Irakul scapă şi de Ali Chimicul
0>> Consiliul prezidenţial din Bagdad a decis executarea vărului lui Saddam Hussein, găsit vinovat de genocid împotriva kurzilor. Bagdadul a anunţat că Ali Hassan al-Majid, cunoscut drept
>> Consiliul prezidenţial din Bagdad a decis executarea vărului lui Saddam Hussein, găsit vinovat de genocid împotriva kurzilor.
Bagdadul a anunţat că Ali Hassan al-Majid, cunoscut drept "Chemical Ali" (Ali Chimicul), va fi spânzurat în maximum o lună, după ce un tribunal special irakian îl găsise vinovat pentru genocid împotriva kurzilor şi îl condamnase la moarte, în iunie 2007. Chemical Ali este principalul vinovat pentru campania de la sfârşitul anilor '80, în care au fost folosite arme chimice.
Preşedinţia irakiană şi-a dat acordul ca Ali Hassan al-Majid, cunoscut drept Ali Chimicul, să fie executat prin spânzurătoare în terment de 30 de zile. Decizia preşedinţiei vine după ce, în iunie 2007, un tribunal excepţional îl condamnase la moarte prin spânzurătoare. Tribunalul irakian îl găsise vinovat de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii pentru rolul pe care l-a jucat în Operaţiunea Anfal, din anii 1986-1988, soldată cu moartea a aproximativ 200.000 de persoane, majoritatea civili kurzi.
Cu toate că au trecut aproximativ opt luni de la condamnarea sa la moarte, anumite aspecte legale ce ţin de legislaţia internă irakiană au făcut ca execuţia acestuia să fie amânată. Chemical Ali se află în prezent în custodia forţelor americane, însă pedeapsa va fi dusă la îndeplinire de armata irakiană.
Acordul preşedintelui
Din comisia prezidenţială care şi-a dat acordul asupra execuţiei lui Chemical Ali fac parte preşedintele Jalal Talabani şi doi dintre vicepreşedinţii săi. "Execuţia lui Ali Hassan al-Majid ar putea avea loc în orice clipă de acum înainte", a declarat un oficial guvernamental, citat de Associated Press. Al-Majid ar fi cel de-al cincilea oficial de rang înalt al fostului regim care este spânzurat pentru atrocităţi împotriva poporului irakian, în timpul celor aproape trei decenii în care Saddam Hussein a condus ţara.
Comisia prezidenţială a mai discutat şi cazurile unui fost oficial de rang înalt din armata irakiană, Hussein Rashid al-Tikrit şi al fostului ministru al apărării, Sultan Hashim al-Tai. Pentru aceştia însă nu a fost aprobată pedeapsa cu moartea.
Totuşi, şi ei rămân în custodia americanilor, însă tot sub jurisdicţia autorităţilor irakiene. Procurorul Jaafar al-Moussawi susţine că preşedinţia a avut toate temeiurile legale pentru a-l condamna la moarte pe Chemical Ali, temeiuri ce au lipsit în cazul celorlalţi doi oficiali. Sultan Hashim al-Taie este cel care a semnat cu Statele Unite, din partea irakienilor, în 1991, acordul de încetare a focului între cele două părţi, în ceea ce a rămas în istorie drept primul război din Golf.
Operaţiunea Anfal
Saddam Hussein a lansat în 1986 o operaţiune militară, denumită Anfal, împotriva propriei populaţii, de origine kurdă, care locuieşte în nordul Irakului. Apogeul acestei operaţiuni militare
a fost atins însă în 1988, când în majoritatea atacurilor a fost folosit armament chimic.
Chemical Ali a fost mâna dreaptă a lui Saddam Hussein, el fiind cel care a coordont aproape întreaga operaţiune. De altfel, din 1987 el devenise secretarul general al Partidului Baas din zona de nord a Irakului. Operaţiunea a inclus atacuri terestre şi aeriene, urmate de deportări în masă şi crearea de lagăre de concentrare. Peste un milion de kurzi, din totalul de 3,5 milioane, şi-au părăsit casele.
Operaţiunea Anfal a fost unul dintre capetele de acuzare împotriva lui Saddam Hussein. Curtea de Justiţie de la Haga a decis, în 2005, că uciderea populaţiei kurde în cadrul operaţiunii reprezintă un act de genocid. Conform Cartei Naţiunilor Unite, genocidul
este pedepsit cu moartea.























































