Roma, ţapul ispăşitor ideal

Protest al indignaților italieni, nemulțumiți de felul în care cabinetul Berlusconi gestionează țara. Premierul italian nu mai are mulți fani nici la Bruxelles.

Corriere della Sera, Milano: În timpul Consiliului European din 23 octombrie, Germania şi Franţa au distribuit puncte bune şi mai puţin bune partenerilor lor din zona euro aflată în dificultate, şi mai ales Italiei. Dacă criticile faţă de inerţia guvernului Berlusconi sunt justificate, criza actuală se datorează în acelaşi timp şi încetinelii de care dau dovadă Paris şi Berlin în luarea de decizii, notează Corriere della Ser

Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.

Nu a fost frumos pentru un italian să asiste duminică, la Bruxelles, la conferinţa de presă comună organizată de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy. Pentru că, în cursul întâlnirii celor doi lideri cu presa internaţională, premierul Italiei, care – fie că ne place sau nu – ne reprezintă pe toţi pe plan extern, a fost luat în derâdere, a fost criticat pentru că nu aplică măsurile naţionale pentru depăşirea crizei datoriilor statelor suverane, a fost pus, în mod tacit, pe acelaşi plan cu Grecia (Sarkozy a enumerat într-o listă separată Irlanda, Portugalia şi chiar Spania), a fost acceptat cu greu ca interlocutor (şi doar în calitatea oficială pe care o are a fost catalogat demn de încredere de către Merkel).
Dacă se ţine cont de faptul că în Palatul Consiliului European uzanţa este limbajul diplomatic şi comportamentele moderate, înţelegem cu uşurinţă de ce Franţa şi Germania – cu siguranţă determinate să plutească pe tsunamiul crizei din zona euro – au reuşit să provoace iritarea multora dintre partenerii lor comunitari.
FESF, doar pentru cine îşi îndeplineşte obligaţiile
Dar dacă este să vorbim de atitudinea excesivă a lui Merkel şi Sarkozy, cum să nu ne punem întrebarea dacă nu cumva au dreptate? Într-adevăr, Guvernul Silvio Berlusconi nu îşi respectă obligaţiile şi nu a dus la Bruxelles acel plan de relansare pe care ar fi trebuit să îl aprobe de mult timp. Procedând în acest fel, Berlusconi pune în pericol întregul plan destinat evitării extinderii crizei, care ar urma să fie adoptat miercuri. Şi se pare că nu au folosit la nimic avertismentele adresate până acum Guvernului de la Roma, avertismente reiterate ieri de Nicolas Sarkozy: cine nu îşi îndeplineşte obligaţiile nu va primi bani din Fondul European pentru Stabilitatea Financiară (EFSF).
Prin urmare, nemulţumirea necontrolată şi ostentativă franco-germană nu este lipsită de argumente. Există zvonuri că alţi parteneri europeni împărtăşesc această atitudine, chiar în forme mai vehemente. În mod clar, aceasta este situaţia cea mai gravă pe care Guvernul italian ar trebui, dacă este posibil, să se concentreze, chiar tardiv.
Un nou test, de această dată doar pentru statele din zona euro, este aşteptat pe 26 octombrie. În mod cert, graba cu care este organizată noua reuniune explică aparentul paradox care a caracterizat lucrările summitului din 23 octombrie: nu s-a mai întâmplat niciodată ca un summit care nu s-a desfăşurat prea bine să tratat cu atât de mult optimism. Nu a fost atât de rău încât lupta pentru moneda euro să se transforme într-un conflict fratricid care să împiedice ajungerea la consensul necesar în cursul reuniunii programate miercuri. Dar a fost suficient de rău pentru a ridica la cel mai înalt nivel dialogul politic cu scopul de a-i “constrânge” pe Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy să ajungă la un acord asupra metodelor de combatere a crizei şi pentru a evita o situaţie ruşinoasă.
Promisiuni înaintea summit-ului G20
Pentru că Merkel şi Sarkozy sunt cei care au avut un maraton de întâlniri şi de negocieri în format restrâns. Şi tot ei sunt cei care, în al doisprezecelea ceas, au luat act (de bunăvoie) de interesul politic comun: cel de a nu eşua, de a nu ajunge în situaţia destrămării zonei euro şi a Europei, de a nu transforma în bumerang responsabilitatea pe care cele două “locomotive” şi-au asumat-o. În timp ce îl criticau pe Berlusconi, Merkel şi Sarkozy au spus că în mod sigur se va ajunge la înţelegeri “comune, ambiţioase şi durabile” înaintea summitului G-20 programat la Cannes la începutul lunii noiembrie.
Pe fondul criticilor de pe plan intern şi, în definitiv, în interesul general al zonei euro, este bine ca Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy să intre într-o cursă contra cronometru şi să fie pe marginea acelei prăpastii pe care Europa a fost nevoită să o vadă adesea pentru a găsi forţa de a se îndepărta de ea. Rămâne de văzut care va fi eficienţa formulelor pentru care vor opta Germania şi Franţa în special pentru a spori capacitatea Fondului European pentru Stabilitatea Financiară (EFSF). [...]

Versiunea completă, pe Presseurop.eu/ro.