Maria Callas, comemorată cu fast

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 30 de ani de la moartea "Divinei", casa Sotheby's scoate la licitaţie sute de obiecte care au aparţinut cântăreţei. Printre acestea, un cadou primit de la fostul preşedinte J.F. Kenedy,

După 30 de ani de la moartea "Divinei", casa Sotheby's scoate la licitaţie sute de obiecte care au aparţinut cântăreţei. Printre acestea, un cadou primit de la fostul preşedinte J.F. Kenedy, zeci de scrisori şi fotografii.

Misterul şi farmecul ei proveneau din profunzimea cu care îşi interpreta fiecare rol, nu doar ca performanţă vocală, ci şi ca actriţă şi creatoare a unui personaj, scrie prestigiosul cotidian italian "La Stampa" despre "Divina" Maria Callas. Cu ocazia comemorării celor 30 de ani de la moartea ei, publicaţia lansează un CD cu cele mai reprezentative momente muzicale ce i-au marcat cariera. Iar casa de licitaţii Sotheby's scoate la licitaţie sute de obiecte care au aparţinut "Divinei", printre care 63 de scrisori de dragoste.

Două expoziţii, un film, o carte: aşa o va evoca Scala din Milano pe Maria Callas, la 30 de ani de la moartea sa. La sfârşitul săptămânii, au fost inaugurate două expoziţii dedicate în exclusivitate divei: "Costume de scenă" şi "Imagini dincolo de scenă". Prima prezintă unele costume originale pe care Callas le-a purtat în timpul reprezentaţiilor sale, cea de-a doua - imagini inedite din viaţa particulară a artistei. Astăzi, la Scala din Milano se prezintă filmul "Callas Assoluta", în regia lui Philippe Kohly şi, cât de curând, va apărea volumul intitulat "Maria Callas - Gli anni della Scala".

Scrisori către soţ şi fotografii cu Zeffirelli

Şi tot pentru comemorarea celor 30 de ani de când Maria Callas a plecat din această lume, vor fi scoase la licitaţie, de către filiala milaneză a casei Sotheby's, sute de obiecte care i-au aparţinut: 300 de partituri muzicale provenind din apartamentul ei din Paris, o zaharniţă de argint primită în dar de la preşedintele american J.F. Kennedy, 30 de înregistrări necunoscute marelui public, 63 de scrisori de dragoste scrise în italiană şi trimise celui ce i-a fost soţ, Giovanni Battista Meneghini, înainte şi după căsătorie, plus zeci de fotografii alături de prietenii ei apropiaţi: Leonard Bernstein, Luchino Visconti şi Franco Zeffirelli.

Între carieră şi Onassis

Maria şi-a început cariera fulminantă în decembrie 1951, când a inaugurat stagiunea la Scala din Milano. A interpretat apoi rolurile celor mai proeminente figuri ale liricii universale: de la Norma lui Vincenzo Bellini, la Lucia di Lammermoor, Medea, Aida. În 1957, la o recepţie la Veneţia, l-a întâlnit pe Aristotele Onassis, cel care avea să-i marcheze profund viaţa. Din punct de vedere al carierei, acel an a fost nefast. La Roma, la o serată de gală în prezenţa unor oaspeţi iluştri, în frunte cu preşedintele italian din acea vreme, Giovanni Gronchi, după primul act din Norma, Callas a întrerupt spectacolul, acuzând un rău fizic general, stare care avea să i se accentueze pe parcursul timpului.

În 1959, a fost invitată de către Onassis, împreună cu soţul, pe iahtul Christina al bogatului armator grec, pentru o croazieră la care au luapt parte şi alte familii celebre, printre care Churchill şi Agnelli. La sfârşitul croazierei, Maria şi Onassis nu şi-au mai ascuns legătura de dragoste. Callas a divorţat apoi de Meneghini.
În realitate, separarea nu a intervenit din cauza relaţiei cu Onassis; Callas se gândea de mai mult timp la un posibil divorţ, din cauza infidelităţilor repetate ale lui Meneghini şi a faptului că acesta îi lua bani pe ascuns pentru a-i da familiei sale.

Deşi relaţia lor a fost de lungă durată şi, după cum a scris presa vremii, intensă, Aristotel Onassis a refuzat să se însoare cu Maria, fapt care a afectat-o foarte mult. În plus, în 1968, el s-a însurat cu Jacqueline Kennedy, văduva fostului preşedinte american John Fitzgerald Kennedy. Acest mariaj a fost o şi mai mare lovitură pentru Maria. Au urmat perioade de depresie, alternate cu momente de euforie, pe fondul unei stări de sănătate din ce în ce mai şubrede. În 1970, a avut o revenire de scurtă durată, după ce a fost protagonista filmului "Medea" al lui Pier Paolo Pasolini. Apoi s-a retras în apartamentul din Paris, refuzând să mai ia parte la evenimente mondene, pe care le considera prea obositoare.

Pe 16 septembrie 1977, cea care a fost supranumită "cea mai mare soprană a secolului XX", se stinge din viaţă în apartamentul său de pe bulevardul Georges-Mandel. Oficial, s-a stabilit că decesul a survenit în urma unor complicaţii cardio-vasculare.

Ce s-a întâmplat, totuşi, în acea zi, rămâne învăluit în mister. Camerista şi şoferul, care i-au fost alături în ultimii ani de viaţă, au refuzat să dea amănunte şi au dispărut fără urmă după funeralii.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite