Testul nuclear nord-coreean a provocat alunecări de teren
0Cel mai recent test nuclear nord-coreean a avut o putere estimată la 160 de kilotone, adică de zece ori mai mare decât bomba americană lansată la Hiroshima, a declarat marţi ministrul japonez al Apărării, Itsunori Onodera, citat de AFP. Testul nuclear efectuat duminică de Coreea de Nord a provocat alunecări de teren în zona exploziei şi dincolo de aceasta.
Japonia estimase iniţial la 70 de kilotone puterea bombei testate duminică de Phenian. Marţi, în baza datelor Organizaţiei Tratatului privind Interzicerea Totală a Testelor Nucleare (CTBTO, acronimul în limba engleză), ea a revizuit în creştere la 120 de kilotone puterea testului efectuat de Coreea de Nord.
Ministrul apărării nipon a explicat că ultimele calcule CTBTO relevă un rezultat chiar mai mare "de aproximativ 160 de kilotone", faţă de 15 kilotone cât a fost puterea bombei lansată la 6 august 1945 asupra oraşului japonez Hiroshima, care a făcut circa 140.000 de morţi. "Aceste calcule se bazează pe luarea în considerare a unui cutremur de magnitudine 6,1 produs de explozie", a spus ministrul în faţa camerelor de televiziune.
Această valoare de 160 de kilotone depăşeşte cu mult estimarea făcută în Consiliul de Securitate al ONU de şeful pentru afaceri politice al Naţiunilor Unite, Jeffrey Feltman, care estimase puterea exploziei între 50 şi 100 de kilotone. Oficiali sud-coreeni au considerat că bomba are o putere estimată la 50 de kilotone.
Alunecări de teren
Testul nuclear efectuat duminică de Coreea de Nord a provocat alunecări de teren în zona exploziei şi dincolo de aceasta.
Stau mărturie imagini luate prin satelit publicate miercuri care nu arată, totuşi, niciun crater apărut în urma unei prăbuşiri, relatează AFP.
Cel de-al şaselea test nuclear nord-coreean a provocat un cutremur cu magnitudinea 6,3, potrivit seismologilor americani. Acesta a fost urmat la scurt timp de un seism cu magnitudinea 4,1, ceea ce a ridicat problema unei posibile prăbuşiri a sitului şi a răspândirii de materiale radioactive în atmosferă.
Phenianul a afirmat că a testat o bombă cu hidrogen suficient de mică pentru a putea fi montată pe o rachetă, suscitând un val de condamnări şi agravând tensiuni aflate deja aproape de punctul maxim.
Site-ul 38 North al Universităţii Johns Hopkins din Washington a publicat o serie de imagini luate prin satelit datând de luni care arată schimbări la suprafaţa principalului poligon nord-coreean de teste nucleare, Punggye-ri. Solul a fost răscolit, iar mici alunecări de teren au dus materiale în albia rîului.
"Aceste modificări sunt mai numeroase şi mai întinse decât cu prilejul primelor teste desfăşurate anterior de Coreea de Nord", au scris specialiştii de la 38 North. "Nu pare să fie semnul unui crater de prăbuşire aşa cum a sugerat replica ce a urmat testului", au subliniat ei.