Europa mizează pe Christine Lagarde la şefia FMI

Mexicul este ultima ţară care a înaintat ieri o candidatură: cea a guvernatorului Băncii Centrale, Agustin Cartens. Europenii strâng rândurile şi vor miza pe candidatura ministrului francez al Finanţelor, Christine Lagarde, în ciuda faptului că nu are un dosar imaculat.

Boardul FMI a lansat, ieri, demersurile pentru alegerea unui nou director general, iar candidaturile vor putea fi depuse până pe 10 iunie. În cazul în care vor fi mai mult de trei nominalizări, numele candidaţilor vor rămâne secrete, până ce Boardul FMI va reduce lista la trei candidaţi, luând în considerare profilul acestora, fără a exista preferinţe de ordin geografic, se arată într-un comunicat al instituţiei. Germania şi Marea Britanie au anunţat că o sprijină pe  Christine Lagarde, ministrul francez de Finanţe, pentru postul de director general al FMI, în locul lui Dominique Strauss-Kahn, care şi-a dat demisia săptămâna trecută după ce a fost inculpat de justiţia americană pentru viol.

Cele două puteri din UE spun că o susţin pe Lagarde pentru că are experienţă în gestionarea crizei datoriilor din zona euro, asupra căreia se concentrează în prezent FMI. Un oficial al Uniunii Europene a declarat că există un consens virtual în cadrul „Celor 27 de ţări membre" pentru ministrul francez, consens obţinut după consultări telefonice între liderii UE. Urmează ca la Summitul G8 care va avea loc zilele următoare, în Franţa, la Deauville, şefii de stat europeni care fac parte din acest club select al celor mai bogate state să-l convingă pe omologul lor american, Barack Obama, ca şi SUA s-o susţină pe franţuzoaica Christine Lagarde, ca mai apoi să-i fie înaintată candidatura.

Statele Unite  ar trebui să încline balanţa în favoarea acesteia pentru postul de director general al FMI. Şansele candidatului francez de a obţine conducerea FMI s-au consolidat, vineri, după ce fostul ministru de Finanţe turc Kemal Dervis, considerat cel mai bun candidat din partea ţărilor emergente, a renunţat să intre în cursă.

Probleme cu justiţia

Cel mai mare obstacol în calea  numirii doamnei Lagarde ar putea veni de la justiţia franceză, care a ordonat o anchetă cu privire la posibilul abuz de autoritate al ministrului de Finanţe în cadrul unui arbitraj favorabil fostului şi controversatului om de afaceri Bernard Tapie, în 2007. Un complet de judecători ar trebui să decidă, până la jumătate lunii iunie, dacă vor lansa o procedură în acest caz, înainte de numirea la FMI, care ar trebui să aibă loc la 30 iunie.

Emergentele nu se lasă

Mexicul nu s-a lăsat impresionat de puternicul lobby european şi a anunţat că înaintează propriul candidat la şefia FMI, în persoana guvernatorului Băncii Centrale. Agustin Cartens, de 52 de ani, s-a ocupat de-a lungul carierei sale de politici economice, devenind guvernator al Băncii Centrale, în ianuarie anul trecut, după ce fusese economist-şef al băncii.

De altfel, el cunoaşte foarte bine FMI, pentru că a fost director general adjunct al FMI, înainte de a se alătura administraţiei preşedintelui mexican Felipe Calderon, în 2006. Miniştrii de Finanţe din Australia şi Africa de Sud au cerut, duminică, să înceteze tradiţia potrivit căreia şefia FMI revine Europei.

În plus, spun ei, statele din G20 trebuie să-şi onoreze promisiunea făcută în urmă cu doi ani că vor fi organizate alegeri libere, iar câştigătorul va fi ales pe baza meritelor sale, şi nu a naţionalităţii. Emergentele mai au câţiva potenţiali candidaţi, cum ar fi Zhu Min, fost guvernator al Băncii Populare a Chinei, devenit ulterior consilier special al directorului general al FMI, Trevor Manuel, din Africa de Sud, fost ministru de Finanţe, brazilianul Arminia Fraga, unul dintre cei mai de succes preşedinţi ai Băncii Centrale a Braziliei, post deţinut între 1999 şi 2002 într-o perioadă de mari probleme economice.

Acord nescris

Din 1946, printr-un acord nescris, SUA le revine preşedinţia Băncii Mondiale, iar europenilor conducerea FMI, însărcinată să crediteze statele membre aflate în dificultate. Titularii postului au provenit din numai şase ţări - Franţa, de patru ori, Suedia şi Olanda, de câte două ori, Germania, Belgia şi Spania, câte un mandat.