Ce lobby nu-şi fac încă industriile româneşti la Bruxelles. De ce?
0Lobby-ul preventiv şi proactiv eficientizează şi transparentizează procesul decizional comunitar. Există o foarte mare diversitate de grupuri de interese la nivel european, iar România, la peste 7 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, este “descoperitã” pe paliere legislative vaste. De Dan Luca şi Camelia Nistor
1. Lobby sau managementul riscului politic
Fenomenul de lobby este perceput ca act de influenţă cu privire la decizii care urmează să fie luate de către factorii decizionali, ca act de persuadare, respectiv ca act de reprezentare a intereselor grupurilor de lobby. Logica dezvoltării unei acţiuni de lobby are la bază existenţa unui obiectiv foarte clar al grupurilor de interese ȋn raport cu actorii guvernamentali pe care ȋncearcă să ȋi convingă, să ȋi influenţeze pentru a-şi atinge scopurile specifice.
Cel mai adesea, lobbyul este considerat a fi foarte eficient ȋn ceea ce priveşte influenţarea procesului decizional al UE. Totuşi, anumiţi experţi sunt de părere că gradul de eficienţă al lobbyului depinde, ȋn mod considerabil, de sectorul de politici europene şi de dosarele tratate. Alţii cred că lobbyul se dovedeşte a fi eficient doar ȋn măsura ȋn care sunt respectate anumite condiţii de către lobbyişti (dimensiunea temporală, oferirea de argumente substanţiale, de informaţii relevante etc). Există şi categoria celor care sunt de părere că lobbyul poate fi eficient, ȋnsă apar anumite dezechilibre ȋn cadrul procesului decizional cauzate de faptul că unele grupuri de interese ar fi mai puternice decât altele, respectiv de faptul că nu ar exista ȋntotdeauna suficientă transparenţă şi acces egal pentru toate părţile interesate.
Pentru ca actorii de lobby să aibă acces sporit şi eficient la adresa factorilor decizionali, se impune respectarea unui set de elemente fundamentale, ca, de pildă : este esenţial ca lobbyistul să ȋnsemne o ‘valoare adăugată’, prin care să aducă beneficii factorului decizional, e nevoie ca acţiunile sale să aibă caracter reprezentativ pentru o categorie cât mai amplă de interese, iar intervenţia lui să fie cât mai timpurie. Lobbyistul trebuie să deţină ‘good intelligence’ – să aibă reţele de contacte bune, să ştie pe cine să abordeze şi ȋn ce moment al procesului decizional. Credibilitatea personală, o foarte bună expertiză tehnică sau capacitatea de comunicare a argumentelor-cheie reprezintă alte elemente de maximă importanţă. Foarte important este ca lobbyistul să se ȋnscrie ȋn registrul de transparenţă şi să respecte regulile de conduită. Unii experţi consideră că este chiar imperios necesar ca lobbyistul să activeze ȋntr-un cadru bazat pe reglementarea obligatorie a lobbyului, care să ofere transparenţă deplină mecanismului decizional.
Factorul cronologic este esenţial ȋn actul de lobby. O strategie reuşită de lobby se bazează pe o intervenţie cât mai timpurie ȋn dialogul pe care grupurile de interese ȋl dezvoltă cu factorii decizionali. Este important – poate fi chiar decisiv – ca acţiunea de lobby să ȋnceapă ȋnainte ca propunerea legislativă să fie lansată de către Comisia Europeană. Actul de lobby poate fi extrem de influent ȋn această fază de pregătire a propunerii legislative, atunci când Comisiei ȋi este necesară expertiza din partea grupurilor de interese. Este vorba despre un schimb reciproc, ȋn beneficiul ambelor părţi implicate (grupurile de interese oferă factorilor de decizie informaţia, pe baza căreia pot obţine influenţa). Acesta este, deci, unul dintre momentele de vârf ȋn ceea ce priveşte accesul lobbyiştilor la factorii decizionali. Un act de lobby eficient ȋncepe nu prin acţiunea de lobby propriu-zisă, prin comunicarea externă, ci prin elaborarea unei strategii eficiente, cât mai devreme. De altfel, dialogul cu actorii guvernamentali se situează undeva către finalul procesului de lobby.
Una dintre funcţiile actului de lobby este aceea de management al riscului politic. Prin acţiunile lobbyului preventiv şi proactiv pot fi identificate o serie de probleme şi tendinţe de pe scena politică, respectiv poate fi analizată nu doar legislaţia actuală, ci şi legislaţia care există ȋntr-o fază incipientă, de pregătire. Totodată, prin acţiunile de lobby, pot fi transmise idei care să ȋncurajeze luarea ȋn calcul a unei potenţiale viitoare propuneri legislative, ȋncă inexistente. Pentru evitarea unor crize politice majore, scenariul ideal este ca propunerea legislativă să nu avanseze ȋnainte ca opiniile părţilor interesate să fi fost consultate, filtrate şi, după caz, integrate ȋn textul legislativ care se are ȋn vedere.
Este limpede că lobbyul trebuie să fie parte integrantă a procesului decizional în spaţiul democratic al Uniunii Europene (de altfel, ca în orice alt spaţiu democratic). Şi aceasta, întrucât politicile publice dezvoltate trebuie să fie adânc ancorate în zona societăţii civile, a diverselor părţi interesate. Altminteri, ele nu fac altceva decât să se îndepărteze de contactul - sănătos şi firesc - cu realitatea pe care trebuie să o reflecte într-o formă cât mai precisă şi într-o măsură cât mai mare. Din acest permanent dialog între factorii formali de putere (factorii decisivi) şi societatea civilă (actorii privaţi) fiecare, în mod teoretic, are de oferit, respectiv de câştigat. Pentru crearea unui cât mai corect şi eficient mecanism al guvernanţei, lucrurile trebuie privite ca un întreg. Orice fisură, în acest sens, ar crea derapaje, ar bulversa un mers constructiv şi integrant al lucrurilor.
Fenomenul de lobby poate să fie extrem de influent ȋn cadrul procesului decizional comunitar, ȋn condiţiile ȋn care fiecare actor implicat ȋşi construieşte strategiile ȋn mod eficient - cu tact, inteligenţă şi perseverenţă. Fireşte, fenomenul de lobby poate să fie analizat din numeroase perspective. Lobbyul este precum un organism viu care se dezvoltă, este modelat, pe alocuri, modificat, ȋnsă, ȋn esenţă, ȋşi păstrează sensul şi funcţia de bază – aceea de a influenţa.
2. Geneza factorilor de lobby la nivel comunicar
Cum s-au format grupurile de interese din capitala europeană? Aproximativ 400 de multinaţionale, pe care le întâlnim în marea lor majoritate şi în România (vezi: Total, Shell, Oracle), au un sediu permanent şi la Bruxelles. Nu este însă ceva similar cu sediile din alte capitale europene, ci este de fapt o “ambasadă” a corporaţiei respective pe lângă instituţiile europene. Aşa cum România are o ambasadă în Belgia, care răspunde de relaţiile bilaterale dintre Belgia şi România, dar şi o Reprezentanţă Permanentă pe lângă Uniunea Europeană, aşa şi Microsoft are un birou care se ocupă de “piaţa de desfacere a produselor sale” în Belgia, dar şi de un birou care se ocupă de dinamica legislativă europeană. Iar dacă observăm ştiri de genul Justiţia dă dreptate Comisiei Europene în disputa cu Microsoft ne cam imaginăm munca celor din aceste structuri: monitorizări, informări ale sediului central sau european despre tendinţele legislative, strategii de lobby şi campanii de comunicare, toate pe “nivelul comunitar”.
Se recomandă “coagularea grupurilor industriale”, afectate de deciziile luate la nivel comunitar, în asociaţii europene (grupuri de interese) cu Adunări Generale ale membrilor şi Secretariat permanent în Bruxelles, pentru o mai mare vizibilitate şi implicit mai multă eficienţă în prezentarea intereselor actorilor industriali. Astfel se pot prezenta “opinii comune ale industriei despre acel subiect”. Un exemplu concludent pentru cele menţionate mai sus este Asociaţia Europeană a Producătorilor de Maşini - ACEA, din care fac parte şi BMW, şi Renault, şi Fiat, dar şi alte mărci binecunoscute. Asociaţia îşi exprimă foarte vizibil opinia despre subiectul menţionat, în numele sectorului pe care este împuternicit să-l reprezinte, conform statutului organizaţiei.
Ce fac aceste asociaţii? Dacă luăm exemplul “Eurometaux“, aşa cum scrie pe pagina lor de web www.eurometaux.be, această entitate constituie interfaţa între reprezentanţii europeni ai industriei neferoase şi autorităţile europene. Succesul acestor organizaţii se măsoară prin recunoaşterea la nivel înalt de către factorii de decizie europeni, ca influenţă şi rol indispensabil în procesul evolutiv al legii comunitare, pe de o parte, dar şi importanţa ca activitate în cadrul grupului de către membri, adică cei care acoperă costurile activităţii de la Bruxelles.
BUSINESSEUROPE este principala organizaţie la nivel european ce reuneşte 41 de federaţii naţionale (patronatele naţionale) şi reprezintă astfel 20 de milioane de companii, fără nici o exagerare, din 35 de state. Şi tot aşa, dacă le luăm pe cele mai mari, de exemplu, CEFIC, Consiliul European al Industriei Chimice, sau EWEA, Asociaţia Europeană pentru Energie Eoliană, sunt nume de care se leagă cea mai mare parte a deciziilor europene în sectoare majore, în ceea ce priveşte dezvoltarea societăţii sau schimbările globale cum ar fi schimbărilor climatice.
3. Eficienţa lobby-ului românesc la Bruxelles
Există o foarte mare diversitate de grupuri de interese la nivel european şi în multe dintre acestea, România nu este prezentă aşa cum trebuie. Nu putem să fim atât de “descoperiţi” pe paliere legislative vaste, la peste 7 ani de la aderarea la Uniunea Europeană.
O reprezentare a intereselor româneşti în structurile europene şi internaţionale nu poate fi cu adevărat eficientă fără o reprezentare activă a business-ului românesc în structurile reprezentative de profil, adică patronatele şi asociaţiile europene. În primul rând trebuie să fii prezent peste tot unde e nevoie, şi apoi să realizezi că e nevoie să acţionezi pe măsura puterii şi intereselor tale. Desigur, una e sectorul privat german şi alta cel românesc, unul e cel britanic şi altul cel maltez, dar asta nu înseamnă că nu se poate influenţa cursul unor asociaţii şi/sau federaţii doar pentru că provii dintr-o ţară mai mult sau mai puţin săracă. La Bruxelles contează mai mult, având în vedere că nu e vorba atât de un oraş de business, cât despre un oraş al legislaţie, posibilitatea ţării tale de a influenţa politicile europene.
În fond, de multe ori, noi am jucat "provincial" în ultimii ani, considerând că Bruxelles-ul e cu Bruxelles-ul şi Bucureşti-ul e Bucureşti-ul, noi ne vedem de ale noastre, ei de ale lor. Lucrurile însă nu stau aşa nici teoretic, nici practic. La Bruxelles se decide în prezent 75% din legislaţia aplicabilă în plan naţional. În consecinţă, nu scapi de legile europene doar pentru că le ignori parcursul. Şi aici nu e vorba numai de proceduri de infringement, ci efectiv de standarde europene care îţi pot face rău dezvoltării, dacă ajung să fie decise şi ulterior aplicate.
Prezenţa activă în federaţii şi asociaţii de top din Bruxelles tocmai la asta ajută: ca un sistem de alertă rapidă, între colegi de industrie cu privire la ce ne face bine, şi ce ne face rău din legislaţia europeană. Astfel, reprezentanţii industriei româneşti pot ulterior alerta echipele europarlamentare sau Reprezentanţa noastră pe lângă Uniunea Europeană, pentru poziţionarea ei în Consiliu. Totodată, dincolo de acest sistem de bază, trebuie să înţelegem utilitatea influenţei pe măsura creşterii în ierarhia instituţiilor: dincolo de grupurile de lucru, e important să fim ambiţioşi şi să tindem spre poziţii de conducere, coordonare şi aşa mai departe. Numai cu reprezentanţi activi, buni relaţionişti şi ambiţioşi, ajutaţi de consultanţi cu experienţă în oraş, vom putea ridica industria românească în plan european. Modele precum BDI-ul german, CBI-ul britanic şi Confindustria italiană ne arată că nu e imposibil, dimpotrivă.
Dan Luca este doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, fondator în 2003 al Clubului „România-UE” Bruxelles. Este autorul a trei volume despre afacerile europene şi comunicare. Este profesor la universităţi din Bruxelles, Bucureşti şi Cluj.
Camelia Nistor este doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, cu o cercetare pe tema lobbyului şi a procesului decizional al UE. Deţine experienţă profesională în instituţiile europene şi în sectorul privat, la Bruxelles, precum şi în mass-media românească.