Tradiţii de Paşte în jurul lumii: Iepuraşi, ouă roşii, crucificări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Semnificaţia Paştelui este aceeaşi în întreaga lume creştină, însă tradiţiile şi obiceiurile ce însoţesc sărbătoarea Învierii sunt extrem de diverse. Dacă Statele Unite şi multe alte ţări au iepuraşii, alte culturi au obiceiuri care merg de la miraculos la bizar, notează National Geographic.

Tradiţiile filipineze sunt renumite în întreaga lume, admirate de unii ca o dovadă a puterii credinţei, contestate de alţii ca fiind brutale şi învechite. Este vorba de crucificări pe viu, în timpul cărora voluntari se lasă biciuţi pe Drumul Crucii, iar cei mai rezistenţi chiar crucificaţi şi ţintuiţi, asemeni Mântuitorului.

Asemenea scene nu sunt nici pe placul Bisericii Catolice, care an de an face recomandarea ca filipinezii să renunţe la această tradiţie.

În Slovacia, Paştele are o tradiţie cât se poate de lumească - tinerele fete trebuie să primească un alai de peţitori împreună cu familiile acestora, care le stropesc cu apă rece şi le biciuiesc, simbolic, cu un mănunchi din ramuri de salcie. Obiceiul s-a modernizat, iar stopitul cu apă rece sau chiar aruncatul în râu a fost înlocuit cu stropitul cu parfum sau cu un spray, iar biciuitul a dispărut.

Norvegia are una dintre cele mai ciudate şi recente tradiţii. Apropierea Paştelui dă startul febrei poveştilor poliţiste. În funcţie de vârstă, aproape toţi citesc, urmăresc filme, desene animate sau spectacole pe această temă. Vânzările de romane poliţiste în săptămâna de dinaintea Paştelui cresc, în medie, de cinici ori.

Originea acestui obicei este cât se poate de prozaică: la începutul anilor '20, doi tineri autori de romane poliţiste s-au gândit cum ar da lovitura şi ideea care le-a venit a fost să publice un anunţ despre cartea lor pe prima pagină a celui mai citit cotidian la acea vreme, chiar în Dumica Paştelui. Titlul "Trenul de Bergen prădat la miez de noapte" li s-a părut multora ca fiind o ştire, iar când şi-au dat seama despre ce este vorba, au cumpărat cartea. Popularitatea uriaşă a creat astfel legătura dintre perioada Paştelui şi literatura poliţistă.

În multe tradiţii întâlnim ouăle vopsite sau decorate şi iepuraşul. Oul este, evident, un simbol al renaşterii, al revenirii la viaţă, încă din perioada precreştină. Iepuraşul, apărut ceva mai târziu, simbolizează fertilitatea. Cele două simboluri s-au contopit în forma în care ne sunt familiare azi abia după ce tradiţiile au ajuns în Statele Unite, aduse de imigranţii germani. Aşa se face că iepuraşul de Paşte a căpătat o statură umană şi un coş plin cu ouă vopsite, ciocolată, dulciuri, pe care să le împarte copiilor.

Două miliarde de catolici şi protestanţi din întreaga lume sărbătoresc duminică Paştele.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite