Cum se folosește regimul de la Teheran de absența liderului suprem pentru a-și asigura supraviețuirea

La mai bine de șase săptămâni de când a fost anunțat ca noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei rămâne o prezență în umbră: deși declarațiile oficiale nu lipsesc, acesta este total absent din spațiul public. Într-o țară obișnuită decenii la rând cu figura autoritară și vizibilă a ayatollahului Ali Khamenei, tăcerea succesorului său este în sine un mesaj, relatează CNN.

În locul aparițiilor televizate sau discursurilor directe către populație cu care iranienii erau obișnuiți sub Ali Khamenei, mesajele atribuite lui Mojtaba sunt citite de prezentatori ai televiziunii de stat sau postate pe rețelele oficiale. În unele cazuri, autoritățile au mers și mai departe, folosind imagini generate cu inteligență artificială pentru a-l arăta adresându-se națiunii - o acțiune ce a alimentat suspiciuni că noul lider ar fi incapabil să-și exercite funcția sau chiar s-ar afla peste hotare.

Această discreție misterioasă contrastează puternic cu stilul tatălui său. Ani la rând, ayatollahul Ali Khamenei a fost o prezență pregnantă în viața politică iraniană, intervenind săptămânal pentru a tranșa vreo chestiune. În Iranul condus de el, decizia venea mereu însoțită de o voce - public și calculat.

În cazul fiului său însă, ambiguitatea domină. Surse citate de CNN au afirmat că Mojtaba Khamenei ar fi fost rănit în timpul atacurilor care l-au ucis pe tatăl său și pe mai mulți lideri militari iranieni, suferind o fractură la picior, o vânătaie la ochiul stâng și răni minore la nivelul feței.

Alte relatări pe surse, inclusiv ale Reuters, susțin că acesta ar participa la ședințe prin conferințe audio și ar fi implicat în decizii strategice majore, inclusiv în ceea ce privește războiul și eventuale negocieri cu Statele Unite. Însă gradul real al implicării sale rămâne neclar.

Cine conduce Iranul?

Face parte Mojtaba din circuitul decizional? Stabilește el parametrii și liniile roșii pentru negociatori? Sau funcția de lider suprem este, de facto, vacantă, iar atunci cine se află la butoane? scrie CNN.

Ali Vaez, directorul programului pentru Iran de la International Crisis Group, apreciază că realitatea ar putea fi mai nuanțată: „Mojtaba nu este într-o stare în care să poată lua decizii critice sau să microgestioneze negocierile”, spune el. Totuși, adaugă că „sistemul îl folosește pentru a obține aprobarea finală pentru decizii majore, nu pentru tacticile negocierilor”.

În opinia sa, această absență este exploatată de regim. „Sistemul evidențiază deliberat implicarea lui Mojtaba pentru a oferi un scut împotriva criticilor interne… Spre deosebire de tatăl său, care apărea regulat și comenta negocierile, Mojtaba lipsește din peisaj, iar atribuirea de poziții în numele lui devine o bună acoperire pentru negociatori.”

Din exterior, această tranziție se vede diferit. Președintele american Donald Trump a afirmat în mod repetat că Iranul ar fi trecut printr-o schimbare de regim și i-a caracterizat pe noii interlocutori iranieni drept „rezonabili”. „Tratăm cu oameni cu totul diferiți de cei cu care s-a mai avut de-a face până acum”, a spus el recent.

Dar cu cât absența actualului lider suprem devine mai pregnantă, cu atât întrebările devin mai presante. Deocamdată, vizibili sunt supraviețuitorii - cei care acum participă la negocieri.

Astfel, Iranul a trimis o delegație amplă la discuțiile de la Islamabad, condusă de președintele parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf, fost comandant în cadrul Gardienilor Revoluției, alături de ministrul de externe Abbas Araghchi. Prezența lor a părut o încercare deliberată de a transmite un mesaj de unitate. Însă presiunile interne ar putea fi uriașe, având în vedere miza, și anume supraviețuirea regimului.

„Dacă negocierile erau dificile înainte de conflict, acum sunt mult mai complexe”, notează analistul Danny Citrinowicz, de la Institute for National Security Studies din Israel. Iranul se confruntă cu un sistem „din ce în ce mai descentralizat, mai dur și mai rigid ideologic, care interpretează rezistența sa în conflict ca pe o formă de victorie divină”.

Vicepreședintele SUA, JD Vance, a declarat, după ce negocierile de săptămâna trecută s-au încheiat fără un acord, că delegația iraniană a fost nevoită să se întoarcă acasă pentru a obține aprobarea fie a liderului suprem, fie a „altcuiva”.

Până acum, un acord fără binecuvântarea liderului suprem nu era un acord pe care clasa politică iraniană să-l poată susține. Or, este posibil ca Iranul să fi intrat de acum într-o etapă în care sprijinul vizibil al liderului să nu mai fie necesar.

Negocieri dificile în contextul unei lupte pentru supraviețuire

Astfel, aparenta absență a liderului suprem i-a lăsat pe politicienii iranieni supraviețuitori să ia decizii în mijlocul a două puncte de presiune: gestionarea consecințelor declarațiilor publice ale lui Trump (care s-au dovedit a fi dăunătoare pentru negocieri) și o bază internă intransigentă care consideră orice compromis cu SUA drept o capitulare.

În interiorul Iranului, această ambiguitate privind cine ia deciziile generează confuzie chiar și în rândul susținătorilor regimului. După ce ministrul de externe a declarat că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă navigației comerciale, reacțiile critice în presa afiliată statului nu au întârziat să apară, pe motiv că o astfel de decizie „necesită aprobarea conducerii” și clarificări oficiale.

Inclusiv președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a fost criticat după ce a exprimat scuze față de statele arabe și a sugerat că nu vor mai exista atacuri împotriva acestora.

În acest context tensionat, lipsa unei figuri vizibile la vârf poate fi problematică, punându-i continuu în fața unor alegeri dificile. „Ei trebuie să meargă pe o sârmă foarte subțire pentru a echilibra presiunile interne și externe”, apreciază Hamidreza Azizi, cercetător la Institutul German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate. „Este semnul unei adevărate dileme”

În spatele ușilor închise, Iranul pare să funcționeze ca un sistem în care autoritatea este împărțită, dar în ce mod nu este deloc clar. Iar în absența lui Mojtaba Khamenei speculațiile privind posibile lupte interne abundă.

„Acest regim nu a scăpat încă de pericol”, a comentat Vaez. „Este o luptă pentru supraviețuire și, în orice moment, ar putea reveni la război, așa că nu sunt în măsură să se angajeze în lupte interne.”

Deocamdată, absența publică a noului lider suprem al Iranului, un om obișnuit să acționeze din umbră, este utilă politicienilor veterani.

„Atribuindu-i opinii, chiar dacă el nu este neapărat de acord cu ele, este o bună acoperire pentru negociatorii iranieni, care se protejează astfel împotriva criticilor”, e de părere analistul. „Nu există ripostă din partea unui om care nu se află în peisaj.”