Al doilea mandat prezidențial al Maiei Sandu, validat de Curtea Constituțională a Republicii Moldova

0
0
Publicat:

Magistrații Curții Constituționale (CC) au validat rezultatul alegerilor prezidențiale, confirmând cel de-al doilea mandat al Maiei Sandu la conducerea Republicii Moldova. Decizia a fost pronunțată pe fondul protestului socialiștilor, care nu recunosc rezultatele scrutinului.

CC a validat al doilea mandat prezidențial al Maiei Sandu. FOTO: Facebook
CC a validat al doilea mandat prezidențial al Maiei Sandu. FOTO: Facebook

Hotărârea magistraților este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intrând în vigoare în ziua aprobării.

Atât pro-europeana Maia Sandu, cât și pro-rusul Alexandr Stoianoglo, care s-au duelat în turul doi al alegerilor prezidențiale din data de 3 noiembrie, au lipsit de la ședința Curții Constituționale. Alexandr Stoianoglo nu a delegat nicio persoană care să-l reprezinte, a anunțat șefa Curții Constituționale, Domnica Manole.

„Curtea Constituțională l-a informat pe domnul Stoianoglo despre necesitatea delegării unui reprezentant în ședință. Au fost transmise mai multe înștiințări, atât personal, cât și conducătorului grupului de inițiativă al candidatului, inclusiv pe adresa PSRM. A fost trimisă și o scrisoare recomandată la domiciliul lui Alexandr Stoianoglo”, a declarat Domnica Manole.

Au vrut să participe trei reprezentanți ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, formațiunea care l-a susținut pe Alexandr Stoianoglo, dar magistrații CC le-au interzis acestora să fie prezenți în sală.

Șefa Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angela Caraman, a reamintit despre încălcările înregistrate, printre care se numără cumpărarea voturilor și transportul organizat al votanților.

„Pe parcursul celui de-al doilea tur de scrutin, principalele încălcări constatate au fost transportul organizat al alegătorilor atât spre secțiile de votare din Republica Moldova, cât și cele din străinătate - Federația Rusă, Turcia, Letonia și Belarus. Instigarea alegătorilor în vederea votului în favoarea unui candidat, coruperea alegătorilor. În total, la 3 noiembrie, subdiviziunile poliției au constatat 255 de astfel de cazuri”, a afirmat președinta CEC.

Prima femeie președinte din istoria țării

Maia Sandu nu a reacționat în urma deciziei judecătorilor Curții Constituționale. Ea este prima femeie în funcția de președinte al Republicii Moldova, dar și primul șef de stat care a obținut două mandate.

Lidera de la Chișinău a acumulat 930.139 de voturi, adică 55,35%, iar contracandidatul său, prorusul Alexandr Stoianoglo, a înregistrat  750.430 de voturi, ceea ce reprezintă 44,65%.

Atât primul tur, care a avut loc în aceeași zi cu referendumul republican constituțional privind aderarea țării la UE, cât și cel de-al doilea tur al scrutinului prezidențial au avut loc pe fondul influenței fără precedent a Kremlinului.

Pro-europeana Maia Sandu a denunțat „un atentat asupra democrației” și a libertății cetățenilor de a aspira la integrarea europeană, afirmând că „bandiții care vor cu orice preț să ajungă la putere” au încercat să cumpere 300.000 de voturi. Maia Sandu s-a referit la Ilan Șor, oligarhul fugit la Moscova. Pro-rusul ar fi orchestrat o rețea masivă de cumpărare de voturi, elaborată de serviciile speciale rusești.

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, formațiunea prorusă care l-a susținut pe Alexandr Stoianoglo în cursa prezidențială, a anunțat că nu recunoaște rezultatul alegerilor prezidențiale, susținând că „Maia Sandu a obținut o victorie doar în cifre și numai cu suport din afacerea externă”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite