Povestea tânărului cu sute de parfumuri. „Parfumul e mai important decât rochia unei femei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Chiriac are o pasiune mai rar întâlnită în rândul bărbaţilor
din Republica Modova, colecţionează parfumuri. FOTO Alexandru Tarlev
George Chiriac are o pasiune mai rar întâlnită în rândul bărbaţilor din Republica Modova, colecţionează parfumuri. FOTO Alexandru Tarlev

Pentru mulţi, un parfum nu înseamnă decât o sticlă cu apă frumos mirositoare pe care o folosesc la ocazii speciale, pentru consumatorii experimentaţi, însă, parfumul reprezintă un accesoriu nepreţuit care te pune în valoare. Opulente, fine, ierboase sau lemnoase, notele unui parfum transmit un mesaj şi adesea pot fi chiar mai importante decât ţinuta purtată, pentru că „tu vei pleca, dar parfumul tău va rămâne”, spune eroul reportajului nostru.

George Chiriac are o pasiune deosebită, mai rar întâlnită în rândul bărbaţilor din Republica Modova. Colecţionează parfumuri şi vorbeşte despre ele cu un şarm şi o sensibilitate aparte. Povestea sa începe în anul 2009, atunci când şi-a pierdut simţul olfactiv în urma unei intervenţii chirurgicale. „Mi-am pierdut total mirosul, ceea ce era foarte supărător. Am observat însă că simţurile mele olfactive reacţionează la parfum şi detergent. Ca să-mi antrenez nasul, am început să economisesc bani şi să-mi cumpăr câte o eprubetă de parfum. Acum am câteva sute”, povesteşte George, convins de faptul că sticluţele frumos mirositoare l-au ajutat să-şi recapete mirosul.

colectionarul de parfumuri

Colecţionarul consideră că memoria olfactivă a oamenilor primează în faţa celei vizuale

„Anumite mărci sunt prea comerciale”

George are eleganţa, precizia şi bunul gust al unui adevărat parfumier. L-au format anii de studenţie petrecuţi în Franţa, ţara parfumurilor. „Pentru mine era o plăcere să merg vineri seara pe strada Sainte-Catherine, principala zonă de shopping din Bordeaux, în căutarea unor noi arome. Îmi amintesc de Marie Francoise, o doamnă în vârstă, extrem de distinsă care se ocupa de o secţie a parfumurilor exclusive, rare. Petreceam ore în şir cu ea şi ascultam poveştile din spatele caselor de parfumuri celebre”, îşi aminteşte George.

colectionarul de parfum

Spune că de atunci s-a îndrăgostit de parfumurile vintage, care rămân adesea în umbra marilor branduri. „Anumite mărci au devenit deja prea comerciale în viziunea mea, pentru că şi-au format un nume care lucrează pentru ele. Mai cumpăr şi din astea, dar mă regăsesc mai mult în parfumul de autor, cel care poartă numele parfumierului. Adesea, oamenii cred că dacă pe cutie scrie Chanel, înseamnă că însăşi Gabrielle Coco Chanel l-a creat. Nu e aşa. Numele celui care a creat Chanel nr.5 de exemplu nici nu apare pe cutie”, spune George. Pentru el, un parfum înseamnă mai mult decât un miros îmbătător, este mai degrabă o marcă a personalităţii, un accesoriu care te pune în valoare.

colectionarul de parfum

Parfumul, mai important ca rochia unei femei

În viziunea colecţionarului, memoria olfactivă a oamenilor primează în faţa celei vizuale, de aceea „parfumul este mai important ca rochia unei femei”, spune el. „Mulţi au tacticizat purtarea unui parfum sau altul. De exemplu, un om de afaceri presupune un caracter puternic, deci probabil că ar trebui să poarte un parfum cu note lemnoase la bază, stringent, care te aţâţă cumva cu mirosul puternic. Eu cred că există o abordare individuală pentru fiecare consumator. În plus, la nivel dermatologic, parfumurile se deschid diferit. Pielea vorbeşte mai mult decât aspectul sau funcţia”, explică George.

colectionarul de parfumuri

Cei mai mulţi parfumieri folosesc formula clasică de creare a parfumului care are trei note. „Notele de vârf sunt cele mai volatile, mai puţin rezistente şi, de fapt, cele care creează prima impresie. Mirosul lor durează 5-30 de minute. Notele de mijloc sau de inimă sunt cele care se simt dupa notele de vârf, ele pot dura şi câteva ore. Notele de bază persistă cel mai mult, chiar şi peste 24 de ore, în funcţie de parfum, ph, fixatori folosiţi”, explică tânărul. Referitor la clasificare, George spune că specialiştii au repartizat parfumurile în câteva categorii simple. „Avem parfumuri citrice sau fructate, lemnoase, chypre, fougere, ambrate, orientale sau cu miros de piele”, precizează colecţionarul. 

„Pentru mine, era o plăcere să merg vineri seara pe strada Sainte-Catherine, principala zonă de shopping din Bordeaux, în căutarea unor noi arome”

Elementele ciudate din compoziţia parfumurilor

„Există două note pe care le iubesc, obţinute din substanţe numite mosc şi ambră. Moscul se foloseşte în notele de bază sau mijloc şi se extrage din glanda cerbului. Animalul, în perioada de împerechere, emană acest hormon frumos mirositor. Vânătorii au început să-i sacrifice anume pentru a comercializa substanţa care era foarte scumpă. Acum, moscul se obţine sintetic în laborator”, povesteşte George. 

parfumuri

George are acasă sute de parfumuri pe care le păstrează cu mare grijă

Despre ambră, tânărul spune că a fost descoperită de marinari întrucât se găseşte în corpul balenelor. „Istoria este celebră, un grup de marinari au găsit o balenă pe coastă. După disecţie au observat că în intestinele balenei se găseşte o substanţă frumos mirositoare”, mai spune tânărul. Se pare că un parfum poate fi creat în câteva zile sau în câţiva ani, întrucât fiecare casă de parfum are propriile tradiţii mai mult sau mai puţin deosebite. „Frederic Malle este un parfumier francez, deţine o casă de parfumuri şi o echipă extrem de talentată. Pentru că folosesc mult în creaţia lor irisul, se spune că îşi cultivă proprii irişi, deşi ar putea cumpăra uleiul de iris gata făcut. Astfel, pentru un kilogram de marfă primă, ei aşteaptă până la cinci ani”, povesteşte George.

Diferenţele dintre Eau de Parfum, Eau de Toilette şi Eau de Cologne

Deşi pentru majoritatea oamenilor în toate sticlele se găseşte parfum, George ţine să precizeze diferenţele dintre apa de parfum sau apa de toaletă. „Adevăratul parfum se întâlneşte mai rar şi reprezintă, de fapt, un extract pur ce conţine uleiuri esenţiale aromate în proporţie de 20-40%. Apa de parfum (Eau de Parfum) are cea mai mare concentraţie de uleiuri esenţiale parfumate, între 8-15%. Apa de toaletă (Eau de Toilette) este cea mai întâlnită variantă de parfum, cu un conţinut de uleiuri şi esenţe între 4-8%. Apa de colonie (Eau de Cologne) are cea mai mică concentraţie de esenţe şi uleiuri, între 3-5%”, explică tânărul colecţionar.

Parfumul favorit al lui Michael Jackson

În colecţia de sute de parfumuri deţinută de George se regăsesc şi parfumuri celebre, preferatele marilor personalităţi. „Mi-am cumpărat unul dintre parfumurile preferate ale lui Michael Jackson. Se numeşte Bal a Versailles de Jean Desprez. Parfumul redă atmosfera balurilor fastuoase şi extrem de scumpe organizate la Palatul Versailles. Este vintage, oferă acea senzaţie a istoriei, a timpurilor demult apuse. Am şi unul dintre parfumurile preferate de Winston Churchill. Se numeşte „Grafton” şi aparţine casei Truefitt Hill. Face parte din familia fougere, este ierbos, un parfum clasic masculin. Conţine condimente, este lemnos la bază, ambros şi aduce un strop de piele”, menţionează George.

colectionarul de parfum

Bal a Versailles, parfumul pe care îl  folosea şi Michael Jackson

O colecţie de parfumuri Clive Christian, brandul care a creat cel mai scump parfum din lume

colectionarul de parfumuri

Cel mai scump parfum din lume

Cel mai scump parfum din colecţia lui George este de la Clive Christian, o casă de parfum britanică restabilită în anul 1872. „Britanicii au o gamă mai mică de parfumuri decât francezii. Sunt mai conservatori, dar impresionează prin calitatea şi exclusivitatea de care dau dovadă. Pentru o colecţie de la Clive Christian am dat 300 de euro”, mărturiseşte George. De altfel, Clive Christian a produs cel mai scump parfum din lume, vândut contra sumei de 25.000 de dolari. Denumit „Imperial Majesty”, parfumul reprezintă un omagiu adus Coroanei Britanice, iar sticla reproduce de altfel forma unei coroane având elemente din aur şi fiind încrustată cu diamante. Anual, se produc doar cinci sticle, având în vedere preţul exorbitant al parfumului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite