Libertate, dar nu pentru femeile cu burqa | adevarul.ro

Libertate, dar nu pentru femeile cu burqa

Publicat:
Ultima actualizare:
0

„The Guardian“ (marea britanie) 10 aprilie 2011

În Franţa intră astăzi în vigoare interzicerea vălului. Femeile care vor purta vălul islamic în public vor putea fi amendate cu 150 de euro. Asta dacă nu acceptă să şi-l dea jos. Interdicţia există şi în Belgia şi sunt discuţii în acest sens în Canada, Danemarca şi Spania. Şi Olanda ar putea adopta o astfel de lege anul acesta, iar suedezii ar vrea să interzică vălul în şcoli şi universităţi.

În Italia, o lege antiteroristă care datează din 1975 interzice, de asemenea, vălul în public. Anul trecut, o femeie din Tunisia a fost amendată cu 500 de euro pentru că purta burqa undeva prin regiunea Piedmont. Cât zgomot pentru o piesă de vestimentaţie. Şi încă nu am văzut totul. În 2010, parlamentarul conservator Philip Hollobone a avansat ideea unei interdicţii, idee la care a aderat, în mod surprinzător, şi Saira Khan, o musulmană. Khan a argumentat că interzicerea vălului nu are conotaţii rasiste, ci este ceva de bun-simţ.

Pentru ea, vălul este un simbol al unei Britanii divizate, o potenţială ameninţare pentru securitate şi o metodă opresivă împotriva femeilor. Dar să invoci apărarea drepturilor femeilor este o scuză ridicolă pentru ceva ce seamănă cu rasismul. N-aş vrea să fac parte dintr-o religie în care femeile sunt obligate să poarte văl, spunea Ed Balls. Dar eu vin şi spun că nu mi-ar plăcea să fac parte dintr-o societate care le spune oamenilor cu ce să se îmbrace când ies pe stradă. În plus, în toate ţările în cauză, femeile care poartă văl sunt atât de puţine, încât totul miroase a vânătoare de vrăjitoare.

În Belgia ar fi vreo 30. Da, aţi citit corect, 30. În Franţa sunt 2.000. Cu toate acestea, autorităţile franceze au răspândit 100.000 de afişe şi 400.000 de fluturaşi cu sloganul: „Republica trăieşte cu faţa descoperită". Părerile printre francezi sunt împărţite. Unii spun că legile franceze trebuie respectate. Alţii susţin că interdicţia încalcă tocmai principiul francez al libertăţii. Care înseamnă să-i laşi pe alţii să-şi vadă de viaţa lor, chiar dacă nu le aprobi stilul vestimentar.

"Libertate înseamnă să-i laşi pe alţii să-şi vadă de viaţa lor, chiar dacă nu le aprobi stilul vestimentar.''

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite