Banca Naţională a Moldovei este obligată să fie independentă, iar angajaţii pot fi pedepsiţi doar de procurorul general

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Structura conducerii Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) va fi modificată, iar reprezentanţii acesteia sunt obligaţi să asigure independenţa instituţiei. Totuşi, şefii de la BNM rămân imuni în faţa sistemului judecătoresc chiar dacă încalcă prevederile legislaţiei.

Noile prevederi ale Legii cu privire la BNM, adoptate pe 30 iulie, au fost promulgate de preşedintele Nicolae Timofti. Potrivit modificărilor legislative, BNM nu va mai fi condusă de Consiliul de Administraţie, dar de Comitetul Executiv şi Consiliul de Supraveghere, care vor avea acelaşi şef - guvernatorul Dorin Drăguţanu. Astfel, conducerea instituţiei este obligată să fie independentă şi să nu fie influenţată de politicieni, însă chiar dacă nu respectă legislaţia, nu poate fi pedepsită prin deciziile instanţelor judecătoreşti.

Conducerea BNM trebuie să asigure independenţa instituţiei

Consiliul de Supraveghere va fi format din 7 membri, preşedintele fiind guvernatorul BNM, iar vicepreşedintele - prim-viceguvernatorul Marin Moloşag. Consiliul trebuie să asigure un sistem independent de monitorizare a activităţii instituţiei, să stabilească modul de acordare a creditelor angajaţilor BNM, fondul de salarizare, mărimea indemnizaţiilor şi a cheltuielilor. În acelaşi timp, Comitetul Executiv este creat pentru „realizarea independentă a atribuţiilor de bază ale BNM”. Din acesta vor face parte cinci membri şi va avea aceeaşi conducere, ceilalţi trei membri fiind viceguvernatorii BNM. Comitetul Executiv va fi responsabil de politica monetară, valutară sau regimul cursului de schimb. 

Documentul promulgat va avea un nou cuprins al articolului 25 care obligă conducerea BNM să asigure independenţa instituţiei. „Membrii organelor de conducere ale BNM nu pot fi deputaţi, membri ai Guvernului, membri ai vreunui partid politic sau formaţiuni social-politice, nu pot face parte din autoritatea judecătorească sau din administraţia publică, nu pot desfăşura sau participa la activităţi cu caracter politic şi nu pot face agitaţie electorală”, prevăd modificările aprobate.

„Imunitatea” angajaţilor BNM

De asemenea, BNM şi cei care se află în fruntea instituţiei „sunt independenţi în exercitarea atribuţiilor stabilite de prezenta lege şi nu pot solicita şi nici nu pot accepta instrucţiuni de la autorităţile publice, precum şi orice alte autorităţi nu vor încerca să influenţeze membrii organelor de conducere ale BNM”. 

Pe de altă parte, chiar dacă obligaţiile sunt încălcate de reprezentanţii BNM, iar instanţele de judecată confirmă acest lucru, ei nu pot fi traşi la răspundere penală,civilă sau administrativă. Noile prevederi stabilesc că doar procurorul general va avea dreptul să dispună arestarea, reţinerea sau tragerea la răspundere contravenţională sau penală. „Cheltuielile de judecată care sunt intentate împotriva BNM vor fi acoperite din banii instituţiei”, se arată în documentul publicat în Monitorul Oficial. 

Potrivit modificărilor, a fost exclusă obligativitatea de a distribui 50% din profitul net în capitalul statutar al BNM, restul sumei fiind alocat în bugetul de stat. De asemenea, modul de repartizare a cheltuielilor instituţiei nu va mai fi aprobat în baza unui regulament al Comisiei parlamentare Economie Buget şi Finanţe, dar de Consiliul de Supraveghere, iar corectitudinea gestionării banilor va fi verificată în urma unui audit intern.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite