Libertăţi în schimbare

Acum 30 de ani, în Polonia, în beciuri reci şi întunecate, publicam în secret ziare clandestine. Ziarele erau distribuite cu riscul vieţii concetăţenilor noştri. Acum, modul în care luptăm pentru libertate s-a schimbat fundamental. 

La nouă zile după căderea dictatorului libian, mă plimbam pe străzile din Tripoli. Un bărbat de vârstă mijlocie s-a apropiat şi mi-a spus: „Prietene, avem nevoie de ajutorul vostru, suntem pregătiţi pentru ajutorul vostru".  M-am simţit emoţionat şi impresionat citind speranţa şi entuziasmul din ochii lui. Omul acesta a răscolit în mine amintiri puternice din ţara mea natală, Polonia, când, acum 22 de ani, şi noi luptam pentru libertate.

Această întâlnire mi-a întărit încă o dată credinţa că suntem toţi la fel, indiferent dacă venim din Libia, din Polonia sau din orice alt colţ al lumii. Peste tot în lume, oamenii îşi doresc să trăiască în democraţie, să poată lua destinul ţării lor în propriile mâini şi să le asigure copiilor lor un viitor sigur.În Uniunea Europeană considerăm libertatea un drept natural, implicit. Alţi oameni, de multe ori nu departe de noi, şi-au văzut libertatea furată. În decursul vizitei mele în Libia, am avut mereu în minte suferinţa lui Ahmed al-Sanusi, „prizonier al conştiinţei" cu cei mai mulţi ani de închisoare din ţară. Acest om a petrecut peste 30 de ani în închisorile libiene, plătind scump pentru încercarea de a răsturna regimul lui Gaddafi.

M-am simţit smerit şi onorat, gândindu-mă la ceea ce a îndurat acest om curajos pentru convingerile sale. În acelaşi timp, m-am simţit mândru că Parlamentul European tocmai îi recunoscuse sacrificiul personal, acordându-i Premiul Saharov pentru libertatea de gândire în 2011. Ahmed al-Sanusi împarte premiul din acest an, acordat „Primăverii Arabe", cu alţi patru laureaţi care simbolizează curajul, lupta şi sacrificiul celor care au luptat pentru demnitate şi libertate, precum şi pentru un guvern responsabil şi sensibil la dorinţele cetăţenilor săi.

Parlamentul European consideră că drepturile fundamentale includ nu doar dreptul la viaţă şi la integritate fizică, ci şi libertatea de exprimare şi libertatea presei. Acestea din urmă sunt indicatori-cheie pentru evaluarea gradului de deschidere şi a democraţiei unei societăţi.

Acum 30 de ani, în Polonia, în beciuri reci şi întunecate, publicam în secret ziare clandestine. Ziarele erau distribuite cu riscul vieţii concetăţenilor noştri care sperau la o viaţă mai demnă. De asemenea, am reuşit să creăm reţele de legătură cu alţi disidenţi din alte ţări comuniste, precum Cehoslovacia, Lituania, Letonia şi Ungaria. Privind înapoi în timp, activităţile noastre clandestine ar putea să semene cu scene dintr-un film de spionaj sau genul „thriller". Pentru mulţi alţii însă trecutul nostru nu e ficţiune. Este realitatea lor de astăzi.

Printre aceşti oameni curajoşi se numără laureaţii Premiului Saharov din acest an, spre exemplu Asmaa Mahfouz din Egipt şi Razan Zaitouneh din Siria, care au contribuit la organizarea de greve în apărarea drepturilor fundamentale prin publicarea protestelor lor pe bloguri, pe YouTube, pe Facebook şi Twitter.

Aceste publicaţii au motivat poporul egiptean să îşi ceară drepturile în Piaţa Tahrir. În Siria, blogul lui Razan Zaitouneh conţine informaţii despre atrocităţile care au loc în ţara ei, devenind astfel o importantă sursă de informaţii pentru presa internaţională. Iată o lecţie care nu trebuie trecută cu vederea. Femeile au luptat alături de bărbaţi în aceste revoluţii de la bun început. Deşi au fost supuse unor discriminări îndelungate, femeile au rămas curajoase, şi-au păstrat mândria şi au transformat scânteile revoluţiilor din ţările lor în flăcări ale libertăţii.

Fie că vorbim de fostele ţări comuniste din Europa, fie că vorbim de recenta „Primăvară Arabă", cu toţii aspirăm la aceleaşi libertăţi. Singura diferenţă este modul în care o facem.  „Primăvara Arabă" ne-a arătat în mod clar că s-a produs o schimbare fundamentală în modul în care luptăm pentru libertate. Presa scrisă clandestină a fost înlocuită de internet şi de mijloacele de comunicare socială.

Trăim vremuri de o importanţă capitală, marcate de noi revoluţii pe internet în care oamenii creează legături şi reţele online şi se unesc împărtăşind ţeluri şi experienţe comune prin intermediul noilor tehnologii. Nu ar trebui să lăsăm aceste evenimente să treacă fără să tragem învăţămintele cuvenite.

Parlamentul European organizează la 23 noiembrie 2012, la Bruxelles, o conferinţă Saharov la nivel înalt privind drepturile omului, în scopul de a crea o platformă la nivel înalt, cu mare vizibilitate, pentru a scoate în evidenţă promovarea drepturilor omului, precum şi rolul UE în apărarea lor. Conferinţa oferă o bună ocazie pentru a discuta rolul important al noilor tehnologii în lupta pentru drepturile omului.

De asemenea, conferinţa creează ocazia ideală pentru a analiza chestiunea drepturilor omului în ţările aflate în tranziţie, mai ales din perspectiva actualelor evoluţii pe plan internaţional, precum „Primăvara Arabă". Dorim ca persoanele angajate în lupta pentru drepturile omului peste tot în lume să considere Bruxelles ca fiind nu doar capitala Uniunii Europene, ci şi un centru pentru drepturile omului.

Prin urmare, dorim să depăşim cadrul acestei conferinţe şi să ne consolidăm propria reţea: Reţeaua Premiului Saharov. Ştiu din experienţa ţării mele cât de dificilă poate fi reconstruirea procedurilor şi a instituţiilor democratice pornind de la zero. De asemenea, ştiu cât de importantă este construirea de reţele de persoane pe ale căror experienţe şi sprijin să te poţi baza. Ştiu că solidaritatea trebuie să triumfe mereu.

Revenind la bărbatul din Tripoli, îi pot spune: noi, Uniunea Europeană, rămânem alături de voi şi de toate popoarele din lume care luptă pentru libertate. Drepturile omului şi apărarea lor reprezintă principala noastră preocupare şi datorie. Şi voi aveţi datoria voastră: să dezvoltaţi Libia liberă cu ajutorul propriilor voastre reţele naţionale create prin intermediul societăţii civile, organizaţiilor nonguvernamentale, intelectualilor şi organizaţiilor de femei şi utilizând diversele mijloace de comunicare. Te asigur, prietene, că noi, Parlamentul European, nu vom face niciodată concesii atunci când sunt ameninţate drepturile omului. Rămânem alături de voi. Întotdeauna.

"„Primăvara Arabă" ne-a arătat în mod clar că s-a produs o schimbare fundamentală în modul în care luptăm pentru libertate.''

CV       

- Polonezul Jerzy Buzek (71 de ani) a devenit primul preşedinte din fostul bloc sovietic al Parlamentului European, în iulie 2009. Este membru al PE din 2004. Între 1997 şi 2001 a fost prim-ministru al Poloniei, pregătind integrarea ţării în NATO şi UE.
- În anii 1980, Buzek a fost membru al mişcărilor anticomuniste, atât al celor legale, cât şi al celor underground. A fost un membru activ al sindicatului Solidaritatea. A fost, de asemenea, preşedintele a patru adunări generale naţionale, atunci când mişcării i s-a permis din nou să participe la procesul politic.