Noi negocieri la Geneva privind programul nuclear iranian, sub auspicii tensionate

Geneva găzduieşte începând de miercuri o nouă rundă de negocieri între Iran şi grupul 5+1 (cele cinci state membre permanente ale Consiliului de securitate ONU, plus Germania). Discuţiile au început sub auspicii mai puţin bune decât cele din 5-7 noiembrie. Şi asta deoarece Franţa este hotărâtă să nu permită Teheranului dezvoltarea unui program nuclear care să ducă la fabricarea bombei atomice.

Doar preşedintele rus Vladimir Putin s-a arătat optimist înaintea începerii acestei noi serii de discuţii, afirmând că există o   „şansă reală“ pentru semnarea unui acord cu Iranul. Din Israel, preşedintele francez, François Hollande a declarat că Franţa nu va lăsa în nici un caz Iranul să se doteze cu arma nucleară. Hollande a cerut menţinerea sancţiunilor internaţionale împotriva Iranului atâta timp cât nu va exista certitudinea unei renunţări definitive, din partea Teheranului, la programul nuclear cu scopuri militare.

Şi şeful diplomaţiei americane, John Kerry, s-a arătat prudent afirmând că nu are aşteptări speciale în contextul noilor discuţii. El nu a prevăzut de altfel nici o deplasare personală la Geneva, dar a lăsat deschisă această eventualitate în caz că discuţiile progresează.

Analiştii cu exclud ca la Geneva să se ajungă totuşi la un acord „intermediar“, întrucît Iranul începe să se simtă axfisiat economic din cauza sancţiunilor. În prezent, sume de aproape 100 de miliarde de dolari, provenind din vânzări de petrol iranian, sunt blocate în diferite bănci din lume.

Proiectul de acord "provizoriu" privind dosarul nuclear iranian

Proiectul de acord "provizoriu" în dosarul nuclear iranian, agreat de cei şase participanţi la negocieri în aşteptarea unei aprobări a Iranului, este un document de două-trei pagini care prevede neutralizarea activităţilor iraniene suspecte în schimbul unei suspendări reversibile a sancţiunilor.

Acest text a fost aprobat la 9 noiembrie la Geneva de Statele Unite, Rusia, Franţa, Marea Britanie, China şi Germania. El este "provizoriu" deoarece se referă la o perioadă de probă de şase luni, după care urmează să fie încheiat un acord definitiv, relatează AFP.

Textul acoperă tot programul nuclear iranian şi face obiectul unei înţelegeri în sens larg între cele şase mari puteri şi Iran. Trei puncte rămân "între paranteze" pentru că nu au fost aprobate de Teheran.

Îmbogăţirea uraniului

În solicitările sale fundamentale, Iranul revendică dreptul de a îmbogăţi uraniul şi consideră că este vorba despre o linie roşie. Rezoluţiile ONU din ultimii zece ani cer o "suspendare" a acestei îmbogăţiri, care se face, prin intermediul centrifugelor, la 3,5 şi, recent, la 20 la sută.

În urmă cu zece ani, Teheranul avea aproximativ 200 de centrifuge, iar în prezent are 19.000. Pentru o bombă nucleară este necesară îmbogăţirea uraniului la 90 la sută. Din punct de vedere tehnic, este foarte dificil să treci de la 3,5 la sută la 20 la sută, dar este foarte uşor de trecut de la 20 la sută la 90 la sută.

De un an, cele şase mari puteri se concentrează pe oprirea îmbogăţirii uraniului la 20 la sută, ceea ce ar putea însemna că sunt dispuse să accepte ca Iranul să continue îmbogăţirea uraniului la 3,5 la sută pe viitor, sub un control strict al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.

Stocul de uraniu îmbogăţit la 20 la sută

Iranul a acumulat 196 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 20 la sută. Acest stoc ridică probleme pentru cele şase mari puteri care participă la negocieri. Franţa a vorbit despre "distrugerea" sau aducerea acestuia la 5 la sută. Sunt evocate şi alte soluţii, precum vânzarea în străinătate, transferul în străinătate pentru a se face din el bare de combustibil pentru un eventual reactor de cercetare în Iran sau pentru singura centrală nucleară deţinută de această ţară la Bushehr, furnizată şi alimentată de Rusia.

 Reactorul cu apă grea de la Arak

Acest reactor este în curs de construcţie. El ar urma să devină operaţional la sfârşitul lui 2014. Odată intrat în funcţiune, va fi imposibil de bombardat, existând riscul unei catastrofe umanitare şi ecologice, potrivit experţilor. Pentru Iran, este vorba oficial de a se dota cu un reactor de cercetare, care să permită crearea de izotopi utili în lupta împotriva cancerului. Un astfel de reactor, care permite fabricarea plutoniului în scopuri militare, este totuşi a doua filieră cu îmbogăţirea uraniului pentru fabricarea unei bombe nucleare.

La Arak, inspectorii AIEA au acces ocazional la reactor, dar nu şi la unitatea de apă grea, până în prezent. Un acord încheiat în urmă cu o săptămână între AIEA şi Iran prevede ca vizitele la această unitate să fie posibile pe viitor.

Potrivit presei americane, Iranul ar putea să accepte îngheţarea, timp de şase luni, a exploatării reactorului continuând construcţia acestuia.

Alte puncte sensibile par să fi fost rezolvate, între acestea numărându-se viitorul instalaţiilor nucleare subterane ale Iranului, în special instalaţia de la Fordo, pe care occidentalii ar vrea să o vadă neutralizată, sau soarta unei noi generaţii de centrifuge de cinci ori mai rapide decât cele actuale (1.000, potrivit experţilor).

Natanz, Fordo şi Arak, cele trei instalaţii sensibile din cadrul programului nuclear iranian

 Instalaţiile de îmbogăţirea uraniului de la Natanz şi Fordo, dar şi reactorul pe apă grea de la Arak sunt cele trei instalaţii sensibile din cadrul programului nuclear iranian care se vor afla în centrul discuţiilor dintre marile puteri şi Iran în această săptămână la Geneva, relatează AFP.

NATANZ: Uzina de la Natanz (centru), dezvăluită în 2002 de către opoziţia iraniană în exil (CNRI), dar a cărei existenţă a fost recunoscută de Iran abia în februarie 2003, este cea mai importantă instalaţie de îmbogăţire a uraniului din ţară.

Centrul este dotat cu aproximativ 17.000 de centrifuge, inclusiv 1.000 de centrifuge de nouă generaţie, instalate la începutul lui 2013. Aceste centrifuge mai moderne, de tip IR-2m, care nu au intrat încă în producţie, vor permite o accelerare sensibilă a procesului de îmbogăţire a uraniului.

Instalaţia, nu funcţionează nici pe departe la capacitate totală şi nici nu este echipată complet, dat fiind că este concepută să fie dotată în total cu 50.000 de centrifuge.

Iranul produce în ea uraniu slab îmbogăţit, la un nivel de până la 5%, destinat producţiei de electricitate. Regimul dispune, totodată, la Bushehr (sud), de o centrală aflată în activitate din primăvara lui 2011.

Începând din februarie 2010, Iranul produce de asemenea uraniu îmbogăţit la un nivel de până la 20%, într-o unitate-pilot de cercetare, aflată în subordinea Natanz, care a început în 2012 să alimenteze reactorul de cercetare de la Teheran în vederea producerii de izotopi de uz medical.

Îmbogăţirea uraniului la un nivel de până la 20% constituie o etapă importantă către o îmbogăţire în scopuri militare (la un nivel de 90%). Însă Teheranul dezminte că are un asemenea scop şi reafirmă că programul său nuclear este exclusiv paşnic.

 FORDO: Construirea, prin încălcarea rezoluţiilor ONU, a instalaţiei subterane de îmbogăţire a uraniului de la Fordo, situată între Teheran şi Qom (centru), a fost dezvăluită Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) de către Iran, pe 21 septmebrie 2009.

După ce a prezentat-o ca pe o "instalaţie de intervenţie" într-o zonă muntoasă, în apropierea unei baze militare, menite să o protejeze în cazul unui eventual atac aerian, Teheranul a decis să transfere în ea producţia de uraniu îmbogăţit la nivelul de 20%. Producţia centralei este deja mai mare decât cea de la Natanz, potrivit AIEA.

Primele centrifuge au fost instalate aici în vara lui 2011 şi au intrat în funcţiune în ianuarie 2012. Instalaţia este aproapte complet echipată, conţinând în prezent 2.710 centrifuge dintr-o capacitate de aproape 3.000.

ARAK: Construirea reactorului de cercetare pe apă grea de la Arak (vest) ar putea, teoretic, să-i ofere Iranului plutoniu, susceptibil să reprezinte o alternativă pentru fabricarea unei bombe atomice. La sfârşitul lui august, Iranul a informat AIEA că acest reactor de 40 de megawaţi nu poate să fie pus în funcţiune în primul trimestru din 2014, fără să precizeze un nou termen. Însă presa iraniană a evocat trimestrul al patrulea din 2014, un termen ambiţios în opinia unor experţi. Reactorul este inspectat în mod regulat de către AIEA. Este necesar ca acesta să fie operaţional cel puţin un an înainte de extragerea plutoniului, iar Iranul nu deţine o instalaţie declarată de reprocesare.

ALTE INSTALAŢII: În afară de instalaţia de conversie de la Ispahan şi mina de uraniu de la Gachin, Iranul deţine o bază militară la Parchin, lângă Teheran, în care AIEA suspectează că se află o instalaţie nucleară nerepertoriată ce ar putea să servească la simularea unor explozii prin fisiune. Marile puteri au cerut în mai multe rânduri Iranului să acorde un acces inspectorilor Agenţiei la Parchin, însă fără vreun rezultat.