Ultimele „sirene“ ale lumii: povestea vânătoarelor de perle din Japonia

Japonezele Ama se scufundă în căutarea de melci de mare fără a avea un echipament special FOTO AFP

În câteva sate pescăreşti de pe coasta Japoniei există un grup uimitor de femei, cunoscute sub numele de „femeile mărilor“, sau Ama. Ele îşi câştigă existenţa din căutarea unui anumit tip de melci de mare, care produc perle.

Aceste „sirene“, aşa cum mai sunt poreclite, sunt unice, iar tradiţia pe care ele încă o mai păstrează este pe cale de dispariţie. Japonezele fac asta de aproape 2000 de ani şi sunt considerate a fi mai potrivite pentru scufundări decât bărbaţii, deoarece, spre deosebire de aceştia, femeile au un strat în plus de grăsime ce le protejează de apele reci şi îşi pot ţine respiraţia mai mult timp.

Din păcate, însă, cele care încă mai păstrează tradiţia au o vârstă destul de înaintată, iar generaţia tânără nu manifestă interes pentru scufundări, deoarece nu se potriveşte cu percepţia femeii japoneze moderne. Cea mai tânără Ama are 45 de ani, dar se spune că femeile se scufundă cel mai bine pe la 90 de ani.

Îmbrăcate în costumele lor de scafandru, îşi umplu plămânii cu aer şi se scufundă în Oceanul Pacific pentru perioade lungi de timp, fără tuburi de oxigen: folosesc numai o mască şi labe de înot.

Vânătoarea subacvatică se desfăşoară la aproximativ 30 de metri adâncime şi este considerată o meserie periculoasă deoarece, deseori, scafandrii sunt înconjuraţi de rechini. Femeile Ama stau de obicei câte două minute sub apă, revenind la suprafaţă doar pentru câteva secunde. Această acţiune se repetă de până la 60 de ori într-o sesiunea de scufundare. Cel mai adesea apa este rece ca gheaţa.

Când revin la suprafaţă ele scot un sunet asemănător cu fluieratul, ca urmare a modului lor special de a se ventila. Acest sunet, denumit şi „fluierul mării“ a fost introdus în patrimoniul celor 100 de sunete ale Japoniei.

Bani mulţi de pe urma acestei practici se câştigau în urmă cu 40 de ani. Deşi Ama se întorc la suprafaţă şi cu alge, moluşte sau arici de mare, melcii de mare (abalone) reprezintă captura cea mai profitabilă. În perioada de glorie, prin 1960, un scafandru abil putea câştiga chiar şi 80.000 de dolari într-un sezon de şase luni de scufundări.

Din păcate, rezervele de abalone s-au micşorat, iar acum sunt importaţi melci de mare mai ieftini din Australia, spune Nina Poppe, un fotograf german care a surprins activitatea japonezelor Ama.

Tehnicile, păstrate secrete chiar şi faţă de familie

Deşi tehnicile de scufundare Ama variază de la regiune la regiune, două sunt cele mai cunoscute: kachido şi funado.

Scafandrii kachido nu folosesc bărci. În schimb, înoată până la zonele de scufundare din apropierea ţărmului, la o adâncime de 2 – 4 metri. Acesta este modul prin care scafandrii începători exersează, într-un mediu relativ sigur. Şi femeile Ama mai în vârstă, care nu se mai pot scufunda la mari adâncimi, apelează la aceeaşi metodă.

Funado sunt scafandrii cu cea mai mare experienţă, care şi câştigă cei mai mulţi bani. De regulă, lucrează cu un singur barcagiu şi se scufundă la 25 de metri adâncime, având legată de mijloc o sfoară cu greutăţi. Când se întâmplă să rămână fără aer, ele trag de sfoară şi atunci bărbăţii le trag la suprafaţă, ajutaţi de un sistem de scripeţi montat în barcă.

Spre deosebire de alte meserii tradiţionale, nu există clase speciale în care să poţi învăţa cum să devii Ama. În timp ce tehnica de respiraţie şi de scufundare se poate dobândi prin exerciţiu, cele mai preţioase cunoştinţe, referitoare la cel mai bun loc de vânat, sunt ţinute secret chiar şi între mame şi fiice.