Corespondentul de război chinez care se deplasează alături de trupele ruse: „Sunt în prima linie în Mariupol” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corespondent de război chinez de partea rusă a conflictului FOTO captură The Guardian
Corespondent de război chinez de partea rusă a conflictului FOTO captură The Guardian

Lu Yuguang, jurnalist al portalului chinez de ştiri Phoenix TV, pare să fie singurul corespondent de război care a obţinut acces exclusiv să relateze de partea rusă a invaziei din Ucraina, relatează The Guardian.

„Sunt pe linia frontului din Mariupol”, îşi începe transmisiunea reporterul Lu Yuguang înainte să abordeze un soldat rus. Acesta din urmă îi spune însă că nu are emoţii, pentru că „luptă de opt ani”.

Postura lui Lu, un reporter veteran de război al portalului chinez de ştiri „Phoenix TV”, este neobişnuită, având în vedere că este probabil singurul corespondent care se deplasează cu forţele rusele, în timp ce acestea îşi continuă invazia brutală asupra Ucrainei.

El se află pe frontul rus de la începutul invaziei, în urmă cu aproape trei săptămâni, şi a transmis până acum din mai multe oraşe ucrainene aflate sub atacul invadator rus.

Reporterul chinez pare să fi obţinut acces exclusiv să se alăture trupelor ruse pentru a relata despre războiul din Ucraina, nefiind cunoscute alte cazuri de corespondenţi străini în aceeaşi situaţie. Pe 2 martie, el i-a luat un interviu liderului republicii autoproclamate Doneţk, Denis Puşilin, prilej cu care a observat că miliţia din Donesk nu se poate compara cu forţele ucrainene.

„Dar, cu ajutorul forţelor ruse, miliţia din estul Ucrainei a eliberat 40 de zone rezidenţiale din cadrul structurii administrative. Victoriile continuă să se extindă”, a adăugat el.

Lu este un jurnalist cunoscut în China. Conform profilului său de pe site-ul „Phoenix TV”, precum şi a descrierii sale din presa chineză, Lu este un fost ofiţer al marinei Armatei Populare de Eliberare, care a trăit mai mulţi ani la Moscova. În tot acest timp, el a acoperit o serie de evenimente de partea Rusiei, inclusiv războiul din Cecenia, unde ar fi avut parte de protecţia armatei ruse.

Guvernul şi armata rusă l-ar fi recompensat cu numeroase premii pentru reportajele sale. Se spune că postul unde lucrează întreţine relaţii bune cu figuri de informaţii din Rusia.

Profesorul Steve Tsang, directorul Institutului Soas din China, e de părere că jurnalistul ar fi putut obţine dreptul de a se deplasa alături de armata Moscovei prin prisma conexiunilor sale cu Rusia sau datorită sprijinului acordat de China administraţiei de la Kremlin.

„Nu se exclud reciproc. Cred că putem fi siguri doar de faptul că Rusia nu ar permite unui jurnalist străin să se amestece cu forţele ruse decât dacă are certitudinea că acesta urmează să le înfăţişeze eforturile într-o lumină pozitivă. Faptul că Lu se află printre ele ar trebui să fie o dovadă a faptului că autorităţile ruse îl cunosc suficient de bine astfel încât să aibă siguranţa că nu va scrie nimic critic cu privire la eforturile de război ale Rusiei”.

Reportajele lui Lu din Ucraina au preluat şi dezinformare rusă precum afirmaţia că peste 1.000 de ostatici sunt folosiţi drept scuturi umane de către militanţii ucraineni. Pe de altă parte, interviurile sale cu civili ucraineni i-au atras şi acuzaţii cum că ar fi dat naştere unor „zvonuri” pro-Ucraina şi că relatările sale sunt deformate de preconcepţii sau lipsite de obiectivitate.

Beijingul şi Moscova au semnat un acord de „parteneriat nelimitat” cu puţin înainte de declanşarea războiului, iar ulterior Beijingul s-a străduit să găsească un echilibru între sprijinul său faţă de Moscova în mijlocul condamnării la nivel global şi pachetele de sancţiuni pe plan internaţional.

China s-a străduit să argumenteze politica sa a neutralităţii în conflict şi a refuzat să catalogheze acţiunea Rusiei drept „invazie” sau să recunoască un „război” în desfăşurare în Ucraina.

De asemenea, a amplificat narativele Moscovei privind responsabilitatea NATO sau a Occidentului pentru conflict, avansând dezinformarea rusă, dar şi acuzaţii nedovedite cum că Ucraina ar produce pe teritoriul ei, alături de SUA, arme chimice.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite