Sandu Grecu preşedintele UNITEM: „Doar investind în cultură, poţi să ai o economie puternică“

Sandu Grecu, preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova FOTO Tudor Iovu

Artişti din toată ţara se reunesc în această seară la Gala Premiilor Uniunii Teatrale din Moldova (UNITEM), unde urmează să fie anunţate cele mai importante realizări ale anului trecut.

Ca şi la casele mai mari, echivalentul din Moldova al Oscarului nu este lipsit de controverse şi de jocuri de culise. Cu toate acestea, Sandu Grecu preşedintele UNITEM susţine că oamenii de teatru sunt uniţi şi se laudă cu multe proiecte pe care le-a pus pe roate în cei patru ani de când conduce UNITEM. Regizorul recunoaşte, totuşi, că mulţi actori trăiesc de pe o zi pe alta. Şi asta, spune el, din cauza ignoranţei guvernanţilor, care nu au înţeles că doar investind în educaţie şi cultură pot scoate ţara din sărăcie.

„Adevărul“: Ziua Mondială a Teatrului este un prilej pentru a face un bilanţ. Cum a fost anul teatral 2012?

Sandu Grecu: Eu cred că a fost unul puternic, comparativ chiar şi cu anul trecut. În această stagiune, s-au lansat foarte mulţi tineri actori şi regizori şi s-au produs câteva spectacole de excepţie. Este specificul acestei gale cu 45 de spectacole în concurs, dintre care 40 dramatice. Ceea ce este deosebit în această gală este că, după o pauză de cinci-şase ani, au apărut în nominalizări şi spectacolele radiofonice. Înainte, mulţi erau decepţionaţi de gală, spuneau că sunt de fiecare dată aceleaşi feţe. Or, eu pot să confirm că în ultimii patru ani, de când sunt la uniune, ies în prim-plan noi regizori, noi actori, noi teatre. Asta înseamnă că sistemul Uniunii Teatrale din România pe care l-am introdus cu scârţ acum patru ani - cu două componente ale juriului: unul pentru nominalizări şi altul final - dă roade. Da, este o luptă mare între cele două componente, dar anume datorită acestui conflict, juraţii au şansa să fie mai obiectivi. Oricum, totul e subiectiv în artă.

Apropo de obiectivitate. Am văzut nominalizările şi mi s-a părut cel puţin ciudat faptul că unii membri ai juriului s-au propus pe ei înşişi la premii...

Am insistat pe această formulă ca să fim cât de cât credibili şi oricum s-au strecurat nemulţumiri. Sigur că ridică multe semne de întrebare apariţia lui Gheorghe Pietraru şi a Mariei Madan în nominalizări, precum şi faptul că Studio Geneza Art are foarte multe nominalizări, dar aceasta e opţiunea juriului. Nu am dreptul să-i învinuiesc. Atât de bine îl cunosc pe Gigi şi pe doamna Madan la paragraful sinceritate, încât nu cred că s-au trucat rezultatele. Mai degrabă este o părere subiectivă, o viziune poate undeva defectă asupra unor spectacole. Eu mă întâlnesc cu membrii juriului doar la început şi la sfârşit, nu ştiu ce au ales până la premiere.

Dar dumneavoastră nu vă puteţi implica dacă aţi sesizat un conflict de interese, nu puteţi retrage pe cineva din concurs?

În primul rând, asta ar însemna să luăm de la început gala, iar în al doilea, juriul este cel care decide, preşedintele juriului este Dumnezeul. Eu nu am dreptul să mă implic. Altceva este că pot să repar în urma lor anumite lucruri prin premiile preşedintelui UNITEM. Îmi rezerv acest drept, sunt banii mei personali, pe care îi dau din salariul meu artiştilor care îmi plac şi nu sunt observaţi. De pildă, Mihai Ţărnă, care nu a fost observat nici anul trecut. Omul acesta a făcut două spectacole bune, el merită să fie remarcat? Mi s-a spus că a fost o concurenţă mare anul acesta. Da, poate la regie a fost, dar eu cred că mai încăpea cineva acolo. Sunt de părerea că să traduci din rusă, să faci un scenariu, să joci în rolul central, să faci şi regie nu e puţin, meriţi un premiu. Nici măcar în nominalizări nu a fost Petru Hadârcă şi nici spectacolul său (n.r. „Douăsprezece scaune“).  

Şi în acest an Teatrul „Eugene Ionesco“ boicotează gala. De unde vine acest conflict?

Vine de la nivelul de gândire al lui Petru (n.r. Petru Vutcărău, directorul Teatrului „Eugene Ionesco“). Cât de european nu s-ar crede el, rămâne provincial. Un talent mare nu are de ce să se revolte. El nu participă de vreo zece de ani, se crede atât de mare că nu vrea să lupte cu cei mici. A fost o perioadă când era un anumit număr de oameni în juriu, mereu aceiaşi, îndrăgostiţi de ceea ce face Teatrul „Eugene Ionesco“, şi doar se făceau schimbări de decor între patru-cinci oameni. Şi la un moment dat au început să apară noi forţe: Mihai Fusu la „Luceafărul“, Sandu Vasilache cu Teatrul de Buzunar, apoi la „Mihai Eminescu“, s-a întărit „Satiricus“, s-a început o revoluţie la „Ginta Latină“ cu Petru Hadârcă şi acea montare „Mofturi parfumate“. Lumea se dezvoltă, creşte, apar feţe noi. Ar fi o prostie să nu-i iei în calcul astăzi pe Vitalie Drucec, pe Mihai Ţărnă, pe Vlad Ciobanu, pe Luminiţa Ţâcu. Ăştia sunt regizorii care vor dicta. Este o greşeală să nu ţinem cont şi de realzările tinerilor actori... Iată peste aceste frustrări nu poate trece Petru. El nu iubeşte concurenţa.

Sunt oamenii de teatru dezbinaţi la fel ca scriitorii? Am văzut că acolo uniunea s-a împărţit în două tabere care au ajuns să-şi rezolve problemele în instanţă.

Noi nu avem aşa ceva. Cu excepţia protestului lui Petru, dar el nu mai este membru, avem o uniune foarte compactă. Noi facem o muncă mult mai mare decât ceea ce se vede la gală. Avem, de exemplu, proiectul „Generaţia de aur“, în care 180 de veterani ai scenei primesc lunar câte un adaos de 200 de lei la pensie. Din conlucrările cu diferiţi sponsori, trimestrial le oferim pachete sociale, îi trimitem gratis în fiecare an la odihnă. Doamnele care nasc primesc câte 150 de lei lunar până la vârsta de cinci ani a copilului. Acum dăm în exploatare două clădiri cu apartamente la preţ social pentru membrii uniunii şi începem alte două proiecte. Am readus câteva proprietăţi care lucrează acum pentru noi. Pe lângă aceasta, avem şcoli de teatru care se produc permanent. În septembrie, deschidem la Chişinău o filială a Centrului „Meyerhold“ de la Moscova pentru regizori, ca să pregătim o viitoare generaţie de regizori buni. Iată ce înseamnă să fii membru al uniunii. Dau şi exemplul galei, care un an se făcea şi doi – nu. Premiul pentru cel mai bun spectacol era de 3.000 de lei, iar astăzi e 17.000. Premiul pentru cel mai bun rol feminin sau masculin era 1.000, acum e 5.000 de lei, plus trofeul de 7.000 de lei. 

Totuşi, îmi amintesc că anul trecut cei care urcau pe scenă se tot plângeau de sărăcie. Cum se face că în această ţară cele mai mici salarii sunt în cultură şi în agricultură?

Aceasta se explică prin neglijenţa birocraţilor faţă de cultură în general. Nu au înţeles una: investind în cultură, poţi să ai o economie puternică. Permanent dau exemplul nemţilor, care după război au început cu restabilirea muzeelor, şcolilor, teatrelor. Ce ar însemna o economie puternică? Un produs de calitate, competitiv pe piaţa mondială. Dar cine ar putea să facă acest produs? Numai un om responsabil, care are un nivel de cultură, de intelect, dar nu un nenea Ion cu trei pahare de vin în cap care zice: „Merge şi aşa!“. Produsele noastre sunt sub orice nivel fiindcă pregătirea specialiştilor este ca în anii ’40. Tot ce-i legat de creier e concentrat la Chişinău şi în câteva centre. În rest, când te duci la ţară, pentru mulţi preşedintele este Voronin, iar pentru unii încă a rămas Bodiul, Dumnezeu să-l ierte! Acesta este rezultatul politicilor de până acum, pentru că nu s-a investit în învăţământ şi în cultură. Când văd lanurile pline cu roşii şi nimeni nu le cumpără, mă întreb pentru ce trebuie atâtea, când poţi să pui în loc de un hectar trei ari de roşii şi să le vinzi până la ultima.

Business moldovenesc...

Homus sovieticus încă mai stă la noi în cap şi nu putem scăpa de această mentalitate, de risipa aceasta enormă. Urăsc nunţile şi cumetriile! Trebuie să fii idiot să bagi 30.000 de lei, să împrumuţi şi să mai lucrezi cinci ani după asta ca să-i dai înapoi, doar ca să faci o nuntă bogată. Jumătate de produse se aruncă şi se pun pe masă numai ca să se vadă. Aceasta este ri-si-pă! De aceea şi suntem săraci pentru că suntem risipitori. După cum spuneam, totul vine de la nivelul de cultură, dar uneori am impresia că special nu se investeşte, fiindcă un popor agramat şi incult convine politicienilor. Este uşor de manipulat şi aceasta o demonstrează rezultatele alegerilor. Nu ştiu dacă această alianţă va prinde la minte. Să nu ne trezim înapoi cu nenea Volodea să ne înveţe ce înseamnă Europa. ;

PROFIL

Sandu Grecu

Vârstă: 53 de ani;
Studii: Colegiul de Arte din Soroca, Institutul de Arte din Chişinău, stagiar în regie la Teatrul „Satirikon“ din Moscova;
Profesie: regizor, actor;
Funcţie: director al Teatrului „Satiricus“, pe care l-a fondat în 1990, preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova.

După schimbarea guvernării, a intrat în politică, în echipa lui Vlad Filat. La scrutinul local din vara lui 2011 a fost ales în Consiliul Municipal Chişinău pe listele Partidului Liberal-Democrat din Moldova.

Dacă ne referim la scena politică, cine credeţi că a tras sforile de ne-am pomenit din nou în impas?

Când îi văd pe unii că vorbesc de mâna Moscovei, mâna Bucureştiului, mâna Bruxelles-ului... Nu! Politicienii noştri singuri sunt de vină. Credeţi-mă, vine din interior, tot de la nivelul de cultură. Eu vorbesc cu oamenii simpli care mă întreabă: „Da’ ei nu pot să se bată acolo între dânşii? Chiar le place să-şi spele rufele în faţa noastră?“. Iată asta fac toţi trei lideri. Cred că este vorba de lipsă de maturitate politică şi de cultură. Nu cred că Uniunea Europeană a dorit ceea ce se întâmplă acum. Şi nici Rusia. Degeaba Voronin crede că Moscova îl va primi cu braţele deschise şi alegătorii îl vor vota iarăşi. Nu. Este o altă generaţie de oameni, care deja a gustat din actul libertăţii. Le spun tuturor: „Prefer să fiu sărac, dar să fiu liber“.

Dar care ar fi soluţia?

Eu fac parte din oamenii care cred că avem nevoie de un guvern profesionist, tehnocrat. Nu am fost de acord cu partajările. Nu cred că poţi să conduci un guvern când preşedintele partidului spune: „Îl pun pe cine vreau eu acolo şi prim-ministrul nu comandă cu dânsul“. Şi nu cred că în acest caz poţi să ai realizări. Guvernul nu este altceva decât o familie şi miniştrii sunt înhămaţi toţi la o căruţă. Dacă liderii AIE se vor împăca şi vor merge iar pe calea partajării funcţiilor, nu cred că vor fi mari realizări timp de un an şi jumătate. Va fi ca într-un cuplu în care cei doi nu mai au nimic, iar neamurile încearcă să-i împace. Până la urmă această familie oricum se destramă. În acelaşi timp, nu cred în teoria comunistă că „nu există oameni care nu pot fi schimbaţi“. Altul ca Ion Sturza nu va fi. Când l-au schimbat pe Sturza, s-a dus cursul Republicii Moldova. Oricât s-ar bate cu pumnul în piept Lupu şi Ghimpu, schimbarea lui Filat va însemna schimbarea cursului Republicii Moldova, chiar dacă se va numi Alianţa pentru Integrare Europeană coaliţia. Lovindu-l pe Filat, ei au vrut să-l distrugă în faţa alegătorilor, dar i-au făcut o mare favoare. El devine acum o victimă şi nu trebuie să uităm că moldovenii iubesc victima. Mircea Eliade spunea: „În «Mioriţa» este redat modul nostru de a exista în lume“. De aceea eu vreau să le mulţumesc tuturor celor care îl atacă pe Vlad Filat, pentru că asta îmi dă încrederea că el se va întoarce pe cal alb la alegeri. Acum cel mai important este să se liniştească toţi, să meargă la compromis şi să ducă la capăt reformele pe care le-au pornit.

Nominalizările pentru Gala UNITEM

Cel mai bun spectacol: „Storcătorul de fructe“, Teatrul „Mihai Eminescu“; „Equus“, Teatrul „S uliţî roz“; „Cântecul Lebedei“, Studio „Geneza Art“.
Cea mai bună regie: Vitalie Drucec, Iurie Harmelin şi Emil Gaju.
Cel mai bun rol feminin: Maria Madan, Daniela Burlaca, Angela Ciobanu.
Cel mai bun rol masculin: Nikita Volok, Andrei Sochircă, Gheorghe Pietraru.
Cel mai valoros debut: Nicu Ţurcanu, Nicolae Nezlucenko, Mihai Fulga.