Ziua mondială de combatere a SIDA, sărbătorită în fiecare an pe 1 decembrie, este dedicată creşterii gradului de conştientizare a pandemiei cauzată de răspândirea infecţiei cu HIV. Cu această ocazie, Svetlana Plămădeală, director UNAIDS în Republica Moldova, explică de ce această boală continuă să facă victime şi cum putem să ne unim eforturile ca să combatem definitiv epidemia.

Care este situaţia din R. Moldova în comparaţie cu statele Europei de Est şi Asia Centrală în ceea ce priveşte infecţia HIV?

Alături de regiunea MENA (Orientul Mijlociu şi Africa de Nord), Europa de Est şi Asia Centrală (EEAC) sunt regiunile lumii în care epidemia HIV continuă să crească, cele mai afectate fiind Federaţia Rusă, Ucraina şi Uzbekistan. Cea mai grea povară a acestei maladii, care numără peste 85% din numărul total de persoane care trăiesc cu HIV în regiune, este „pe umerii” Rusiei şi Ucrainei.

În regiune, HIV rămâne să fie concentrată în special în rândurile utilizatorilor de droguri şi partenerilor sexuali ai acestora. Evidenţa epidemiologică extinsă demonstrează, de asemenea, că tot mai afectate sunt femeile care prestează servicii sexuale comerciale şi diverse grupuri de bărbaţi care practică sex cu bărbaţi. Aceste fenomene sunt caracteristice şi pentru Republica Moldova. Povara maladiei în Moldova este, de asemenea, îngreunată de situaţia epidemiologică din estul ţării.

Este important să ţinem minte că epidemia poate să afecteze pe fiecare din noi.

De ce numărul persoanelor infectate cu HIV e în creştere, deşi se realizează diverse programe de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA?

E adevărat că pe parcursul anului 2014 a fost deja confirmat diagnosticul de infecţie cu HIV la 781 de persoane (362 de femei şi 419 bărbaţi, inclusiv 20 de copii), anul 2014 încă nefiind încheiat. La finele anului 2013, au fost înregistrate 706 cazuri noi de infectare cu HIV. Anii 2009-2013 au fost relativi stabili în ceea ce priveşte cazurile noi HIV înregistrate.

Înainte de a face o anumită concluzie, este necesar să se înţeleagă datele respective. Pentru HIV/SIDA se operează cu date înregistrate şi date estimate. Respectiv, conform estimărilor UNAIDS, numărul cumulativ al persoanelor care trăiesc cu HIV este de aproximativ 15.000 de persoane, faţă de puţin peste 9.000 înregistrate oficial. Respectiv, o mare parte din persoane nu îşi cunoaşte statutul. Am putea crede că începem să depistăm mai multe persoane HIV pozitive. Totodată, calea heterosexuală de transmitere, care se atestă în peste 90%, ne poate induce ideea unor populaţii punte (cum ar fi parteneri sexuali utilizatori de droguri injectabile, clienţi ai lucrătoarelor sexului comercial etc.) care sunt afectate şi, respectiv, creşterea populaţiei afectate. Aşa numitele populaţii punte sunt foarte dificil de acoperit cu programe de prevenire.

De asemenea, este important să înţelegem că în regiunea de est nu sunt încă disponibile toate tipurile de servicii de prevenire şi maladia este în continuă creştere.

Experţii menţionează că e mai bine şi mai ieftin să previi HIV decât să-l tratezi. Sunt eficiente practicile de informare în R. Moldova şi ce ar trebui îmbunătăţit la acest capitol?

Sunt peste 20 ani de implementare a intervenţiilor de prevenire, tratament, îngrijire şi suport în domeniul HIV, perioadă suficientă pentru a determina efectivitatea şi eficienţa intervenţiilor care produc schimbări asupra epidemiei.

Moldova, alături de alte ţări ale lumii, trece acum prin exerciţiul numit „investment case” sau analiză a investiţiilor, exerciţiu susţinut de UNAIDS, Banca Mondială, Fondul Global de combatere a SIDA, TB şi Malarie şi Universitatea New South Wales, Australia. Acesta presupune analiza datelor demografice, programatice şi economice, identificarea celor mai eficiente intervenţii şi modelarea scenariilor de distribuire optimă a investiţiilor. Către acest moment s-a reuşit colectarea unui volum enorm de date şi realizarea analizei preliminare a acestora. Datele colectate până acum demonstrează că intervenţiile de prevenire sunt mai ieftine şi sub-finanţate faţă de tratament. Însă sunt greu comparabile aceste intervenţii.

Atât UNAIDS, cât şi OMS demonstrează că şi tratamentul poate fi considerat în anumite cazuri drept practică de prevenire. Astfel, strategiile globale promovează ideea depistării masive a persoanelor infectate şi înrolarea acestora în supraveghere şi tratament la o etapă cât mai timpurie.

Moldova trebuia să asigure, în premieră, începând cu anul 2014, tratamentul antiretroviral (TARV) pentru HIV/SIDA din bugetul de stat. Din păcate, statul nu a reuşit să-şi onoreze obligaţiile, mizând mai departe pe sursele externe. Care sunt pronosticurile pentru anul acesta?

Dacă e să vorbim despre onorarea obligaţiilor faţă de TARV, atunci statul şi le-a onorat. E adevărat că procurările au fost realizate cu o anumită întârziere. Nici un pacient însă nu a suferit, pentru că deficiturile au fost acoperite din resursele străine.

Către anul 2017, conform angajamentelor ţării faţă de cel mai mare donator - Fondul Global de combatere a SIDA, TB şi Malariei -, statul va acoperi 60% din costurile întregului program: intervenţii de tratament, prevenire, îngrijire şi suport. Acesta se pare nu este un angajament orb, pentru că şi cadrul bugetar pe termen mediu demonstrează o creştere mai mult decât semnificativă a bugetului pentru program pentru următorii ani (de la 9 mln. lei estimate pentru 2014 până la 29 mln. lei estimate pentru anul 2017). E important să subliniem că vorbim despre resurse programate.

Volumul şi distribuţia resurselor nu rezolvă însă problema preluării de către stat a tuturor cheltuielilor şi programelor, care este o obligaţie a statului. Din păcate, donatorii îşi anunţă retragerea în timp a resurselor din câteva considerente, inclusiv povara maladiei care este una mică şi creşterea dezvoltării economice a ţării. Respectiv, se cere elaborarea unui plan de sustenabilitate, care să găsească soluţii pentru tot felul de greutăţi şi bariere, precum mecanisme de finanţare a ONG-urilor care prestează servicii de prevenire, a serviciilor sociale etc.

Cum se implică statul pentru a preveni răspândirea epidemiei HIV în rândurile utilizatorilor de droguri, lucrătoarele sexului comercial, bărbaţi care practică sex cu bărbaţi? De ce este lăsat acest lucru pe seama ONG-urilor?

Vorbim despre grupuri ascunse, chiar foarte ascunse şi foarte stigmatizate. Respectiv, persoanele din aceste grupuri nu vor accesa la fel de uşor serviciile existente. ONG-urile şi-au organizat munca, în special prin intermediul lucrătorilor în teren, abordarea fiind una de la egal la egal. 

Respectiv, ei au găsit calea prin care să abordeze aceste persoane, să le ajute să se adreseze serviciilor de prevenire, tratament şi chiar să educe persoanele să practice comportamente sigure.

Deci, la acest compartiment, relaţia între stat şi societatea civilă este una de sprijin reciproc.

Proiectele realizate de ONG-uri sunt însă finanţate în proporţie de peste 95% de către donatorii externi. În 2014, statul a reuşit să programeze resurse din buget pentru aceste intervenţii. Eşecul a fost că nu s-a reuşit decontarea resurselor, pentru că nu există mecanisme de finanţare a ONG-urilor. Suntem optimişti, mai ales că acest mecanism a fost elaborat. Rămâne doar ca Guvernul să analizeze, să înţeleagă, să definitiveze şi să aprobe acest mecanism.

Cetăţenii R. Moldova rămân intoleranţi faţă de persoanele infectate cu HIV. Cum ar trebui să ne schimbăm atitudinea şi dacă, iarăşi, statul trebuie să se implice şi pe segmentul dat?

Asigurarea drepturilor persoanelor cu HIV se realizează pe diverse căi, prin programele ce ţin de servicii, dar şi monitorizarea şi reformarea legilor, politicilor şi actelor normative. Moldova are rezultate bune la acest capitol, în comparaţie cu ţările regiunii EEAC. În primul rând, fenomenul este cercetat cu regularitate şi există date care demonstrează amploarea acestui fenomen. Anual se oferă suport legal pentru circa 100 persoane afectate de maladie, cele mai dese cazuri ţinând de nerespectarea confidenţialităţii, stigmatizării pe motiv de statut HIV. Opt dintre aceste cazuri au fost prezentate la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Ca rezultat al acestor activităţi, legea SIDA a fost modificată în anul 2012, fiind recunoscută în varianta sa îmbunătăţită ca una din cele mai avansate în regiune.

În ultimul timp tot mai puţină atenţie se atage acestui virus, dându-se o mai mare importanţă, spre exemplu, Ebolei. De ce oamenii privesc nepăsători la această boală şi cum ar trebui să fim responsabilizaţi?

Ebola afectează, la moment, vieţile a mii de persoane, în special în ţările Africii de Vest. Citându-l pe Michel Sidibe, director executiv UNAIDS, „această nouă epidemie ne aduce aminte de începuturile HIV. Oamenii se ascundeau şi erau speriaţi. Stigma şi discriminarea erau fenomene larg răspândite. Nu erau medicamente şi practic nu exista speranţă”. Totuşi, datorită solidarităţii globale, mobilizării sociale şi activismului civic a fost posibil de transformat tragedia în oportunitate.

Suntem în prag de încheiere a mandatului Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, în care HIV/SIDA, alături de TB şi alte maladii comunicabile, reprezintă una din ţintele globale primordiale. Este important să se asigure că HIV/SIDA se regăseşte printre obiectivele de dezvoltare sustenabilă. La nivel global au fost atinse progrese uimitoare în sensul controlului infecţiei HIV, unul din ele fiind cele aproximativ 13.6 mln. persoane infectate care au accesat tratamentul antiretroviral către iunie 2014. Cercetările şi modelările matematice demonstrează că intensificarea eforturilor de control a acestor infecţii în perioada următorilor cinci ani pot asigura că această maladie nu va mai fi un pericol de sănătate publică către 2030.

Până acum, cel mai mare număr de persoane care s-au infectat cu HIV sunt tinerii. De ce ei sunt grupul ţintă şi ce trebuie să facă statul ca să reducă infecţia în acest grup de vârstă?

Cele mai afectate grupuri rămân realmente tinerii şi persoanele apte de muncă. Una din cele mai eficiente metode este educarea tinerilor în şcoli. Chiar dacă în instituţiile şcolare sunt diverse discipline care abordează această problemă, faptul că s-a renunţat la „Deprinderi de viaţă” o putem considera o mare pierdere. S-a format opinia greşită că disciplina respectivă viza şi promova comportamente indecente, când de fapt aceasta într-un mod sistemic, logic şi prietenos tinerilor forma deprinderi de valoare, precum necesitatea de a fi informat, responsabilitatea luării unei decizii corecte, grija faţă de sănătatea proprie şi a celor din jur etc.

Când mă refer la pierdere, putem compara datele studiilor „Cunoştinţe, atitudini şi practici în rândurile tinerilor” din anii 2010 şi 2012. Rezultatele care atestă înrăutăţiri la toate aceste capitole sunt mai mult decât concludente.

Puteţi să ne spuneţi o ţară care luptă foarte bine contra HIV/ SIDA şi dacă Moldova ar putea să preia practicile lor?

Ţările lumii, în funcţie de specificul epidemiei şi posibilităţi, au reuşit să demonstreze eficienţă şi să propună bune practici pe un domeniu sau altul. Vreau să confirm însă că Moldova are practici recunoscute ca fiind bune în multe domenii - intervenţiile de prevenire HIV în penitenciare şi pentru utilizatorii de droguri. Lista este mult mai mare. Problema este că programele nu sunt extinse la nivelul necesar pentru a atinge impactul dorit.

Când nu se vor mai înregistra cazuri de SIDA în Republica Moldova? E posibil asta?

Printre 82 de ţări ale lumii în care datele care determină tendinţele epidemiei sunt de calitate, infecţiile noi HIV s-au redus cu până la 75% în 10 state ale lumii şi cu până la 50% în 27 ţări ale lumii. Se doreşte intensificarea eforturilor în următorii cinci ani, astfel încât să atingem obiectivul numit - asigurarea continuităţii îngrijirii: 90-90-90. Aceasta înseamnă că, de fapt, este necesar ca 90% din persoanele estimate să îşi cunoască statutul, 90% din persoanele care îşi cunosc statutul să fie înrolate în tratament, iar 90% din persoanele în tratament - să atingă nivelul nedetectabil al virusului.

Viitorul vizionar este şi mai ambiţios şi este numit tendinţa zero, pe care ni-l propunem să-l atingem către 2030: zero infecţii noi, zero decese cauzate de SIDA, zero stigmă şi discriminare.

Voinţă politică, multă muncă şi determinare, intensificarea eforturilor pot transforma viziunea în realitate, mai ales că la nivel global unele ţări demonstrează că, cel puţin, obiectivul 90-90-90 deja este posibil.