„Foreign Policy“: Cum pot ajuta Statele Unite la înlăturarea preşedintelui sirian de la putere

Un afiş vandalizat cu preşedintele sirian Bashar Al-Assad FOTO AFP

Aşa cum au demonstrat protestele din Libia şi din Egipt, forţele extremiste pot profita de instabilitate, în contextul tranziţiei politice. Din acest motiv, politica administraţiei Obama în ceea ce priveşte Siria riscă să ia cea mai periculoasă turnură: conflictul să se prelungească, luptele între secte să se înteţească, extremiştii să aibă tot mai multă putere şi instituţiile de stat să se prăbuşească.

Strategia pe care ar trebui să o adopte Statele Unite ale Americii, aliaţii relevanţi şi ţările prietenoase este de a le oferi moderaţilor mai multă putere în opoziţie, inclusiv prin înarmarea lor sau prin alte metode letale.

În plus, ar trebui să-i încurajeze pe ofiţerii dispuşi să scape de preşedintele sirian Bashar Al-Assad să dea o lovitură de stat. Apoi SUA ar trebui să sprijine o împărţire a puterii între aceste forţe, împărţire care i-ar marginaliza pe extremişti şi ar atrage suportul tuturor comunităţilor siriene, propune „Foreign Policy".

Statele Unite au un interes important în Siria, inclusiv oportunitatea de a transforma această ţară esenţială a Orientului Mijlociu, dintr-o apropiată a Iranului care sponsorizează terorismul, care aleargă după arme de distrugere în masă şi îşi maltratează propriii cetăţeni, într-un partener pentru stabilitatea regională.

Inclusiv credibilitatea americană este în joc, dat fiind faptul că preşedintele Obama i-a cerut lui Al-Assad să demisioneze. Dacă în Siria se va instala haosul, Iranul şi alţi adversari sunt mai bine pregătiţi să supravieţuiască într-un astfel de mediu. Teheranul a dispus deja desfăşurarea de forţe pentru a-l ajuta pe Al-Assad şi pentru a se pregăti în eventualitatea unui conflict mai mare pentru influenţa în regiune.

Aşadar, interesele SUA pot fi securizate doar printr-o tranziţie stabilă, una în urma căreia statul sirian să rămână intact şi prin care să vină la putere un guvern mai liberal, cu capacitatea şi voinţa de a preveni o preluare extremistă.

Analiza „Foreign Policy" continuă prin identificarea a patru mari motive ce l-au făcut pe Obama să refuze înarmarea şi sprijinul opoziţiei siriene.

Primul este că înarmarea opoziţiei siriene ar crea un teren instabil pentru SUA. Totuşi, aşa cum s-a demonstrat şi cu alte ocazii, o strategie bazată pe înarmarea aliaţilor locali nu presupune neaparat o implicare militară directă.

Al doilea motiv este că administraţia Obama se teme că o acţiune în forţă ar putea face ca Rusia să fie mai puţin cooperantă, nu numai în Siria, ci şi în alte probleme, cum ar fi programul nuclear al Iranului, sau chiar ar putea provoca Iranul să acţioneze împotriva intereselor SUA din regiune.

În al treilea rând, administraţia Obama se teme că SUA ar putea fi învinuite pentru orice transport de arme ce ar ajunge în ţările învecinate. În plus, ar trebui să-şi asume responsabilitatea în cazul în care grupurile de rebeli ar folosi armele americane împotriva civililor sau împotriva unor secte rivale.

Ultima îngrijorare este că SUA şi-ar putea da seama că actuala situaţie, un impas prelungit şi dureros pe câmpul de luptă, ar putea crea condiţiile pentru negocierea unui acord. În eventualitatea acestui scenariu, ambele tabere siriene, obosite să se mai lupte, vor accepta realitatea că o victorie este imposibilă.

Strategia pe care ar putea-o aplica SUA pentru a accelera o tranziţie uşoară în Siria

Planul ar trebui format din trei paşi:

O primă etapă ar fi organizarea opoziţiei. Statele Unite ar trebui să nominalizeze candidaţi moderaţi în opoziţie, care să reprezinte nucleul viitoarei conduceri siriene.

Apoi ar urma provocarea unei lovituri de stat împotriva guvernării Al-Assad. O asemenea acţiune l-ar îndepărta pe preşedinte de la putere şi ar asigura păstrarea instituţiilor de stat în timpul tranziţiei. Atunci SUA ar putea modera o împărţire a puterii, între cei vechi care s-au dezis de Al-Assad şi moderaţii din opoziţie.

În cele din urmă, ar trebui ca Rusiei să-i fie lăsată o portiţă deschisă. În timp ce se urmăreşte îndeplinirea primelor două idei şi pe măsură ce se schimbă situaţia în Siria, SUA trebuie să fie pregătite să implice Kremlinul şi să-i dea asigurări că interesele Rusiei pot fi protejate şi într-un regim post Al-Assad.

Această combinaţie de paşi pare singurul curs viabil pe care îl pot urma Statele Unite pentru a înlătura actualul regim de la putere. Acest lucru va semnala că decăderea lui Bashar al-Assad este posibilă şi chiar inevitabilă şi că mediul politic de după nu va fi controlat de extremişti, ci va face loc pentru toate comunităţile Siriei, inclusiv tradiţionaliştilor susţinători ai lui Al-Assad.