrutat în timpul mobilizării parţiale din octombrie 2022.
Igor Babici, în vârstă de 32 de ani, s-a înrolat voluntar în război. Până în aprilie 2023, el a lucrat cu adulţi şi copii diagnosticaţi cu paralizie cerebrală.
Conform datelor BBC, în total 201 soldaţi ruşi au murit în acea zi.
La câteva ore după atacul asupra poligonului, ministrul rus al Apărării de atunci, Serghei Şoigu, s-a întâlnit cu Vladimir Putin pentru a-i aduce veşti despre succesele militare de pe front.
Nu a menționat atacul - și nu a apărut nici în rapoartele zilnice ale Ministerului Apărării.