O femeie din Tokyo și-a ținut fiica moartă în congelator timp de 20 de ani. Ce le-a mărturisit ea poliţiştilor care au arestat-o

0
Publicat:

O poveste cutremurătoare a ieșit la iveală în Tokyo, unde o femeie în vârstă de 75 de ani a recunoscut că a ascuns timp de două decenii cadavrul propriei fiice într-un congelator.

Femeia a fost arestată pentru ascunderea unui cadavru. FOTO: arhivă
Femeia a fost arestată pentru ascunderea unui cadavru. FOTO: arhivă

Autoritățile japoneze au făcut o descoperire șocantă într-un apartament din Tokyo, iar o femeie în vârstă de 75 de ani a fost arestată după ce a recunoscut că a păstrat timp de 20 de ani cadavrul fiicei sale într-un congelator, potrivit deccanchronicle.

Keiko Mori s-a prezentat la poliție marţi, 23 septembrie, însoțită de un membru al familiei și a declarat că trupul fiicei sale, Makiko, născută în 1975, se află ascuns în casă, într-un congelator. Forțele de ordine au intervenit imediat și au găsit cadavrul femeii într-o poziție ghemuită, îmbrăcată sumar, în stare avansată de descompunere.

Potrivit mărturiei femeii, mirosul greu degajat de trupul neînsuflețit a determinat-o să cumpere un congelator, pe care l-a folosit timp de două decenii pentru a ascunde cadavrul fiicei sale.

Keiko Mori locuia singură în urma decesului recent al soțului și avea mai mulți copii, despre care autoritățile nu au oferit informații suplimentare.

În prezent, bătrâna este anchetată sub suspiciunea de ascundere a unui cadavru, iar poliția a anunțat că va efectua o autopsie pentru a determina cauza exactă a morții lui Makiko.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite