Turcia, ciocniri politice pe tema reformei constituționale

Sistemul politic turcesc se află în fața unei noi provocări, după ce partidul de guvernământ, AKP, forțează, prin intermediul unui referendum, o nouă reformă constituțională. Opoziția kemalistă se opune, însă, și atrage atenția asupra agendei islamice a partidului de guvernământ.

Curtea Constituțională a Turciei a decis în favoarea unui referendum național care să decidă asupra unei noi reforme constituționale, care, spun inițiatorii săi, să sporească perspectivele de integrare ale Turciei în Uniunea Europeană. Referendumul, care va avea loc pe 12 semptembrie, ar putea modifica radical sistemul judiciar turc și felul în care judecătorii sunt numiți în funcție. Rolul principal al acestei reforme constituționale este scăderea rolului armatei în jocul politic de la Ankara, esențial pentru secularismul kemalist dar incompatibil cu rigorile Uniunii Europene.

O istorie recentă a reformelor constituționale
În 1980, percepând o amenințare la adresa securității interne a Turciei, armata a organizat o lovitură de stat și a condus Turcia pentru o perioadă de trei ani, până în 1983, când a permis reinstituirea sistemului politic pluripartidic anterior și organizarea de alegeri libere. Totuși, înainte de a ceda puterea, în anul 1982, Turcia a adoptat o nouă Constituție, care se află în vigoare și în prezent.
Fondarea partidului conservator, moderat islamic, AKP, în 2001, a însemnat lansarea unui proiect de succes, care a reușit să câștige alegerile din 2002 și să mențină puterea până în prezent. Orientarea pro-europeană a partidului a oferit un pretext pentru amendarea Constituției turcești, în sensul liberalizării ei și a garantării mai multor drepturi cetățenești. Eforturile partidului, timp de opt ani, au fost parțial încununate de succes, deși anumite decizii controversate, cum a fost decizia de a permite purtarea vălului islamic în universități, a dus AKP aproape de dezastru, acesta abia reușind să scape de interzicere, după un vot strâns al Curții Constituționale.
Între 2002 și 2004, AKP împreună cu principalul partid de opoziție, CHP, cu orientare secularist-kemalistă, au implementat consensual o serie de amendamente constituționale – restrângerea bazei legale pentru intervenția politică a armatei, extinderea drepturilor civile și pentru minorități, prin recunoașterea limbii kurde – care au permis Ankarei, deschiderea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană în 2005. 
După victoria în alegeri din 2007 și valul de acuzații conform cărora AKP urmează o agendă islamică, climatul politic turcesc s-a depreciat brusc, scena politică și societatea polarizându-se. De asemenea, cazul Ergenekon, în care o organizație kemalistă, compusă din înalți oficiali ai armatei și serviciilor de securitate turcești a fost acuzată de pregătirea unei lovituri de stat, a condus la îndârjirea luptei politice. CHP a acuzat partidul de guvernământ că a înscenat respectiva conspirație, pentru a discredita forțele sociale și politice care critică politicile guvernului.


Agendă islamică sau politică pro-UE
Pe o scenă politică instabilă, AKP a încercat să provoace o nouă reformă constituțională, la care, de această dată, CHP nu numai că nu a aderat, dar s-a și opus în Parlament, contestând-o la Curtea Constituțională și îndemnându-și susținătorii să o respingă.
Reforma vizează, pe lângă o serie de decizii menite să liberalizeze societatea turcă și amendamente menite să limiteze tutelajul puterii judecătorești asupra executivului și a jurisdicției instanțelor militare. Chiar dacă AKP are majoritate în Parlamentul turcesc, nu a reușit să obțină suficiente voturi ca modificările constituționale să fie adoptate, fiind nevoie de o majoritate calificată. De aceea, pentru ca deciziile votate cu o majoritate simplă de Parlament să intre în vigoare este nevoie și de votul popular.
Pe lângă acest obstacol, CHP a reclamat amendamentele la Curtea Constituțională turcă, imediat după votul din luna mai. În mod surprinzător, având în vedere orientarea kemalistă a curții, aceasta a declarat legale amendamentele, validând referendumul din 12 septembrie.  Controversele vizează dreptul efectiv al Curții de a se pronunța asupra unor proiecte de lege și de asemenea, se încalcă o dispoziție constituțională prin care se stipulează că aspectele procedurale fac obiectul deciziilor Curții și nu cele de substanță.
Suporterii AKP văd în reformele promovate de partid o tendință reală de democratizare a țării și de slăbire a secularismului kemalist, perceput ca anacronic. Pe de altă parte, seculariștii văd în AKP un partid islamic, care a susținut pentru funcția de președinte al republicii un musulman conservator și care are legături strânse cu mișcarea islamistă a lui Fethullah Gulen. Având în vedere că sondajele de opinie arată o atitudine favorabilă în cadrul opiniei publice față de reforma constituțională, se pare că speranțele unora sau temerile celorlalți se vor verifica, într-un sens sau altul.