Cum se trăieşte sub ameninţarea constantă a atacului dronelor

Protest în Afganistan împotriva atacurilor cu drone Foto Shutterstock

Dronele americane survolează satele din Pakistan, locuitorii trăind în permanenţă cu frica unui posibil atac. La sfârşitul lunii septembrie, Universitatea Standford şi cea din New York au emis un studiu despre utilizarea avioanelor fără pilot în războiul fără sfârşit contra terorii. Din păcate, mulţi comentatori n-au înţeles mesajul-cheie al raportului: dronele terorizează întreaga populaţie civilă.

Avocata Jennifer Gibson a participat la acest studiu şi a petrecut multe săptămâni în Pakistan, unde a intervievat peste 60 de oameni din Waziristan. Constatările sale au fost consemnate în publicaţia Los Angeles Times. Mulţi dintre ei sunt supravieţuitori sau au pierdut prieteni ori rude în urma atacurilor cu drone.

Ceea ce au învaţat cercetătorii de la aceste victime necunoscute ale dronelor americane de război au dat titlul acestui raport: viaţa sub atacul dronelor.

Ameninţarea de care nu poţi scăpa

Oamenii din Statele Unite îşi imaginează că dronele zboară spre o ţintă, îşi lansează rachetele devastatoare cu o precizie chirurgicală, iar apoi se întorc spre bazele americane aflate la sute sau mii de kilometri distanţă.

Dar dronele reprezintă o prezenţă constantă deasupra zonei tribale din partea de nord a Warizistanului din Pakistan, uneori existând câte şase drone în acelaşi timp deasupra satelor. Locuitorii le aud zi şi noapte: dronele reprezintă spectrul morţii dintre nori, de care nu pot scăpa.

Cum s-a schimbat viaţa pakistanezilor

Prezenţa dronelor distruge o comunitate răspândită pe o suprafaţă de circa 6.000 de kilometri. Părinţilor le este frică să-şi trimită copiii la şcoală, femeilor să meargă la piaţă, iar familiilor îndurerare le este teamă să participe la funeraliile persoanelor ucise în urma atacurilor precedente. Transportul de alimente dintr-o parte în alta a ţării este redus din cauza şoferilor înspăimântaţi.

Viaţa de zi cu zi a fost distrusă, oameni inocenţi se ascund în casele lor, fiindu-le teamă să mai iasă pe străzi.Aşa-numitele „lovituri duble“ sau atacuri secundare asupra aceleiaşi ţinte împiedică îngrijirea celor răniţi în primul atac. Agenţiile umanitare întârzie acordarea asistenţei chiar şi cu câte şase ore interminabile.

Ce face situaţia mai gravă este că nimeni nu poate sfătui această comunitate ce să facă pentru a fi în siguranţă. Nimeni nu ştie cine este pe lista ţintelor americane, cum a ajuns acolo şi ce poate face să scape de această sentinţă. Totul este terifiant de aleatoriu: dintr-o dată şi fără a fi anunţată, o rachetă este lansată, distrugând tot ce prinde în cale pe o distanţă de 14 metri.

Incertitudine şi suspiciune

Bineînteles, administraţia Obama susţine că ţintele sunt doar militanţi, însă experienţa atacurilor teroriste din 11 septembrie arată că toţi ar trebui să citim printre rânduri, susţine avocata Jennifer Gibson.

Ceea ce oamenii nu înţeleg este că administraţia de la Casa Alba defineşte militanţii că toţi bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani. În plus, din cauza faptului că Statele Unite nu dezvăluie numele celor care au fost ucişi, nu putem şti dacă victimele chiar au fost militanţi sau sunt consideraţi militanţi de conducerea de la Washington.

Acum Statele Unite oferă compensaţii pentru locuitorii din nordul Waziristanului care se oferă să furnizeze informaţii ce duc la identificarea militanţilor. Casele acestora sunt marcate prin GPS, iar apoi, când informatorii sunt în siguranţă, ţinta este atacată. Nimeni nu ştie cine sunt informatorii; oameni au devenit sceptici şi nu-şi mai invită nici vecinii în propriile case.

Asta înseamnă să trăieşti cu dronele deasupra capului. Ele au transformat nordul Waziristanului în cea mai mare închisoare a lumii. Un militant umanitar care a fost în New York la incidentele de la 11 septembrie şi care este acum în nordul Waziristanului a susţinut că atmosfera este asemănătoare în ambele locuri.

Desigur, se pune şi întrebarea dăcă dronele sunt legale din punct de vedere al legilor internaţionale sau dacă sunt contraproductive.

Jennifer Gibson este avocat în cadrul organizaţiei de caritate Repieve din Londra, care reprezintă victimele pakistaneze. Ea a făcut parte din echipa de cercetători care a vizitat Pakistanul.