Ce l-ar tenta pe Putin mai mult decât cucerirea Ucrainei. Cum ar putea Trump să profite de slăbiciunea preşedintelui rus
0Dincolo de ambiţiile teritoriale şi de recunoaşterea pe plan mondial a autorităţii Rusiei, pentru care Vladimir Putin s-a angajat în război cu Ucraina, mai există ceva ce preşedintele rus îşi doreşte poate mai presus de acestea: cucerirea spaţiului. Cum ar putea Donald Trump să se folosească de asta?
Cursa pentru cucerirea spaţiului în care sunt angajate SUA şi Rusia este binecunoscută de zeci de ani, iar Putin are ambiții mari pentru programul lui spațial. Astfel, ruşii planifică o nouă stație spațială care să înlocuiască partea lor din Stația Spațială Internațională atunci când aceasta își va încheia durata de viață operațională ,în jurul anului 2030. În acest scop, au încheiat o alianță cu China pentru a participa la proiectul său de bază lunară, cu un reactor nuclear pentru alimentarea acesteia.
Un studiu recent al Institutului de Cercetare pentru Politică Externă indică, însă, că în momentul de faţă Rusia nu este în măsură să îndeplinească aceste și alte obiective ambițioase.
Potrivit acestuia, „factori multipli au făcut imposibilă dezvoltarea durabilă a programului spațial rusesc”. Printre acestea se numără „sancțiunile, embargoul asupra echipamentelor industriale avansate, deficitul de forță de muncă, resursele financiare limitate distribuite între prea multe proiecte, anularea cooperării spațiale cu partenerii occidentali, cu excepția operațiunilor de pe Stația Spațială Internațională și ineficiența economică a industriei spațiale ruse”, notează The Hill.
Programul spaţial al Rusiei e în cădere liberă
Raportul sugerează că declinul actual al programului spațial rusesc a început încă din 2014, când Putin a preluat Crimeea, și s-a accentuat după 2022, când Rusia a început invazia în Ucraina.
Unii oameni de ştiinţă afirmă că programul spațial rusesc nu a mai fost același de la căderea Uniunii Sovietice şi că declinul a început odată cu moartea, în 1966, a celebrului „proiectant-șef”, Serghei Korolev, părintele programului spațial sovietic, care, în mod ironic în situaţia de faţă, era ucrainean. Moartea lui i-a făcut pe sovietici să rateze cursa spre Lună, trei ani mai târziu.
Pe măsură ce dezvoltarea rachetelor rusești care ar fi putut sonda spaţiul a stagnat, SUA s-au bazat din ce în ce mai mult pe vehicule de lansare competitive din punct de vedere al costurilor, construite de SpaceX și Rocket Lab. New Glenn de la Blue Origin este în plin proces de testare, iar Starship de la SpaceX este în curs de dezvoltare.
Cu toate acestea, Rusia și-ar fi putut restabili o parte din gloria spațială pierdută. Alianța cu NASA privind stația spațială a fost reciproc avantajoasă. Statele Unite au obținut o justificare de politică externă pentru stația spațială care a convins în cele din urmă suficienți membri ai Congresului să aprobe finanțarea. Rusia a reușit să mențină cosmonauți în spațiu după ce stația spațială Mir și-a încheiat viața operațională.
Cum ar putea profita Donald Trump de slăbiciunea lui Putin
Rusia s-ar fi putut oferi să participe la programul Artemis pentru a reveni pe Lună și a merge mai departe pe Marte. Dar președintele rus Vladimir Putin a avut alte priorități și a ales prost.
Banii pe care Rusia îi cheltuiește în încercarea zadarnică de a cuceri Ucraina ar putea fi cheltuiți pentru consolidarea programului său spațial. În plus, ingineri și oameni de știință ruși calificați părăsesc Rusia, de teamă să nu fie introduși în „mașina de tocat carne” din Ucraina. Nici sancțiunile occidentale, care sunt menite să crească odată cu realegerea lui Donald Trump, nu sunt de ajutor.
În această situaţie, Donald Trump ar putea profita de ambiţiile lui Putin de a cuceri spaţiul pentru a pune capăr războiului din Ucraina, notează editorialistul de la The Hill.
Astfel, preşedintele american i-au putea face lui Vladimir Putin o ofertă de nerefuzat. Dacă Putin ar ajunge la un acord cu Ucraina, punând capăt războiului său de cucerire, Trump ar putea oferi în schimb Rusiei un rol în programul Artemis.
Astfel Rusia şi-ar putea vedea cosmonauții pe suprafața lunară în viitorul apropiat, ceea ce Uniunea Sovietică a încercat și nu a reușit să realizeze în cursa spre Lună din anii 1960. Rusia s-ar bucura de acces la tehnologia americană și la furnizorii comerciali americani precum SpaceX.
În acelaşi timp, Rusia ar fi obligată să semneze Acordurile Artemis, alăturându-se unei comunități în creștere de națiuni angajate în explorarea pașnică și dezvoltarea economică a spațiului. Ca un efect secundar, alianța spațială emergentă a Rusiei cu China ar fi ruptă, lăsând această țară izolată.