Moldovenii care vor dori să ajungă în UE vor plăti o taxă. Precizările MAE de la Chișinău

0
Publicat:

Cetățenii Republicii Moldova, care vor călători în țările UE din spațiul Schengen, vor achita 7 euro pentru obținerea autorizației de călătorie electronică, anunță reprezentanții Ministerului de Externe de la Chișinău, care au venit cu precizări privind funcționarea noului sistem.

Moldovenii vor achita o taxă pentru călătoria în țările UE din spațiul Schengen. FOTO Shutterstock
Moldovenii vor achita o taxă pentru călătoria în țările UE din spațiul Schengen. FOTO Shutterstock

Funcționarii instituției au venit cu detalii privind funcționarea sistemului european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS), după abordarea recentă a subiectului în presa din țara vecină.

Autorizația obligatorie pentru persoanele cuprinse între 18 și 70 de ani

ETIAS presupune ca persoanele cu vârstele cuprinse între 18 și 70 de ani din țările, care nu beneficiază de regimul fără vize cu Uniunea Europeană, vor trebuie să cumpere autorizație de călătorie electronică înainte de o călătorie în spațiul Schengen. 

,,Trebuie să perfectăm ETIAS la fiecare călătorie?

Autorizația de călătorie va fi valabilă pentru o perioadă de trei ani sau până la sfârșitul perioadei de valabilitate a pașaportului utilizat pentru obținerea autorizației de călătorie.

Când va intra în vigoare noua autorizație?

Actualmente UE planifică începerea funcționării ETIAS din noiembrie 2023. Menționăm, că anterior data respectivă a fost amânată, spre exemplu, data lansării a fost stabilită și pentru mai 2023”, punctează reprezentanții MAEIE din Republica Moldova.

În prima jumătate de an de la intrarea în vigoare a măsurii respective, folosirea autorizației de călătorie va fi opțională. ,,La trecerea frontierei externe a UE, de exemplu – a frontierei moldo-române, cetățenii Republicii Moldova vor fi informați de către autoritățile române, despre faptul că vor fi obligați să dețină o autorizație de călătorie valabilă de la data expirării perioadei de 6 luni din momentul începerii funcționării ETIAS”, mai informează funcționarii.

Totuși, mai multe detalii despre sistemul european vor fi oferite în cadrul campaniilor de informare, care vor fi organizate anul viitor de reprezentanții instituțiilor europene. 

ETIAS va îmbunătăți securitatea internă

Conform reprezentanţilor Uniunii Europene, introducerea ETIAS are drept scop îmbunătăţirea securităţii interne şi prevenirea imigraţiei ilegale, protejarea sănătăţii publice şi reducerea întârzierilor la frontieră prin identificarea persoanelor care ar putea reprezenta un risc în unul dintre aceste domenii, înainte ca acestea să ajungă la frontierele externe.

„Trebuie să ştim cine ne trece frontierele externe. ETIAS va furniza informaţii prealabile despre persoanele care călătoresc înainte ca ele să ajungă la frontierele UE, pentru a identifica riscurile în materie de securitate sau de sănătate”, a subliniat Ylva Johansson, comisar european pentru afaceri interne.

„Cel puţin 30 de milioane de persoane se deplasează în fiecare an în UE fără viză, şi nu ştim mare lucru despre ele. ETIAS va acoperi acest gol pentru că va cere un «background check» (verificare a istoricului - n.r.)”,conform eurodeputatului Jeroen Lenaers, raportor în acest dosar.

 Informaţiile prezentate în fiecare cerere vor fi prelucrate în mod automat în raport cu alte baze de date relevante ale UE şi ale Interpolului, pentru a stabili dacă există sau nu motive pentru refuzul autorizaţiei de călătorie. Dacă nu vor fi identificate elemente care necesită o analiză suplimentară, aceasta va fi eliberată rapid. Iar în cazul în care va fi nevoie de o analiză minuțioasă, cererea va fi prelucrată manual de către angajații responsabili. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite