VIDEO Condamnat la o viaţă în chinuri. Drama unui tânăr de 21 de ani

Publicat: 23.12.2014 11:50

Ultima actualizare: 07.08.2022 08:17

Cerul cenuşiu şi frigul fac şi mai apăsătoare povestea pe care urmează să o aflăm. Păşim rapid pe un drum de ţară din Ialoveni. La poarta verde ne aşteaptă deja cineva. Când intrăm în casa familiei Jumir, stăpânii simt nevoia să se scuze: „Aerul e închis aici, noi mai deschidem geamurile, dar oricum se simte că e un copil bolnav...”. Într-un pat, îngrădit de jur împrejur, „copilul” de 21 de ani ne priveşte cu ochii pierduţi şi începe să geamă.

La 21 de ani, Pavel nu vorbeşte, nu merge şi nu reacţionează la nimic din ce se întâmplă în jurul său. Niciodată nu a făcut-o. Picioarele-i sunt deformate, iar mâinile - întotdeauna încordate. Mai toată ziua stă în patul său şi are un comportament ce te-ar putea speria la început. Aşezat în genunchi, îşi balansează obsesiv corpul înainte şi înapoi şi întotdeauna îşi loveşte cu o palmă mâna cealaltă. Sunetul se aseamănă cu nişte aplauze apăsate. Mama lui, Ecaterina, ne spune că nu ştie ce înseamnă acest gest. „Poate el vrea să zică ceva în acest fel, dar dacă nu vorbeşte deloc, nu ştim ce vrea”, povesteşte femeia cu lacrimi în ochi. Gemetele şi strigătele înfiorătoare ale lui Pavel sunt parcă desprinse din altă lume. Acesta e singurul mod de comunicare al băiatului.

O viaţă distrusă de medici

Pavel a venit pe lume iarna, pe 15 ianuarie 1991. A fost un copil mult aşteptat. Ecaterina avea deja un băiat adolescent, dar şi-a dorit mult să-i ofere un fecior şi celui de-al doilea soţ, Grigore. La o zi după ce a născut a fost transferată la Centrul Mamei şi Copilului din Chişinău, unde medicii i-au spus că bebeluşului ei trebuie să i se facă nişte perfuzii. „Mi l-au luat şi l-au dus în salonul destinat copiilor. Îmi făceam griji, aşa că, pe furiş, m-am strecurat acolo şi l-am desfăşat să văd dacă e totul în regulă. Când l-am întors pe burtică, am văzut că pe spate are un bandaj”, povesteşte femeia.

Ecaterina a fost ajutor de soră medicală, aşa că nu era străină de practicile medicale. Şi-a dat seama că băieţelului ei i-a fost făcută o puncţie. „Noaptea aceea mi s-a părut ca zeci de ani. Inima îmi spunea că bebeluşul meu va rămâne schilodit pe viaţă. Am aşteptat dimineaţa, să vorbesc cu şefa de secţie. Într-adevăr, mi-au confirmat faptul că-i făcuseră o puncţie, deoarece credeau că băiatul are meningită. Eu le-am spus că fără acordul părinţilor este imposibil să-i faci aşa ceva unui nou-născut. Mi s-a spus să mă liniştesc, copilul e sănătos, nu are meningită, să fiu pe pace”, îşi aminteşte mama lui Pavel. Au trecut câteva luni, băiatul nu avea nicio tentativă de a se ridica în picioare sau de a gânguri vreun cuvânt. Ecaterina şi-a dus copilul la alţi medici. Verdictul primit a fost îngrozitor. „Mi-au spus aşa: copilului dumneavoastră i-au extras măduva osoasă. Probabil, pentru a salva pe altcineva. Mi-au mai spus să nu mă chinui umblând pe la medici, că băiatul nu are scăpare...”, explică mama îndurerată.

„Dacă se întâmplă ceva cu mine, te rog să nu mi-l obijduieşti”

În timp ce vorbeşte cu noi, mama lui Pavel, care are 60 de ani, nu-şi scapă din ochi băiatul. „Pavluşa, bu, mami, să nu cazi!”, aşa-i vorbeşte Ecaterina tânărului care se apleacă prea mult deasupra barelor patului.

Pavel are paralizie cerebrală şi epilepsie. Stările prin care trece băiatul sunt greu de descris în cuvinte. Roade cu dinţii bara de metal a patului. Urmele sunt vizibile. „Când face crize de epilepsie, se învineţeşte, are spume la gură. Îl ţin strâns să nu se lovească cu capul de pereţi. Îşi încleaştă dinţii, eu cu coada lingurii îi trag limba ca să nu se sufoce. În acest timp îi fac injecţie. Fac totul singură, cum să-l las să moară în mâinile mele? Fiului mai mare îi zic, dacă se întâmplă ceva cu mine, te rog să nu mi-l obijduieşti”, mărturiseşte mama. În timp ce ea vorbeşte cu noi, tatăl lui Pavel vorbeşte cu feciorul său, îl cuprinde, îl linişteşte. La un moment dat îl ia în braţe din pat şi-l aşează pe podea. Pavel este fericit. Reuşeşte să se târască puţin. Grigore şi Ecaterina spun că fiul lor este foarte pofticios. „Îi place sucul de roşii. Când îl hrănim, mereu miroase mâncarea, dacă nu-i place mirosul, nu mănâncă. Preferă pâinea cu pate şi salam”, povestesc părinţii.

Citește și: Dramă pe un bulevard din Hunedoara: o femeie a sărit în faţa maşinii şi şi-a riscat viaţa pentru a salva cu câine

Pensie de 454 de lei. Scutece curate de patru ori pe zi

Nevoile lui Pavel sunt grele. Doar o mamă le-ar putea duce până la capăt. „El nu-şi dă seama de nimic. Îi schimb scutecele de trei-patru ori pe zi, dar el le rupe, le pune în gură. Uneori îl găsim murdar din cap până în picioare. Trebuie să-i facem clismă, să-l spălăm, să-l schimbam de mai multe ori pe zi”, spune mama lui Pavel.

Băiatul este invalid de gradul I, are o pensie de 454 de lei pe lună. Ecaterina este invalidă de gradul II. De pastile au nevoie ambii. Bani trebuiesc şi pentru mâncare, scutece, hăinuţe şi alte lucruri necesare. Soţii Jumir nu muncesc. Nu le permite sănătatea, dar mai ales nu le permite Pavel. Nu pot să-l lase cu nimeni altcineva. Familia supravieţuieşte din suma a două pensii - prea puţin pentru a îngriji un om în starea lui Pavel. Casa în care locuiesc este simplă, lipsită de comodităţi. Soţii spun că au nevoie de un pat mai mare şi mai performant care să-l împiedice pe Pavel să cadă sau să coboare.

„Mulţi mă întreabă dacă feciorul meu mai este viu”

Tatăl băiatului, Grigore, este un bărbat extrem de calm şi curajos. A suferit mult când a aflat că singurul său copil nu va avea niciodată o viaţă normală. Dar s-a resemnat. „Sunt alţii care o duc şi mai greu. Trebuie să avem răbdare. Asta e. Eu dacă aş şti că se face bine, mor în secunda aceasta pentru el”, spune tatăl lui Pavel. „Mulţi mă întreabă dacă copilul mai este viu. Noi nu spunem nimănui despre aceste greutăţi. Mereu am plâns şi ne-am rugat aici, în casă”, afirmă cu ochii în lacrimi mama băiatului.

Când am plecat din casa familiei Jumir, Pavel ne-a privit drăgăstos. A zâmbit larg şi ne-a apucat strâns de mână. Am considerat acest gest ca fiind unul de prietenie.

Pe toată durata discuţiei, Pavel nu a încetat să se mişte convulsiv şi să strige. Aşa este în fiecare zi şi noapte. Doarme foarte rar. Nopţile geme şi nu renunţă la a-şi lovi cu o palmă cealaltă mână, un lucru ciudat. Când plânge, părinţii nu ştiu de ce o face, nu ştiu ce îl deranjează, aşa că încearcă toate medicamentele. „Îi dau o pastilă pentru durerea de dinţi, dacă nu se linişteşte, îi dau altceva, până când se calmează puţin. Poate fi violent câteodată - într-o zi l-a muşcat pe taică-său”, spune Ecaterina.

Citește și: Donaţie de 40.000 de euro pentru primul centru dedicat preşcolarilor cu epilepsie