Iranul oferă 3,3 milioane de dolari pentru uciderea unui autor britanic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitorul britanic Salman Rushdie la deschiderea teatrului din New York FOTO: Mediafax
Scriitorul britanic Salman Rushdie la deschiderea teatrului din New York FOTO: Mediafax

O fundaţie religioasă din Iran a crescut recompensa pe care a oferit-o  în 1990 pentru omorârea autorului britanic Salman Rushdie la 3,3 milioane de dolari de la 2,8 milioane de dolari, la câteva zile după ce protestele au început în lumea arabă pentru insultele aduse faţă de Profetul Mohamed.

Cotidianul extremist „Jomhoori Eslami“ şi alte ziare au relatat duminică faptul că această mişcare ar fi legată de protestele cu privire la filmuleţul american îndreptat împotriva islamului, în cadrul cărora musulmanii din 20 de ţări au spus că îşi apără credinţa, în unele cazuri, chiar prin atacarea ambasadelor americane

Fundaţia „15 Khordad“ va recompensa orice persoană care acţionează conform sentinţei (fatwa) din 1989, eliberată de liderul iranian decedat Ayatollah-ul Ruhollah Khomeini. Acesta a cerut moartea scriitorului britanic Salman Rushdie, autorul cărţii „The Satanic Verses“/„Versurilor Satanice“, pentru că romanul a fost considerat blasfemator al religiei islamice, informează publicaţia „The Huffington Post“. 

Decizia de a mări recompensa iniţială, dată în 1990, a venit din partea liderului fundaţiei, Ayatollahul Hassan Saneii. 

Atâta timp cât fatwa istorică a solemnului imam Khomeini împotriva trădătorului Rushdie nu este îndeplinită, aceasta nu va fi ultima insultă. Dacă fatwa ar fi fost aplicată, insultele care au urmat sub forma caricaturilor, a articolelor şi a filmelor, nu ar mai fi existat“, l-a citat publicaţia pe Saneii.

„Jomhoori Eslami“ precizează că fatwa dată de Khomeini este „irevocabilă“. 

În 1998, guvernul iranian a declarat că nu susţine această fatwa, dar în acelaşi timp oficialii iranieni nu anulează edictul, deoarece, în baza legii islamice, abrogarea poate fi făcută doar de persoana care a emis-o. Iar Khomeini a murit în iunie 1989. 

Sentinţa lui Khomeini l-a determinat pe Rushdie să se ascundă sub protecţia poliţiei, dar asta nu l-a împiedicat să mai scrie câteva romane. În 1990 a publicat o apologie şi a repetat respectul său pentru islam. 

Ahmad Khatami, aliatul liderului ţării, Ayatollahul Ali Khamenei, a afirmat în cadrul adunării de la oraşul sfânt Qom, aflat la 130 de kilometrii la sud de capitala Teheran, că Statele Unite ale Americii şi Israelul sunt principalii „suspecţi“ în cazul filmuleţului anti-islam. 

Remarcile sale au dus la scandarea unor lozinci precum „moartea Israelului“ şi „jos cu Statele Unite“ în cadrul protestelor. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite