Mesajul emoţionant al fiicei Efrosiniei Boboc pentru Gheorghe Brega
0
Lucia Boboc, fiica fostei asistente medicale Efrosinia Boboc, care susţine că a rămas invalid după ce a fost lovită de medicul Gheorghe Brega, a postat pe Facebook un mesaj emoţionant adresat actualului deputat liberal.
Tânăra în vârstă de 28 de ani îl roagă să înceteze să spună minciuni şi povesteşte coşmarul prin care trece în ultimii 20 de ani familia sa.
Iată mesajul integral:
Când am citit articolul din ziarul „Adevărul“ şi reacţia dlui Gheorghe Brega, am redevenit pentru un moment acea fetiţă care cu ani în urmă a deschis uşa de la camera de spital unde era mămica internată. Am revăzut acea odaie întunecată şi patul de spital unde sta culcată mămica, se uita şi mă privea fără a spune ceva, nu putea să o facă pentru că nu putea vorbi. Eu îi spuneam „Mămicuţa, mămicuta“, ea doar mă privea cu ochii ei blânzi, calmi şi acum îmi dau seama că erau şi îndureraţi, dar eu nu inţelegeam, eram doar un copil, privire pe care nu am să o pot uita vreodată. Şi nu puteam înţelege, în mintea mea de copil, de ce mămica mea nu-mi poate răspunde, ca să-mi spună „fetiţa mamei“, cum o spunea adesea când era acasă.
Niciodată nu veţi înţelege ce am simţit noi în acele momente când mămica a început a trai din nou şi a învăţa iar primii paşi, primele cuvinte şi să-şi reamintească că are un soţ şi doi copii minori care o iubesc nespus de mult. Acea „lovitură“ sau „palmă“ pe care susţineţi că nu aţi dat-o niciodată a avut consecinţe foarte grave asupra sănătăţii mamei şi asupra noastră, a rudelor şi prietenilor apropiaţi. Nu veţi şti niciodată prin ce a trecut un copil de clasa a 4-a, care aştepta cu nerăbdare să-i vină mămica ca să o felicite cu ocazia zilei de 8 martie, Ziua mamelor, dar ea să fie în acel moment pe patul de spital, toţi să spună acea poezie, dar tu să stai şi să te gândeşti oare cum se simte mămica mea.
Am avut noroc de un tată bun, de rude şi prieteni adevăraţi, care ne-au susţinut în toţi aceşti ani. Niciodată nu am ştiut cum arată acel domn Brega, care după cum am aflat mai târziu i-a făcut rău mamei noastre. Îmi pare foarte rău de dumneata domnule Gheorghe Brega, că ajungând la aşa o vârstă, să spuneţi aşa minciuni, vreţi să vă aparaţi, dar nu folosiţi astfel de arme, e jalnic, credeţi-mă.
Mămica mea niciodată nu a făcut rău nimănui şi nici nu l-a dorit. Când am crescut mai mare am întrebat-o pe mama „Da de ce nu depui o plângere împotriva acelui domn Brega“. Ştiţi ce mi-a răspuns: ,, Lasă-l, mămică, că Dumnezeu le vede pe toate. Rău faci, rău ajungi, bine faci, bine ajungi şi poţi să nu faci nimic şi câte le tragi...“. Acestea au fost vorbele mamei, în schimb dumneata, după ce mama a spus ADEVĂRUL, când a fost întrebată, aţi început a născoci nişte prostii. Tăticul meu niciodată nu a lovit-o pe mama, el a vegheat-o zi şi noapte lângă patul de spital ca ea să se faca bine, având grijă şi de doi copii în acelasi timp. Şi nici nu a stat cu păhărelul în mână. A fost şi este un om muncitor care s-a străduit mereu pentru bunăstarea familiei. Eu şi fratele ne mândrim cu părinţii noştri, niciodată nu i-am auzit certându-se. Dacă era aşa cum afirmaţi dumneavoastră, atunci nu cred ca ne-ar fi oferit o copilarie (deşi aceasta a fost traumată de acel accident cumplit), şansa de a face o facultate şi a avea o familie normală.
Vă rog, domnule Brega, să nu mai născociţi asemenea istorii, familia noastră sau mai bine zis mamica, dna Efrosinia Boboc, a spus doar ADEVĂRUL. Nu ştiu ce legătură aveţi cu Balkan Pharmaceutics (am citit doar de pe reţelele de socializare) şi nici nu mă interesează nici pe mine, nici pe familia mea. Dacă a ieşit adevărul la iveală, atunci adevăr sa fie. Din câte ţin eu minte, în anul 1994 noi deja locuiam în apartamentul în care locuiesc părinţii mei până în prezent, din sectorul Buiucani, şi mergeam la gimnaziul din apropiere, iar fratele meu la grădiniţa din acelaşi sector.
Aveam vreo 10 ani când îi puneam mamei injecţii. Iar într-o dimineaţă, pe când aveam vreo 13-14 ani şi mă găteam să plec la şcoală, mama a început să se simtă rău şi mi-a zis: ,,Trebuie să-mi faci o injecţie intravenos. Dacă nu, atunci mămica va muri“. Vă daţi seama ce durere avea sărmana de mi-a spus aşa. De frică am făcut acea injecţie şi am plecat la şcoală cu sufletul îndurerat şi cu gândul că dacă ma întorc de la şcoală mama n-o să mai fie.
Uite aşa, domnule Brega, am trăit cu acest sentiment de aproape 20 de ani şi încă mai trăiesc, pentru că crizele mamei încă mai persistă. Cu ce am greşit noi, copiii, unul la şcoală şi altul la grădiniţă, să trecem prin asemenea durere??? Tăticul niciodată nu ne-a lăsat, tot timpul a fost alături de noi, ziua ne lăsa cu cineva din rude, seara era cu mama la spital, spre dimineaţă mergea la muncă.
Poate ma repet în unele momente, dare vreau să înţelegeţi cât am suferit. Nu doresc nimănui acest lucru şi le multumesc celor care au fost mereu alături de noi. E regretabil faptul că aveţi o vârstă, aţi acumulat ani, dar....spuneţi asemenea minciuni. Nu am dreptul să vă judec, e omenesc să greşeşti, numai îngerii nu greşesc... dar nu aţi învăţat un lucru în anii adunaţi - nu e frumos să spui minciuni gogonate, o ştie şi un copil mic.
Mămica, tăticu, Vă IUBESC ENORM DE MULT, o să trecem şi peste asta, pentru că suntem o familie şi avem credinţă în suflet.
Şi fiul femeii, Lilian Boboc, a scris un mesaj similar pe Facebook săptămâna trecută:
Domnule Gheorghe Brega, ruşine să vă fie, numai familia noastră şi cei apropiaţi ştiu cât a suferit mama, nopţi dormite prin spitale ţinând-o de mână pe mama nu am avut numai una, mii de injecţii, pastile şi picurători administrate ca până la urmă dumitale să il acuzi pe tata. Ruşine ...
Se încarcă comentariile...
