REPUBLICA MOLDOVA Nemţii originari din Marienfeld au revenit la baştina străbunilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi germani originari din Marienfeld, Cimişlia, au revenit la baştină să sărbătorească o sută de ani de la fondarea localităţii. Urmaşii celor care au trăit în acest sat moldovenesc revin periodic „acasă". „Gazeta de Sud" spune că de această dată, ei au inaugurat la Marienfeld un monument în memoria germanilor de origine basarabeană care au locuit pe aceste pământuri.

Povestea a 57 de familii de origine germană

Sărbătoarea centenarului comunei Marienfeld a reunit pe pamântul moldav circa 100 de nemţi de origine basarabeană, care-şi trag rădăcinile din Ucraina, regiunea Belgorod Dnestrovsk, Rusia, Belarus, precum şi din diferite raioane ale Republicii Moldova.


Unul din ei, Arthur Schaible, şi-a adus la baştina părinţilor săi copiii, nepoţii şi surorile. Acum doi ani, dorinţa de a scoate din anonimat viaţa şi originea predecesorilor săi, l-a determinat să editeze o carte despre satul Marienfeld, în care a înmănunchiat memoriile tatălui său. Păşind pe urmele părinţilor, astăzi se simte la vatra lor ca acasă. Tocmai de aceea, spune că a dorit să facă un alt cadou preţios comunei - monumentul care certifică împlinirea a 100 de ani de la apariţia acestei localităţi. „Este un gest de recunoştinţă pentru strămoşii noştri şi vine să însemne pacea şi înţelegerea între popoare. Nu întâmplător ne-am gândit să-l instalăm în preajma grădiniţei de copii. Astfel, copiii vor afla despre înaintaşi şi amintirea lor va dăinui veşnic", a spus Arthur Schaible pentru „Gazeta de Sud".

image
image

FOTO: Beci construit în Marienfeld de germani

Un alt german, Albert Dierle, povesteşte că s-a născut în anul 1932, în Marienfeld. În 1941, când a avut loc strămutarea, avea opt ani. Împreună cu părinţii s-au refugiat mai întâi în Austria, unde au locuit un an de zile, după care, pentru patru ani, în Polonia. Ulterior, familia s-a stabilit cu traiul în Germania. Astăzi locuieşte în Canada. Contactat de fostul său coleg de clasă Johannes Wippert, şi el originar din Marienfeld, a venit special pentru a sărbători împreună cu localnicii acest important eveniment din viaţa comunităţii lor. „Îmi este foarte greu să redau ceea ce simt. S-au scurs atâţia ani... Deşi eram copil, mi-a fost destul de uşor să recunosc locul unde era situată casa părinţilor mei. După fântână şi beciul din gospodăria lui Petru Dubceac, care încă mai păstrează amintirea părinţilor mei, a lucrurilor bune, temeinic zidite de mâinile lor", îşi încheie printre lacrimi răscolitoarele-i pagini din biografia sa Albert Dierle.

image
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite