Bilanţul percheziţiilor de la Centrul Republican de Diagnosticare Medicală: 7 milioane de lei tăinuiţi de medici, găsiţi de CNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO cna.md
FOTO cna.md

Paisprezece persoane din sistemul medical sunt bănuite de corupere pasivă şi abuz de serviciu în dosarul medicilor de la Centrul Republican de Diagnosticare Medicală din Moldova. Şapte dintre aceştia au fost reţinuţi pentru crearea unei scheme infracţionale de estorcare a banilor de la pacienţi. Deocamdată, doar unul dintre bănuiţi îşi recunoaşte vina pe deplin.

Procurorii anticorupţie urmează să pună sub învinuire cele şapte persoane, iar ulterior să ceară instanţei de judecată aplicarea, pe numele lor, a arestării preventive pentru 30 de zile.

Amintim că luni, 30 iulie, în cadrul percheziţiilor operate de CNA şi procurori, au fost ridicate mai multe sume de bani, în diferită valută, estimate la 7 milioane de lei. Banii au fost ridicaţi din birourile de serviciu ale unor medici, de la domiciliile lor, precum şi din casetele metalice, depuse în două bănci comerciale din Capitală.

În acelaşi context, procurorii vor analiza probele acumulate pe parcursul documentării cazului, celor colectate în urma percheziţiilor, dar şi să stabilească provenienţa banilor depistaţi în cadrul operaţiunii pentru a decide asupra aplicării sechestrului.

Legislaţia în vigoare prevede o pedeapsă de până la 10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe o perioadă de până la 10 ani şi o amendă în mărime de 8.000 de unităţi convenţionale.

Aceştia ar fi instituit o schemă infracţională de estorcare a banilor de la pacienţii asiguraţi pentru a-i supune investigaţiilor imagistice şi de tomografie computerizată.

Potrivit materialelor cauzei, şeful secţiei imagistică şi tomografie computerizată din cadrul Centrului republican de diagnosticare medicală ar fi organizat o reţea de medici din instituţiile medicale de stat şi din clinici private, prin intermediul cărora oferea servicii contra cost pacienţilor. 

În urma înţelegerii prealabile, medicii trimiteau pacienţii pentru investigaţii tomografice, ocolind programările corespunzătoare. Astfel, pacienţii ar fi achitat banii direct şefului Secţiei imagistică şi tomografie computerizată, fără ca sumele să fie reflectate în evidenţa spitalului, iar medicii care „furnizau pacienţi” ar fi fost remuneraţi pentru fiecare om cu o parte din banii primiţi.

Procuratura anticorupţie conduce urmărirea penală.  

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite