Erdogan înființează un partid-ramificație a AKP în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan dorește înființarea unui nou partid în Germania, și anume Alianța Democratică pentru Diversitate și Trezire (DAVA), care să participe la alegerile europene din iunie, a relatat Bild. Politicienii germani s-au arătat îngrijorați de o posibilă extindere a influenței asupra populației turce din țară, potrivit presei germane.

Recep Erdogan FOTO Profimedia
Recep Erdogan FOTO Profimedia

Politicieni ai mai multor partide din Germania și-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibila înființare în țară a unei „sucursale” a Partidului Justiției și Dezvoltarii (AKP), la guvernare în Turcia.

Potrivit declarației de înființare a partidului, citată de Bild, DAVA militează pentru drepturi depline pentru persoanele de origine străină, arătând că, de foarte multe ori, „când își caută apartamente sau de lucru, dar și în multe situații cotidiene, precum comunicarea cu autoritățile, ei simt că nu sunt acceptați ca membri cu drepturi depline ai societății europene”. Totodată, partidul urmărește combaterea sărăciei în rândul copiilor și al persoanelor de vârsta a treia, solicitând beneficii sociale suplimentare și „o politică pragmatică și fără ideologie pentru refugiați”.

Președintele Partidului Social Democrat (SPD) din Germania, Saskia Esken, a declarat pentru Welt-TV că este important să le clarifice cetățenilor germani de origine turcă că Germania își consideră cetățenii la fel, un singur popor.

Ea a spus că „nici extremiștilor de dreapta care doresc să deporteze migranții nu ar trebui să li se permită să se apropie de putere și nici tendințele dezbinătoare ale lui Recep Tayyip Erdogan” nu ar trebui să joace un rol în Germania.

Potrivit Bild am Sonntag, patru bărbați care au lucrat anterior pentru organizații apropiate lui Erdoğan sau de partidul său AKP sunt considerați drept candidați de top pentru alegerile europene.

Aceștia sunt: Mustafa Yoldas, un medic din Hamburg înregistrat de Ministerul de Interne drept susținător al Hamas și al organizațiilor afiliate acesteia; Ali Ihsan Ünlü, medic în Saxonia Inferioară, membru al organizației locale DITIB, care se află sub controlul direct al Serviciului turc pentru Probleme Religioase; Fatih Zingal, avocat în Renania de Nord-Westfalia, fost membru al Partidului Social Democrat (SPD), care se ocupă de promovarea AKP în Europa, și Teyfik Özcan, autoproclamat activist pentru drepturile omului, care probabil va fi și liderul DAVA.

Ministrul Agriculturii al Germaniei, Cem Özdemir, de la Partidul Verzilor, care este de origine turcă, a reacționat și el la știrile despre posibila înființare a unui partid afiliat lui Erdogan în Germania, scriind pe X: „O ramificație a partidului lui Erdogan care candidează la alegeri aici este ultimul lucru de care avem nevoie."

Jens Spahn, membru al parlamentului german din partea Uniunii Creștin Democrate din Germania (CDU), a avertizat pe X că „ar fi un alt partid extremist din țară”, o referire implicită la partidul Alternativa pentru Germania (AfD).

Christoph de Vries, un alt parlamentar CDU, a declarat pentru Bild am Sonntag că guvernul german nu ar trebui să faciliteze niciodată înființarea unui partid afiliat lui Erdogan în țară.

„Este urgent ca autoritățile responsabile de securitate să monitorizeze îndeaproape toate activitățile acestui partid și legăturile sale cu guvernul turc și să intervină dacă guvernul turc exercită influență directă”, a spus el.

De Vries a avertizat, de asemenea, că, odată cu înființarea unui partid turco-islamist în Germania, Erdoğan va avea o altă pârghie în afară de Uniunea Turco-Islamică pentru Afaceri Religioase (DİTİB) pentru a exercita influență politică în Germania și „va încerca să folosească acest nou instrument de putere.”

DİTİB, care deține peste 900 de moschei în Germania, a fost acuzată că acționează ca brațul lung al guvernului turc în urma unei tentative de lovitură de stat din 2016 împotriva lui Erdogan.

Criticii spun că Erdoğan folosește DİTİB pentru a-și promova agenda în rândul turcilor din Germania și pentru a obține sprijinul lor în alegeri.

Erdogan se bucură de un sprijin larg în rândul a aproape 3 milioane de persoane care trăiesc în Germania - de origine turcă sau cu rădăcini turcești.

Germania are cea mai mare comunitate turcă din străinătate, cu cei 1,5 milioane de alegători.

În prezent, potrivit Oficiului Federal de Statistică din Germania, există 1,3 milioane de cetățeni germani care au un trecut de migrație, adică aproximativ 1,6% din populația germană.

Cum pragul electoral de 5% nu se va aplica în cadrul alegerilor europene, noii veniți în politică au mai multe șanse de a obține un loc în Parlamentul European.

În cadrul ultimelor alegeri europene din 2019, șase partide mici care nu aveau reprezentanți la nivel național sau regional au ajuns în Parlamentul European, unele dintre ele neobținând mai mult de 0,7% din voturi.

Există, astfel, o multitudine de partide noi care candidează la alegeri, ceea ce sporește fragmentarea peisajului politic german.

„Vedem în prezent partide care apar peste tot, iar singurul lor scop și exercițiu este de a sfâșia în cele din urmă Europa din interior", a declarat candidata liberală germană Marie-Agnes Strack-Zimmermann, citată de euractiv.com.

„Și trebuie să ne dăm seama că Europa nu a fost niciodată sub o presiune atât de mare, în ceea ce privește politica externă și politica internă, ca acum", a declarat politicianul FDP pentru die Welt.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite