Analiză. Invazia rusă şi „rivalitatea” Ucrainei, Moldovei şi Georgiei pentru aderarea la UE

Urmând modelul ţărilor din Balcanii de Vest, UE poate să adopte o poziţie politică tranşantă prin care să ofere o perspectivă clară de aderare pentru ţările asociate din vecinătatea estică. Oferirea statutului de candidat poate fi condiţionată cu îndeplinirea suficientă a prevederilor Acordului de Asociere, după introducerea unor criterii clare de evaluare a performanţei, în câteva runde.

În finalul acestui exerciţiu, Ucraina, Georgia şi Moldova trebuie să fie eligibile pentru statutul de ţară candidat.

Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei se prelungeşte, producând distrugeri enorme pentru statul ucrainean. Moscova şi-a intensificat atacurile militare în direcţia Kiev şi Harikov, dar şi în toată zona sudică a Ucrainei până în regiunea Odessa. Acţiunile Rusiei urmăresc două obiective majore – determinarea Kievului să capituleze şi ocuparea teritoriilor din sudul ţării pentru a tăia accesul Ucrainei la Marea Neagră. Acest lucru ar reduce cel puţin în jumătate dimensiunea actuală a economiei ucrainene, cu consecinţe dramatice din punct de vedere teritorial şi demografic. De aceea, interesul major al autorităţilor ucrainene este de a supravieţui şi a riposta împotriva agresiunii ruseşti, cu ajutorul asistenţei militare a statelor NATO şi UE. Anume din cauza lipsei de alternative viabile, Kievul încearcă să convingă NATO să introducă zona de excludere a zborurilor deasupra Ucrainei („no-fly zone”), care ar implica lovirea în aviaţia militară rusă din spaţiul aerian ucrainean. Acest lucru nu a găsit susţinere în legislativul american (NYT, Februarie 2022), deoarece planează riscul atragerii NATO în războiul din Ucraina. Vladimir Putin a avertizat că un asemenea gest va însemna, în mod nemijlocit, extinderea războiului din Ucraina spre ţările euro-atlantice (Aljazeera, Februarie 2022).

Politica distructivă a Rusiei în regiune şi lipsa unei oportunităţi clare de aderare la NATO a intensificat aspiraţiile Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană (UE). Din perspectiva Ucrainei, deschiderea uşii europene ar putea avea un impact pozitiv, complementar, asupra spiritului combatant al populaţiei ucrainene. În acest sens, Ucraina a transmis UE cererea pentru statutul de candidat şi solicitarea unei proceduri rapide de aderare, neprevăzută de tratatele europene. Demersul ucrainean a generat reacţii în lanţ în rândul celorlalte state asociate cu UE – Georgia şi Moldova. Totuşi, decizia celor din urmă de a cere aderarea la UE a avut la bază, în primul rând, raţionamente legate de dinamica politică internă. Reieşind din angajamentul politico-moral al UE de a ajuta Ucraina în contextul invaziei ruse, există aşteptări ridicate ca Bruxelles-ul să ofere Kievului o perspectivă clară de aderare. Ca Georgia şi Moldova să poată beneficia de precedentul ucrainean, acestea au fost nevoite să se adreseze la UE cu demersuri de aderare imediat după Ucraina. Preluarea exemplului ucrainean a cauzat anumite antagonisme în relaţia cu Kievul, care prin vocea Ministrului de Externe Dmitry Kuleba s-a arătat nemulţumit de faptul că Georgia şi Moldova ar dori să profite de demersul ucrainean.

Dilema lui Putin – între capitularea Kievului cu orice preţ şi evitarea unui „Euromaidan” rusesc

Războiul pornit de Vladimir Putin urmăreşte recroirea teritorială a Ucrainei şi limitarea suveranităţii teritoriilor rămase în componenţa Ucrainei pe termen lung. În acest context nefast, populaţia şi economia ucraineană trec printr-o cascadă de şocuri multidimensionale. Pe lângă pierderi umane şi exod al populaţiei (până la 2 milioane de refugiaţi în primele 11 zile ale invaziei ruse), Ucraina se confruntă cu distrugerea infrastructurii urbane, economice şi militare şi ocuparea infrastructurii strategice. Cel mai concludent exemplu este stabilirea controlului rusesc asupra celei mai mari centrale atomice din Europa (cu şase reactoare active), situată în Zaporojie, regiunea estică a ţării.

Deşi la cea de-a două rundă de negocieri, Kievul a cerut Rusiei să deschidă „coridoare verzi” pentru livrarea de ajutor umanitar şi evacuarea populaţiei din sudul ţării, preşedintele Volodymir Zelensky a exclus capitularea sau abandonarea ţării. Rezistenţa manifestată de Zelensky ar fi determinat Rusia să recurgă la măsuri radicale, precum cea de asasinare a lui Zelensky de către mercenari din „Grupul Wagner”, cu experienţă militară în conflictele din Libia, Siria etc. Circa 300 de mercenari ar fi fost dislocaţi pe teritoriul ucrainean (NYT, Februarie 2022), la finele lunii februarie, după recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste ucrainene (21 februarie 2022). Cu menţinerea lui Zelensky în ecuaţie, Rusiei îi este greu să preseze Kievul să capituleze. Între timp, patriotismul de care Zelensky dă dovadă zilnic alimentează eroismul în rândul forţelor armate şi consolidează populaţia rămasă în ţară în jurul obiectivului de rezistenţă împotriva ocupaţiei ruse.

În altă ordine de idei, prelungirea invaziei ruse nu numai că generează costuri politice şi economice nemaivăzute până acum de regimul lui Vladimir Putin (slăbirea rublei, retragerea investitorilor străini, scăderea accesului la creditare etc.), dar şi poate provoca un „Euromaidan” rusesc, cu prăbuşirea „verticalei puterii”. Probabilitatea acestui scenariu este direct proporţională cu rezistenţa ucraineană (prelungirea războiului) şi, respectiv, consecinţele sancţiunilor occidentale. Doar împreună aceste elemente pot alinia nemulţumirea publică rusă în legătură cu înrăutăţirea situaţiei socio-economice şi respectiv dezaprobarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, considerat, pe de o parte, inuman, iar, pe de altă parte, fratricid (între două popoare foarte apropiate). Chiar dacă protestele anti-război sunt deocamdată înăbuşite eficient, scăderea puterii de cumpărare şi alte probleme de ordin socio-economic ar putea însă destabiliza regimul lui Putin. Criticile anti-război exprimate de cel puţin şase oligarhi ruşi sporeşte presiunea simţită de Kremlin. Supravieţuirea regimului depinde de „echilibrul” dintre interesele urmărite de serviciile secrete, oligarhi şi aparatul de stat central şi local, deasupra cărora se află Putin. Reieşind din aceste riscuri, Moscova vrea ca războiul să se termine cât mai rapid, dar numai dacă rezultatul final este comparabil capitulării. În cadrul primelor două runde de negocieri, Ucraina a refuzat categoric.

În prezent, trei aspecte majore îi conferă siguranţă lui Putin. Pe partea economică, Banca Centrală a Rusiei a făcut rezerve impresionante în avans. La finele lui 2021, acestea constituiau circa 630 miliarde de dolari, dintre care circa 40% au fost afectate complet sau parţial de sancţiunile occidentale. Concomitent, au fost create constrângeri legale pentru a încetini fuga capitalului străin şi scoaterea valutei străine de către populaţie. Suspendarea zborurilor internaţionale începând cu 8 martie 2022 creează obstacole adiţionale pentru ca populaţia şi agenţii economici să-şi poată transfera în străinătate economiile din băncile ruseşti. În raport cu populaţia, chiar dacă protestele anti-razboi sunt în creştere, propaganda anti-ucraineană şi anti-occidentală inoculată cetăţenilor ruşi, începând cu anexarea Crimeei în 2014, aduce roade în prezent. Cea mai mare parte a opiniei publice ruse pare să fie dezorientată, aprobând tacit agresiunea militară împotriva Ucrainei. Potrivit ultimelor date sociologice, după aproape o săptămână de la invadarea Ucrainei de Rusia (demarată pe 24 februarie), sprijinul pentru Putin a crescut până la 71% la începutul lui februarie (Levada, Februarie 2022). De asemenea, 71% din populaţie susţine războiul Rusiei împotriva Ucrainei, referindu-se la acesta ca la o „operaţiune militară specială”. Mai mult ca atât, aparatul politic subordonat lui Putin a criminalizat tentativele de exersare fizică şi virtuală a libertăţii de exprimare şi asociere. Au fost blocate platformele occidentale de informare, comunicare şi mobilizare (Twitter, Facebook), iar cei care pun la îndoială versiunea Moscovei privind războiul din Ucraina (pe internet) riscă până la 15 ani de închisoare. Din punct de vedere geopolitic, în pofida sancţiunilor masive, pieţele globale vor avea nevoie de eforturi costisitoare pentru a înlocui exporturile asigurate de industria extractivă rusă (petrol, gaze naturale, metale semipreţioase etc.) şi alte categorii de exporturi strategice, precum cel de cerealiere, care are impact direct asupra securităţii alimentare la nivel global. Voinţa politică din majoritatea statelor UE este determinată să limiteze la maxim dependenţa energetică de Rusia deja începând cu 2022. Totuşi, miezul problemei este că Putin poate utiliza alte dependenţe (decât cele energetice) în încercarea de a limita efectele sancţiunilor occidentale, calificate de Putin drept „declaraţie de război”. Cu alte cuvinte, Rusia în frunte cu Putin este capabilă de orice, dar, pentru a-i limita mişcările, Occidentul trebuie să izoleze Rusia în continuare şi să facă toxică orice asociere cu aceasta.

Invazia rusă şi aspiraţiile pro-UE din Ucraina, Georgia şi Moldova – trei motivaţii distincte

Intensificarea aderării europene a devenit principalul răspuns a ţărilor asociate cu UE la agresiunea rusească din regiune. După agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, lărgirea NATO spre est este amânată pe un termen nedeterminat, iar Moldova are statut de neutralitate constituţională. Chiar dacă aderarea la UE nu presupune protecţia NATO (adică clauza apărării colective), aceasta este unica alternativă geopolitică de integrare în spaţiul occidental la care Georgia, Moldova şi Ucraina pot aspira în mod realist. Cu toate acestea, motivaţiile celor trei ţări de a transmite solicitările de aderare la UE contrastează.

În cazul Ucrainei, solicitarea statutului de candidat UE pare să fie dominată de scopul de a proiecta optimism în societate. Mai exact, o perspectivă clară de aderare la UE poate energiza spiritul forţelor militare ucrainene şi fortifica coeziunea naţională. De asemenea, acest lucru va avansa solidaritatea europeană pentru cauza ucraineană împotriva invaziei ruse. Anterior, aspiraţiile pro-UE au constituit o forţă motrice în desfăşurarea „Euromaidanului” (2013-2014), soldat cu semnarea Acordului de Asociere cu UE, primele progrese în democratizarea ţării şi lupta împotriva corupţiei. Propunerea Kievului de a institui un „regim rapid” de aderare pentru Ucraina nu a avut ecou în rezoluţia Parlamentului European (Martie, 2022). Deşi a chemat instituţiile UE să-i acorde Ucrainei statutul de candidat, legislativul european nu a cerut urgentarea lucrurilor. UE nu aplică un regim rapid de examinare a solicitării ucrainene, chiar dacă Kievul aşteaptă un răspuns clar în cel mai apropiat timp. Deocamdată, solicitările Urainei au fost discutate de către reprezentaţii statelor UE (Consiliul UE), împreună cu cele venite de la Georgia şi Moldova, fiind trimise mai departe Comisiei Europene. Abordarea „la pachet” a UE deranjează Kievul, care în schimb apelează la proceduri politico-diplomatice focusate exclusiv pe Ucraina, separat de celelalte două ţări.

Motivaţiile Georgiei de a aplica pentru aderarea la UE diferă de circumstanţele ucrainene. Confruntat cu proteste anti-guvernamentale, provocate de reticenţa faţă de sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, autorităţile de la Tbilisi au solicitat statutul de candidat UE la două zile distanţă după Ucraina şi înainte de promisiunea făcută anterior de a solicita aderarea la UE deabia în 2024. În acest fel, guvernarea a reuşit să arunce mingea pe terenul UE (responsabilitatea pentru vectorul european al ţării) şi să relanseze competiţia cu opoziţia pentru vocaţia de principala forţă politică pro-UE. Chiar dacă guvernarea de la Tbilisi vrea să urce în aceeaşi locomotivă cu Ucraina, faptele denotă lucruri contrare apropierii de UE. Doar pe parcursului lui 2021, partidul de la guvernare „Visul Georgian” a anulat unilateral acordul lui Charles Michel destinat depăşirii crizei politice, a eşuat protejarea protestatarilor şi sursele mass-media, a influenţat negativ derularea alegerilor locale şi a promovat discurs eurosceptic. De aceea, chiar dacă Ucraina creează un precedent pozitiv, candidatura Georgiei se află în risc,
din cauza impasului în procesul de reforme şi criza instituţiilor democratice, care s-au agravat în ultimii ani.

Moldova a avut cea mai bruscă schimbare de atitudine vizavi de cererea de aderare la UE. Deşi relaţiile cu UE sunt în ascensiune începând cu alegerile anticipate din 2021, guvernarea avea rezerve în privinţa stabilirii unui calendar pentru solicitarea statutului de candidat. Integrarea europeană presupune modernizarea ţării, reforme şi implementarea Acordului de Asociere cu UE. Nici faptul că Ucraina a aplicat (pe 28 februarie) şi nici agresiunea rusească nu a convins exponenţii puterii de la Chişinău să se adreseze Bruxelles-ului în privinţa aderării. Cel mai degrabă, decizia autorităţilor moldoveneşti a fost influenţată de alt factor şi anume decizia Georgiei de a aplica imediat după Ucraina. Astfel, Moldova ar fi rămas unica ţară din „Trioul Asociat”, care încă nu a transmis o solicitare de aderare. Acest lucru ar fi pus în dificultate Partidul Acţiune şi Solidaritate aflat la guvernare, deja criticat pentru nealinierea la sancţiunile împotriva Rusiei. Prin urmare, Moldova a semnat cererea de aderare după Georgia, în decursul zilei de 3 martie. Această decizie a fost condamnată de forţele pro-ruse din Moldova, care au cerut un referendum pe acest subiect. Totodată, regiunea transnistreană a folosit acest eveniment pentru a-şi reitera demersul de independenţă faţă de Moldova.

În loc de concluzii...

Ucraina este determinată să lupte până la capăt împotriva agresiunii ruse, fără a renunţa la integritate sa teritorială sau a capitula. În timp ce Kievul şi nord-estul ţării rezistă, sudul şi estul ţării nimeresc gradual sub ocupaţia rusă. Deşi Occidentul sprijină financiar şi militar Ucraina, acesta nu vrea să fie atras în război. Criza refugiaţilor ucraineni de la frontierele externe ale Ucrainei şi cea umanitară din interiorul ţării necesită eforturi suplimentare din parte SUA şi UE, care trebuie să apeleze la organizaţiile internaţionale umanitare, ale căror contacte diplomatice cu Moscova nu sunt afectate.

Deşi Ucraina, Georgia şi Moldova au avut motivaţii distincte ce au determinat solicitarea aderării la UE, acestea nu şi-au sincronizat paşii, făcând uz de platforma „Trioului Asociat”. Cu toate acestea, este în interesul UE de a-şi regândi strategia vizavi de aceste ţări şi a le privi separat de restul Parteneriatului Estic. Urmând modelul ţărilor din Balcanii de Vest, UE poate să adopte o poziţie politică tranşantă prin care să ofere o perspectivă clară de aderare pentru ţările asociate din vecinătatea estică. Oferirea statutului de candidat poate fi condiţionată cu îndeplinirea suficientă a prevederilor Acordului de Asociere, după introducerea unor criterii clare de evaluare a performanţei, în câteva runde. În finalul acestui exerciţiu, Ucraina, Georgia şi Moldova trebuie să fie eligibile pentru statutul de ţară candidat. În orice caz, până la obţinerea statutului de candidat, cele trei ţări pot să înceapă implementarea unor reforme inspirate din experienţa ţărilor din Balcanii de Vest, în paralel cu transpunerea în practică a Acordului de Asociere. Totuşi, înainte de toate, UE trebuie să elimine animozităţile apărute în relaţia dintre Ucraina, pe de o parte, şi Georgia şi Moldova, pe de altă parte. Ucraina trebuie să primească garanţii de la UE că abordarea „la pachet” nu îi afectează şansele pentru candidatura sa. Totodată, urmează să fie clarificat faptul că Georgia şi Moldova au drepturi similare cu cele ale părţii ucrainene în privinţa aderării la UE.

Analiza a fost realizată de către Dionis Cenuşa, politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, absolvent al studiilor de masterat în Studii Politice Interdisciplinare la Colegiul Europei din Varşovia.

Domenii de cercetare: Politica Europeană de Vecinătate, relaţiile UE-Moldova, politica externă a UE şi Rusia, migraţia şi securitatea energetică.