Statul Islamic câştigă războiul. Teroriştii nu vor fi învinşi decât cu ajutorul trupelor terestre

Luptători din miliţia şiită Brigăzile Badr se luptă cu militanţii grupului Stat Islamic pe linia frontului la marginea oraşului Fallujah provincia Anbar, Irak FOTO AP

Au trecut nouă luni de când Barack Obama a stabilit politica „dezbină şi distruge“ privind Statul Islamic (SI). De atunci, în ciuda loviturilor aeriene zilnice, a antrenamentului din ce în ce mai dur al trupelor irakiene şi a coaliţiei de 60 de naţiuni care încearcă să-i distrugă, gruparea a avut mai multe victorii stabile, şi în Siria şi în Irak. Dacă ne punem întrebarea dacă SI câştigă, răspunsul din prezent este, fără îndoială că da.

Statul Islamic controlează acum Mosul, din Irak, iar din 17 mai, trupele irakiene au fost izgonite şi din oraşul sunnit Ramadi, aflat la aproximativ 100 de kilometri de Bagdad. În Siria, SI a cucerit oraşul strategic Palmira. Mai mult, gruparea şi-a extins puterea şi în Libia, dar conducând primul atac terorist şi în Arabia Saudită, aruncând în aer o moschee şiită din oraşul estic Qatif, notează „Newsweek“ într-o analiză privind războiul contra Statului Islamic.

Departe de a fi „dezbinată“, gruparea pe care Obama o numea „de mâna a doua“, fiind considerată ramura mai fragilă a Al-Qaedei, câştigă. Interviuri cu militari, oficiali guvernamentali şi analişti, şi irakieni şi occidentali, oferă o imagine dezolantă privind războiul contra Statului Islamic. 

Greşelile coaliţiei au condus la victoria SI

Dacă SI câştigă, acest lucru se întâmplă din cauza „unei serii de greşeli făcute de oponenţii săi“, este de părere Lina Khatib, directorul Centrului pentru Orientul Mijlociu Carnegie. „Am descris SI ca fiind apa care se strecoară printre crăpături – crăpăturile din politică şi din strategia comunităţii internaţionale“, adaugă ea.

În Siria, cel mai subestimat aspect al SI a fost, pur şi simplu, bogăţia lui. Fie că aceasta provine din vânzarea de petrol sau din şantaj, SI nu doar că este capabil să-şi plătească luptătorii mai bine decât poate Armata de Eliberare Siriană  (FSA – Free Syrian Army), dar a înfiinţat şi servicii sociale, la fel cum o face de multă vreme şi Hamas, cu ajutorul cărora oferă populaţiei distrusă de război „câştiguri în bani şi ajutoare“, după cum spune Khatib.

De exemplu în Raqqa, aşa-numita capitală a SI, există servicii medicale. Răspunsul comunităţii internaţionale, crede analista, a fost nepotrivit, concentrându-se în special pe antrenamentul şi înarmarea opoziţiei moderate, făcând prea puţine pentru a contracara puterea economică a SI.

În plus, analiştii militari spun că loviturile aeriene sunt o jumătate de măsură şi, de câte ori în urma lor sunt ucişi civili, propaganda SI intră în acţiune, susţinând că este o cruciadă împotriva musulmanilor. Astfel popularitatea lor creşte. Campania actuală, spune specialistul din regiune, „este prea limitată pentru a avea un impact. Pur şi simplu, nu funcţionează“.

Nu funcţionează nici în Irak. Lipsa de încredere dintre sunniţii din Anbar şi Bagdad este profundă. „Este o sarcină herculeană. Decizia de a trimite miliţii şiite să lupte în Anbar a fost inutilă şi dăunează şi mai mult strategiei americane“, explică Khatib.

„Domnule Obama, n-ai făcut nimic în Irak“

Potrivit unor surse irakiene şi a unor analişti, Washigtonul a aruncat vina pentru căderea Ramadi asupra irakienilor. Noul secretar al Apărării, Ashton Carter, a dat vina pe armata irakiană, spunând că a fost prea slabă să lupte. Aceste remarci au înfuriat elita irakiană. Ei au spus că Armata lupta contra SI în Ramadi de 17 luni. 

„Modul în care acest lucru a fost înfăţişat dădea impresia că totul s-a întâmplat brusc, că SI a atacat şi că armata a fugit. Nu acesta a fost cazul“, spune un diplomat arab din Bagdad. Armata era extenuată. S-a gândit că poate lupta până la moarte, dar că oraşul va cădea oricum. Aşa că a preferat să se retragă şi să regrupeze. Au fost practici, au luat decizia potrivită, adaugă diplomatul pentru „Newsweek“.

Lupta pentru provincia Anbar va mări acum influenţa Teheranului, exact opusul a ceea ce-şi dorea Washingtonul. „Domnule Obama, n-ai făcut nimic în Irak. Nu ai nicio voinţă să te înfrunţi cu Daesh“, spunea pe 24 mai Qassem Suleimani, liderul Forţei Quds, parte din Garda Republicană Iraniană, referindu-se la SI cu numele arab „Daesh“.

În Siria, regimul Al-Assad va trebui să se bazeze pe aliaţii iranieni, şi pe banii lor, pentru a opri avansul SI. Guvernele sunnite sunt acum în poziţia inconfortabilă de a privi cum Teheranul devine prima linie de apărare împotriva SI. Hassan Nasrallah, secretarul general al Hezbollah, aliatul iranian din Liban, a jurat pe 23 mai că oamenii lui se vor lupta, „oriunde este necesar“ în Siria pentru a opri SI. Iranienii, spune un specialist din regiune, „au fost mai pregătiţi, mai flexibili şi mai eficienţi decât oricine altcineva. Acesta este un fapt“.

Niciun câştig fără trupe americane pe teren

„Nu există nicio posibilitate reală de a înfrânge SI fără un număr semnificativ de trupe americane pe teren şi fără antrenamentul sirienilor care vor să lupte cu gruparea, dar şi a sunniţilor din Irak“, spune Michael Doran, un senior din cadrul Institutului Hudson, care a lucrat pentru consiliul naţional de securitate al preşedintelui american George W. Bush.

Analiştii sunt împărţiţi în ceea ce priveşte numărul trupelor de care este nevoie pentru a înfrânge SI, dar Doran recunoaşte că realitatea politică de pe teren face aproape imposibilă această sarcină. Nu există nicio şansă ca Obama să mărească semnificativ numărul soldaţilor, pentru că această ideea nu este înghiţită de votanţii americani. Şi mai puţin înţeleasă este realitatea politică din Irak, pentru că irakienii vor refuza pur şi simplu, spune un oficial irakian.

Cei 3.000 de soldaţi americani trimişi în Irak sunt blocaţi, spun analiştii. Chiar şi forţele speciale canadiene au mai mult loc de întors decât colegii lor americani. Regulile implicării trebuie slăbite, spun sursele, iar forţele SUA trebuie să fie mai implicate în solicitarea loviturilor aeriene, dar şi să lucreze mai îndeaproape cu operatorii speciali irakieni pentru a viza membri-cheie ai SI din ţară.

O revoltă sunnită este deja în desfăşurare în regiune: în Siria, în Yemen, dar şi susţinerea SI printre destui sunniţi din Anbar. Oare războiul dintre sunniţi şi şiiţi din Orientul Mijlociu şi Africa de nord se va intensifica?, se întreabă „Newsweek“.

Washington a spus că scopul este un echilibru al puterii între şiiţi şi sunniţi şi că speră că acesta va stabiliza regiunea. SUA au încercat să-şi reasigure aliaţii sunniţi cu ajutorul unor aranjamente de securitate mai puternice. Totuşi, evenimentele de pe teren sunt destabilizate şi este greu de imaginat că, în viitorul apropiat, vor avea loc schimbări, conchide „Newsweek“.