O dronă a căzut în Republica Moldova. Poliția investighează circumstanțele

0
0
Publicat:

O dronă a fost descoperită pe un câmp din apropierea satului Salcia, raionul Taraclia, din sudul Republicii Moldova, iar la fața locului s-au deplasat angajații Inspectoratului General al Poliției (IGP) pentru a desfășura investigațiile necesare.

O dronă a fost găsită în sudul Republicii Moldova. FOTO: Telegram
O dronă a fost găsită în sudul Republicii Moldova. FOTO: Telegram

,,Zona a fost izolată, iar specialiștii secției tehnico-explozivă urmează să o investigheze în detaliu. După primele examinări s-a determinat că aceasta nu are atașat explozibil.Nu există riscuri sau pericole pentru siguranța cetățenilor din regiune”, au informat reprezentanții IGP.

Responsabilii structurii precizează că ,,cercetările la fața locului continuă. Poliția face apel la cetățenii care identifică aparate de zbor sau alte dispozitive suspecte căzute la sol - să nu se apropie de ele și să nu le atingă, dar să anunțe imediat poliția la numărul de urgență 112”.

Incidente de acest fel 

De la începutul războiului din Ucraina și până acum, mai multe bucăți de rachete sau de drone au fost găsite pe teritoriul statului vecin.   

În contextul acestor cazuri, ministrul moldovean al Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că țara sa dispune în prezent de peste 20 de sisteme de detecție învechite, care nu detectează dronele.

,,Armata Națională are în dotare peste 20 de sisteme diferite de radare, numai că ele au altă destinație: depistarea țintelor convenționale, cum ar fi avioane, rachete balistice care înainte se foloseau la altitudini înalte, dar acum tactica s-a schimbat și, respectiv, rachetele au evoluat, radarele nu le pot depista. Aceste sisteme sunt anii 60-80. Au fost concepute pentru cu totul altfel de război”, a declarat ministrul Anatolie Nosatîi. 

Autoritățile moldovene întreprind măsuri pentru achiziționarea atât a sistemelor de detectare, cât și a celor de distrugere.

,,Identificăm posibilități de achiziționare a noilor sisteme care ne vor permite identificarea și înștiințarea la timp a cetățenilor despre posibil pericol. Procesul de identificare, inclusiv de contractare deja a avut loc. Durează procesul de achiziție și livrare. Eu voi veni cu precizări, dar nu în detalii pentru că acestea sunt niște date tehnice pe care inamicul le poate folosi împotriva noastră. Vorbim despre două sisteme: sistemul de observare și sistemul de nimicire a acestor. Lucrăm în paralele și vom veni cu măsuri eficiente pentru protejarea cetățenilor”, a mai menționat oficialul de la Chișinău.

Anatolie Nosatîi afirmă, de asemenea, că țara sa are nevoie de cel puțin trei radare, pe lângă sistemul de apărare aeriană achiziționat în 2023 din Franța care ,,detectează, dar în funcție de unde se află. Are raza sa de acțiune și date tactico-tehnice pentru anumite ținte”. 

,,Avem nevoie de trei radare de tipul GM200, GM- 400 și 2-3 radare mai performante pentru a identifica țintele strategice, balistice”, a conchis oficialul. 

Radar pentru depistarea dronelor

Prin urmare, în acest an, Chișinăul urmează să primească un alt radar, acesta fiind capabil să depisteze și drone, conform ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi.

„Acesta definitiv ne va permite o capacitate mai sporită de detectare a diferitor ținte zburătoare, inclusiv și drone la o distanță mai lungă”, a adăugat oficialul moldovean. 

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite