ARHIVELE COMUNISMULUI Nicolae Testemiţanu a fost destituit pentru naţionalism (I)

0
0
Nicolae Testemițanu, alături de colegii profesor, în fața Institutului de Medicină (acum universitatea ce-i poartă numele)
Nicolae Testemițanu, alături de colegii profesor, în fața Institutului de Medicină (acum universitatea ce-i poartă numele)

Pe lângă faptul că a fost deschizător de drumuri în medicină, Nicolae Testemiţanu a fost şi un promotor subtil al românismului în plină epocă sovietică în Basarabia, lucru ce l-a costat funcţia.

S-a scris mult despre Nicolae Testemiţanu, s-a editat şi o carte de memorii în 1997. Mai puţin ştim despre el din documentele de arhivă, care ne oferă detalii necunoscute despre meritele şi curajul eroului nostru.

Prin urmare, materialul pe care îl începem în această ediţie a ziarului „Adevărul" are menirea de a rememora unul dintre cei mai importanţi patrioţi basarabeni, care a avut un merit deosebit în păstrarea conştiinţei naţionale româneşti în Basarabia în perioada sovietică.

Un evreu român a fost învinuit de trădarea URSS

Soarta lui Testemiţanu arată că şi în perioada regimului comunist sovietic de ocupaţie era posibil să rezişti contra politicilor de deznaţionalizare şi rusificare. Testemiţanu a făcut-o într-un mod subtil şi durabil: a promovat moldovenii de naţionalitate română în medicină şi a introdus predarea în limba română la fostul Institut de Medicină, astăzi Universitatea de Medicină şi Farmacie care îi poartă numele. A fost ministru al Sănătăţii în perioada 1963-1968, fiind destituit pentru „naţionalism". Despre ce fel de naţionalism era vorba, vom afla mai mult în cele de urmează.

ORIGINEA ŞI STUDIILE

Nicolae Testemiţanu s-a născut la 1 august 1927, în satul Ochiul Alb, judeţul Bălţi, actualmente raionul Drochia, într-o familie de ţărani simpli şi, cum era tradiţia atunci, cu mulţi copii. Statul român a investit foarte mult în educaţia basarabenilor, iar Nicolae Testemiţanu a fost unul dintre cei care a profitat din plin de această ocazie.

ARHIVELE COMUNISMULUI Condamnat că a „românizat" basarabenii

ARHIVELE COMUNISMULUI Violențe etnice la Tiraspol în anii '60

A făcut şcoala primară în satul natal, iar după absolvire, în 1940, şi-a început studiile la liceul din satul Baraboi, Donduşeni. Revenirea administraţiei româneşti în vara lui 1941 i-a dat posibilitatea să urmeze o şcoală de elită, Liceul teoretic „Ion Creangă" din oraşul Bălţi (1941-1944).

Revenirea ocupanţilor sovietici îi va marca personalitatea în mod profund: în 1944, când armata roşie trece Nistru, soldaţii sovietici săvârşesc numeroase atrocităţi împotriva populaţiei civile, inclusiv execuţii sumare împotriva celor care sunt percepuţi drept „duşmani de clasă". Pentru a fi etichetat ca atare era suficient să nu fii prea entuziasmat de revenirea „fratelui mai mare" sau să vorbeşti în limba română.

Tânărul Nicolae este astfel martor al acestor evenimente care ating şi localitatea sa de baştină, Ochiul Alb, şi acest lucru nu-l va uita toată viaţa. În comparaţie cu mulţi alţii, nu a uitat niciodată de atrocităţile la care a fost martor şi a decis să dea o replică ce avea să devină originală şi temeinică în acelaşi timp.

Cum au fost rusificați etnicii români în RSSM

Deocamdată însă va urma şcoala sovietică, înscriindu-se în 1945 în clasa a 9-a a şcolii medii nrumărul 1 din Bălţi (actualmente liceul „Mihai Eminescu"). Or, autorităţile comuniste sovietice nu recunoşteau şcoala românească şi „eliberarea" a fost resimţită imediat de către Nicolae Testemiţanu şi din acest unghi de vedere - trebuia să urmeze şcoala sovietică, să înveţe rusa şi să uite tot ce a învăţat mai înainte, dacă voia să devină om învăţat.

După absolvirea şcolii medii sovietice, a devenit student la Institutul de Medicină din Chişinău, pe care îl absolveşte în 1951, de rând cu alţi colegi care vor deveni nume notorii în medicina moldovenească, printre aceştia fiind Vasile Anestiade, Diomid Gherman şi alţii.

MINISTRU LA 36 DE ANI

Înţelegând că fără a fi membru de partid este practic imposibil să acceadă în funcţii importante, intră în PCUS în 1950, în penultimul an de studenţie. Nu avea însă de gând să devină un membru de partid docil, care să promoveze politicile comuniste, mai ales în ceea ce priveşte rusificarea cadrelor şi a învăţământului. Este însă mai întâi de toate un medic de excepţie şi este remarcat încă de pe băncile institutului de profesorii locali - mulţi dintre ei trimişi în „exil" la Chişinău din oraşul Kislovodsk, unde fusese evacuat Institutul de Medicină din Leningrad.

„Pedeapsa" a fost pentru faptul că s-au aflat sub ocupaţie germană în al Doilea Război Mondial, de aceea erau suspectaţi de colaborare cu inamicul. Dacă nu intra în partid, avea să rămână doar un medic bun, nimic mai mult.

ARHIVELE COMUNISMULUI Inscripţiile pe pereţi, un alt fel de naţionalism

Între 1951 şi 1957 lucrează la Catedra de chirurgie a Institutului de Medicină, după care, la vârsta de doar 32 de ani, devine director (echivalent cu rector) al aceleiaşi instituţii. În 1963, în contextul în care autorităţile comuniste sovietice de la Chişinău încearcă să coopteze mai mulţi moldoveni în conducerea de vârf a republicii, este numit ministru al Sănătăţii.

În acelaşi timp a îndeplinit funcţia de şef al Catedrei de traumatologie, ortopedie şi chirurgie. Îndeplinind funcţia de ministru, a promovat cadrele moldoveneşti şi a introdus limba română ca limbă de predare la Medicină.

ŞEDINŢA DE DESTITUIRE

Existau numeroase plângeri la adresa sa, unele anonime, altele - semnate de subalternii săi de origine slavă, care se indignau că autorităţile tolerau „naţionalismul". O jalbă a fost trimisă Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei. Semnatarul, un cetăţean rus, se revolta că „naţionalismul a înflorit într-atât de mult încât la Institutul de Medicină mai toate disciplinele sunt predate în limba moldovenească".

În urma acestor semnale, dar şi într-un context politic în care autorităţile comuniste de la Chişinău, în frunte cu primul secretar al CC al PCM Ivan Ivanovici Bodiul, lansează o campanie împotriva „naţionalismului moldo-român", cazul lui Testemiţanu este discutat în cadrul Biroului Politic local.

Acest lucru se întâmpla înaintea evenimentelor din Cehoslovacia, care aveau să ducă la înrăutăţirea relaţiilor sovieto-române şi la intensificarea campaniei împotriva naţionalismului local.

Şedinţa are loc pe 19 martie 1968 şi durează câteva ore. Testemiţanu prezintă un raport despre realizările în medicină din timpul mandatului său, după care urmează un raport al unei comisii speciale conduse de M. Dieur, candidat la postul de membru al Biroului Politic, şi G. Dâgai, membru al CC al PCM.

Comisia confirmă progresele înregistrate în perioada anilor 1963-1968 în ceea ce priveşte eradicarea unor boli contagioase, mai ales, pe teritoriul RSS Moldoveneşti, ceea ce era un merit incontestabil al ministrului Testemiţanu. Este criticat însă din perspectiva politicii de cadre. În materialul următor vom scrie despre ce anume era vorba. Va urma.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe - Republica Moldova

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite