VIDEO „Tatăl meu nu este terorist. Vă rog, eliberaţi-l”. Mesajul fiicei unuia dintre cei şapte cetăţeni turci, angajaţi ai Liceului Orizont, expulzaţi din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiica unui dintre cetăţenii turci, din grupul celor şapte care activau în calitate de directori sau e profesori la Liceul moldo-turc Orizont şi care au fost expulzaţi din Republica Moldova pe motiv că ar ameninţa securitatea naţională a ţării, a transmis un mesaj disperat către autorităţi, în cadrul unui protest organizat de ea în faţa Aeroportului Internaţional Chişinău: „Tatăl meu nu e terorist. Vă rog, eliberaţi-l”.

Tânăra afirmă că, dimineaţa, atunci când intenţiona să plece cu familia la şcoală, „a venit o maşină mare”, iar trei bărbaţi l-a luat pe tatăl său şi l-au urcat în autovehicul. 

Ea mărturiseşte că oamenii legii nici măcar nu s-au identificat şi nici nu au prezentat motivele reţinerii. Potrivit ei, nu se cunoaşte încă nimic despre soarte de mai departe a unuia dintre părinţi.

Amintim că şapte cetăţeni turci, angajaţi ai Liceului moldo-turc Orizont din Chişinău, printre care directorul filialei Durleşti, directorul filialei Ciocana şi directorul filialei Ceadâr-Lunga, au fost reţinuţi de către ofiţerii SIS, după care expulzaţi din ţară, fiind suspectaţi de legături cu o grupare islamistă. 

Presa din Turcia scrie că autorităţile moldovene i-au reţinut şi extrădat pe cetăţenii turci la solicitarea venită de la Ankara. Cetăţenii turci reţinuţi activează la Liceul Orizont, instituţie de învăţământ finanţată de clericul Fethullah Gulen, acuzat de Recep Erdogan că ar fi organizat lovitura de stat din 2016. De atunci, Turcia a pornit o represiune naţională şi internaţională a oamenilor lui Gulen.

Potrivit unor surse, cetăţenii turci sunt, de asemenea, solicitanţi de azil politic pe teritoriul Republicii Moldova. Cu toate acestea, autorităţile au luat decizia să-i expulzeze. 

Directorul adjunct al filialei Durleşti a declarat pentru TV8 că reţinerile SIS s-au produs la comanda preşedintelui turc, Recep Erdogan, pentru că aceştia au refuzat să-l sprijine. El a menţionat că nu există temei legal pentru reţinerea şi expulzarea acestora.

În acelaşi timp, unele partidele de opoziţie, Platforma Demnitate şi Adevăr şi Partidul Acţiune şi Solidaritate, susţin că acesta este preţul pe care trebuie să-l plătească Vlad Plahotniuc şi Igor Dodon pentru Recep Erdogan, după ce liderul de la Ankara s-a angajat să repare clădirea Preşedinţiei R. Moldova din banii Turciei.

Vicepreşedintele Parlamentului Valeriu Ghileţchi afirmă că „operaţiunea din această dimineaţă privind expulzarea conducerii Liceului Teoretic Orizont ridică semne de întrebare”. În opinia sa, într-un stat de drept asemenea decizii trebuie să fie bazate pe dovezi clare, nu doar suspiciuni, precum că aceşti profesori aveau legături sau finanţau organizaţii islamiste.

Secretarul de Stat al Ministerului Justiţiei, Nicolae Eşanu, avertizează autorităţile de la Chişinău că Moldova ar putea fi condamnată la CEDO pe cazul reţinerii cetăţenilor turci care activau la Liceul Orizont.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a solicitat organizarea unor audieri parlamentare în cazul expulzării din ţară a şapte cetăţeni turci, directori şi profesori de la Liceul moldo-turc Orizon.

Igor Dodon a rămas dezamăgit de modul în care presa a reflectat subiectul privind reţinerea şi expulzarea celor şapte cetăţeni turci, angajaţi ai Liceului moldo-turc Orizon, şi a afirmat că nu-l mai uimesc „standardele duble ale presei”. Potrivit lui, anterior „au fost expulzări mai urâte, pe criterii strict politice”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite