Feroviarii francezi şi guvernul îşi arată muşchii | adevarul.ro

Feroviarii francezi şi guvernul îşi arată muşchii

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Transportul pe liniile ferate, cel subteran, cu metroul, sau de suprafaţă, a fost în continuare perturbat, ieri, pe tot cuprinsul Franţei, în a doua zi a grevei de protest împotriva reformei

Transportul pe liniile ferate, cel subteran, cu metroul, sau de suprafaţă, a fost în continuare perturbat, ieri, pe tot cuprinsul Franţei, în a doua zi a grevei de protest împotriva reformei regimurilor de pensionare.

Cu toate acestea, autorităţile cred că traficul îşi va reveni la normal, dat fiind faptul că doar două sindicate din cele opt ale căilor ferate au anunţat că vor continua greva. Ieri-dimineaţă circulau aproximativ o treime din trenurile regionale, inclusiv în regiunea Paris, unde pe traseele de la periferie funcţionau doar două din cele patru linii.

Numai 35% din trenurile de mare viteză (TGV) erau disponibile la nivel naţional. Situaţia era mai gravă în vestul Franţei, unde diferitele organizaţii ale muncitorilor s-au întâlnit abia ieri pentru a decide ce vor face în continuare, informează EFE. Mobilizarea greviştilor a atins joi un nivel-record, cu 73,5% participare din partea feroviarilor şi 58% a angajaţilor de la metroul parizian.

Deşi Xavier Bertrand, ministrul muncii, şi-a făcut cunoscută disponibilitatea de a sta de vorbă cu sindicatele începând cu săptămâna viitoare, guvernul a refuzat ideea punerii în discuţie a reformei însăşi.

Potrivit Executivului de la Paris, prelungirea duratei de cotizare de la 37 de ani şi jumătate la 40 de ani este o măsură indispensabilă pentru salvarea sistemului de pensii.

Liderii sindicali afirmă însă că reforma nu face decât să anunţe modificarea regimului general, ceea ce va avea drept rezultat micşorarea pensiilor. Ei vor să constrângă guvernul să negocieze şi se gândesc deja la o nouă acţiune, care ar putea merge chiar până la prelungirea grevei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite