Exclusiv Iranul dă în clocot: e timpul pentru sfârșitul ayatollahilor? O expertă dezvăluie trei scenarii posibile pentru regimul de la Teheran
0„Războiul de 12 zile”, încheiat cu un armistițiu între Israel și Iran, a readus în prim-plan discuțiile despre o posibilă schimbare de regim Teheran. Expert în Orientul Mijlociu, Raluca Moldovan explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, scenariile posibile pentru Iran.
Israel și Iran au semnat un armistițiu fragil după ce s-au bombardat reciproc, iar violențele ar putea reizbucni în orice moment. Niciuna dintre cele două țări nu și-a atins până acum obiectivele. Iranul vrea să distrugă definitiv statul evreu sau cel puțin să-i distrugă armata. De cealaltă parte, premierul de la Tel Aviv, Beniamin Netanyahu, avea două importante obiective.
Primul, cel mai important, era să distrugă toate capacitățile nucleare iraniene, pentru a evita ca această țară să ajungă să dețină arme nucleare. Al doilea obiectiv declarat a fost schimbarea regimului ayatollahilor de la Teheran. Dacă primul obiectiv a fost fie și în parte îndeplinit, cel de-al doilea va rămâne în continuare pe agenda Israelului.
Iranul dă în clocot
Dovada cea mai clară este că ministrul Apărării israelian, Israel Katz, a mărturisit că în timpul acțiunilor militare israeliene s-a încercat fără succes eliminarea ayatollahului Ali Khamenei și a lăsat să se înțeleagă că nu s-a renunțat în totalitate la acest plan.
„Estimez că, dacă l-am fi avut pe Khamenei în câmpul nostru vizual, l-am fi eliminat. Dar Khamenei a înțeles asta, a mers în subteran la foarte mare adâncime și a rupt contactele cu comandanții care i-au înlocuit pe comandanții eliminați de noi, așa că în final nu era realist acest lucru”, a declarat Katz, potrivit Reuters.
În același timp, președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a lăsat la rândul său de înțeles că este nemulțumit de faptul că Iranul refuză în continuare să colaboreze în dosarul nuclear. Acest lucru ar putea conduce chiar la reluarea ostilităților, a amenințat Trump, conform Reuters.
Pe de altă parte, în ultimii ani, în Iran, au existat mai multe revolte populare, înăbușite cu brutalitate de regimul totalitar. Totuși, odată cu înaintarea în vârstă a aiatollahului Ali Khamenei (86 de ani), omul care conduce cu mână de fier țara, regimul dă semne de slăbiciune. Acest lucru i-a făcut pe mulți analiști de politică externă să își exprime speranța că regimul totalitar ar putea fi dat jos de o revoltă internă, iar urmașii perșilor ar putea opta pentru un regim mai democratic.
Raluca Moldovan este conferențiar doctor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și este expertă în problemele Orientului Mijlociu. Într-o analiză pentru „Adevărul”, ea creionează câteva scenarii plauzibile pentru viitorul Iranului și regimul dictatorial de acolo. Raluca Moldovan pornește de la premisa că Iranul este o țară profund divizată, iar actuala putere a intrat într-un tărâm al nisipiurilor mișcătoare.
Incertitudine pe toate planurile
„Iranul se află într-un moment de fragilitate internă profundă. Societatea iraniană este profund divizată: elitele religioase și militare controlează statul, dar o mare parte din populație – în special tinerii – resping ideologia regimului și cer reforme. Există, în viziunea mea, trei scenarii posibile la datele pe care le avem până acum”, spune Raluca Moldovan.
Primul scenariu nu ar fi deloc unul optimist, dar acest lucru nu îl împiedică să fie de actualitate. „Primul scenariu ar fi menținerea regimului actual, dar cu o linie mai dură, mai represivă, în fața pericolului extern, printr-o și mai strânsă colaborare între autoritățile religioase din fruntea statului și Gărzile Revoluționare”, mai spune experta.
Al doilea scenariu, la fel de plauzibil, este ca regimul să se prăbușească. Cauzele ar fi multiple, dar deznodământul ar putea fi unul nefast.
„Al doilea scenariu ar fi o eventuală prăbușire a regimului, din cauza presiunilor interne, externe, sau a unei combinații între cele două, care ar putea duce fie la o tranziție democratică, fie – în scenariul pesimist – la apariția unei puteri și mai radicale, eventual militarizate. Deocamdată există două posibile alternative de putere la actualul regim: pe de o parte, este vorba de fiului fostului șah care și-a pierdut tronul în urma revoluției islamice din 1979, Reza Pahlavi, care se pare ca are și sprijinul Washingtonului, pe de altă parte, avem gruparea Mojahedin-e-Khalq, MEK, fondată în anii 1960 ca grupare de opoziție la adresa regimului ultimului șah. MEK a fost desemnat drept grup terorist de către Departamentul de Stat al SUA în 1997, dar a fost scos de pe acea listă în 2012”, explică Raluca Moldovan.
Ce preferă iranienii
Un al treilea scenariu, preferat și de o bună parte a populației din Iran, ar fi ca această țară să urmeze o cale reformistă, din proprie inițiativă, după o lovitură de palat care l-ar viza pe conducătorul suprem.
„O reformă treptată din interior, posibil ca urmare a unei așa numite lovituri de palat care să îl înlăture pe actualul ayatollah, ceea ce ar permite o deschidere politică și economică fără schimbarea completă a structurii de putere. Cred că populația iraniană, care are o experiență istorică foarte proastă cu privire la intervențiile străine de schimbare de regim în Iran (a se vedea cazului fostului premier Mohammed Mossadegh, înlăturat de la putere în 1953 printr-o operațiune comună franco-britanică) ar prefera această variantă”, susține experta.
Cu toate acestea, pe termen scurt ea vede cel mai probabil primul scenariu, însă pe termen mediu și lung s-ar contura cel de-al treilea.
„Cel mai probabil pe termen scurt este scenariul de consolidare autoritară, pe fondul amenințărilor externe. Dar pe termen mediu și lung, dacă regimul nu răspunde presiunilor sociale, o transformare profundă este inevitabilă – fie ea prin reformă sau prin revoltă”, adaugă Raluca Moldovan.
Cum se poate ajunge la pace
În ce privește pacea în Orientul Mijlociu, chiar dacă Israel și Iran au căzut de acord în privința unui armistițiu, pe termen mediu și lung este de așteptat ca cele două state să se atace reciproc din nou. Pentru a avea o pace durabilă, ar fi nevoie să fie îndeplinite mai multe condiții, iar marile puteri – SUA, China, Uniunea Europeană și Rusia - să cadă la rândul lor de acord și să militeze pentru pace, folosindu-și influența pe care o au asupra statelor din regiunea Orientului apropiat.
„Pacea în Orientul Mijlociu pare deja, de atâta vreme, un deziderat extrem de dificil de atins, dar aș spune că nu imposibil. Ar fi nevoie în acest sens de patru elemente-cheie: A. Un angajament real din partea marilor puteri – în primul rând SUA și UE, dar și China sau Rusia, care au relații bune cu numeroși actori din regiune, inclusiv cu Israel, Arabia Saudită, Iran – pentru a crea un cadru de securitate regională. B. Un nou acord nuclear cu Iranul, însoțit de măsuri de verificare și dezasamblare treptată a programului militar. C. O reglementare a conflictului israelo-palestinian, care rămâne miezul instabilității din regiune. D. Dialog între statele arabe și Iran, eventual mediat de actori neutri credibili, care să reducă neîncrederea istorică dintre aceștia”, mai afirmă experta.
Cu toate acestea, este nevoie de ceva mai mult. Chiar dacă marile puteri ar fi dispuse să susțină pacea, decizia finală privind o pace durabilă trebuie să vină din partea țărilor beligerante.
„Pacea nu va veni doar prin tratate semnate la vârf, ci și prin măsuri de construire a încrederii pe termen lung între actori cu o lungă istorie de animozități și conflicte. Momentan, niciuna dintre aceste condiții nu este întrunită, nici măcar pe departe, deoarece vedem că nici aliați tradiționali precum SUA și statele europene nu se înțeleg în privința unei poziții comune, dar presiunea crescândă a conflictelor ar putea forța reluarea unor procese diplomatice într-un orizont de timp deocamdată incert”, conchide Raluca Moldovan.
Se încarcă comentariile...
