„Într-un anumit sens Al Treilea Război a început deja”, spune economistul Nouriel Roubini despre situația geopolitică din lume
0„Într-un anumit sens, Al Treilea Război Mondial deja a început”, în contextul conflictului din Ucraina și al confruntărilor ce se anunță între mari puteri, a declarat pentru Yahoo Finance economistul Nouriel Roubini.
„Într-un anumit sens, Al Treilea Război Mondial deja a început. S-a pornit în Ucraina întrucât acest conflict are implicații mai largi care depășesc Rusia și Ucraina. Este începutul a cu totul altceva”, apreciază Roubini, economistul supranumit „Doctorul Apocalipsă” după ce a anticipat criza economică din 2008.
Lumea este amenințată de mai multe conflicte, de pildă un conflict nuclear ar putea izbucni în Iran, însă SUA s-ar putea afla în fața unui conflict cu China din pricina pretențiilor acesteia din urmă asupra Taiwanului, pe care ar putea încerca să-l revendice militar.
De altfel, din perspectiva economistului, între SUA și China se duce deja un Război Rece, iar acesta ar putea escalada într-un război „fierbinte” pe măsură ce președintele chinez Xi Jinping, pe cale de a obține un al treilea mandat, va căuta să-și îndeplinească obiectivul de a realiza unificarea Taiwanului cu China.
În cadrul unui interviu acordat luni pentru Yahoo Finance, Houdini a evidențiat amenințările geopolitice curente și relațiile de tip Război Rece ce s-au creat pe de o parte între SUA și China și, pe de altă parte, între Occident și puterile „revizioniste” precum Rusia, China, Iran, Coreea de Nord și Pakistan.
„În esență, ei contestă ordinea economică, socială și geopolitică pe care SUA, Europa și Occidentul au creat-o după cel de-al Doilea Război Mondial", a spus Roubini.
În afară de Ucraina, un alt punct fierbinte ar putea fi Iranul, preconizează Roubini.
„Negocierile între SUA și Iran privind noul acord nuclear nu duc nicăieri, iar Israelul spune că, dacă [Iranul] va deveni nuclear - și sunt la un pas de asta - îi vom ataca", a subliniat Roubini.
Totodată, China și SUA au intrat pe o cale a confruntării, în timp ce continuă să se decupleze în tot mai multe domenii, de la comerț la transferul de muncă și tehnologie.
„Cred că în următorii 5-10 ani va veni vremea în care se va declanșa o confruntare între SUA și China pe tema Taiwanului, iar acest lucru ar putea fi un factor declanșator al transformării acestui război rece într-un război fierbinte. Așa ajungem la al treilea război mondial”, a spus el.