Ce candidată la Cotroceni a propus FP România în toamna anului 2012 - cum se vede azi acel profil

În vara lui 2012, când doi bărbaţi trăgeau de braţele tronului de la Cotroceni, FP România căuta Preşedinta României – am întrebat atunci mai multe figuri relevante din universitate şi afaceri ce şanse ar avea o candidată la Preşedinţia României şi cum ar trebui să-şi deruleze campania. După doi ani, recitim răspunsurile. Am înaintat sau dimpotrivă?

Piesa centrală a dosarului Preşedinta României, din FP România nr. 30 (toamna 2012) a fost un lung interviu cu Sandra Pralong, o figură cunoscută şi respectată a societăţii civile romîneşti, care a încercat însă şi apele politicii, care a explicat atunci de ce o femeie ar fi chiar mai potrivită decât un bărbat pentru această funcţie:

O preşedintă ar impune alt ton: Cred că femeile sunt, în general, mai corecte. Foarte interesant, apropo de asta: ţările care au mai multe femei în poziţii de conducere politică sunt ţări care au o mai mică corupţie şi un mai mare index de dezvoltare umană, ceea ce înseamnă nu doar creştere economică, ci şi educaţie, sănătate.

În paralel, am adresat un set de întrebări unor doamne şi domni de la care aşteptam analize relevante.

Cu doi preşedinţi la cuţite, să căutăm un domn străin? Sau o doamnă, dintre noi?
Mihaela Nicola: Să căutam, mi-aş dori, pentru viitoarele alegeri, câţiva oameni de bună-credinţă şi bună-cuviinţă. Iar dintre ei să-l alegem pe cel care a lăsat în urmă, de-a lungul parcursului său profesional, mai multă valoare adăugată. Genul candidatului este un amănunt în raport cu criteriile fundamentale.
Liliana Popescu: Problema cu cei doi preşedinţi este complicată, cum ştim. Iar găsirea de candidaţi potriviţi pentru următoarele alegeri prezidenţiale este şi mai dificilă, mai ales în lumina comportamentelor „macho” la care am asistat din partea amebelor tabere în ultimele luni. Situaţia a fost asimilată unui meci de fotbal în anumite medii, iar descrierea jocului politic a fost făcută chiar în termeni microbişti. Ar fi frumos, dar doar de basm, dacă am putea alege pe cineva preşedinte pe criterii de competenţă. Dar politica nu funcţionează aşa. Funcţionează după alte reguli şi una dintre ele se referă la notorietate. Nu poţi avansa un candidat, şi să aibă şi şanse de succes, dacă nu are o anumită notorietate pe baza căreia să se poată clădi o campanie electorală. Din acest punct de vedere, femeile politician stau mult mai prost decât bărbaţii şi aceasta se datorează istoriei recente, în care femeile au avut o cotă de reprezentare politică undeva în jurul a 10% cu un mic plus sau minus. Deci şansa de a alege o femeie candidat la preşedinţie este de 10 ori mai scăzută decât de a alege un bărbat candidat.
În principiu, o candidată la Preşedinţia României, ar fi un lucru firesc şi legal. Conform Constituţiei, bărbaţii şi femeile au drepturi egale. Doar că între afirmarea legală a drepturilor şi aplicarea lor este o distanţă apreciabilă, mai ales când este vorba despre femei în politică. Am avut o femeie în politică care s-a apropiat cel mai mult de poziţia de candidat la preşedinţie, doamna Mona Muscă, doar că ea a fost eliminată de pe scena politică probabil tocmai pentru că popularitatea ei devenise ameninţătoare. Oricum, cred că doamna Muscă nu se gândea să candideze şi cred că femeile sunt în general mai puţin pregătite psihologic să-şi asume o asemenea candidatură – cu consecinţele ei cu tot – decât bărbaţii. Şi acest lucru este firesc. Rolul de decident la nivel politic este foarte rar pentru femei în România. Rolul de lider politic nu este „indisolubil” legat de rolul de gen feminin, la fel cum este legat de rolul masculin. Am auzit de câteva ori în ultimii ani formula „să se comporte ca bărbaţi de stat”, cu referire la politicienii români la nivel guvernamental; ca şi cum doar bărbaţii au ce căuta în poziţii guvernamentale. Deci prima piedică ţine de asumarea rolului de gen feminin, care nu include rolul de lider politic. Desigur, dacă ne uităm pe mapamond, vom constata că în ultimii ani s-a înmulţit considerabil numărul de femei-preşedinţi. În America Latină avem în acest moment două femei preşedinte ale celor mai puternice state: Argentina şi Brazilia. Şi în trecut, alte ţări latino-americane au avut femei preşedinte: Chile (recent) şi Nicaragua (la începutul anilor ‘90), două exemple care-mi vin în minte. În Europa, o femeie este lidera politică a celei mai puternice ţări, economic vorbind, doamna Angela Merkel. Ucraina a avut o femeie foarte puternică drept candidată la preşedinţie, doamna Iulia Timoşenko, şi acesta este motivul principal pentru care acum este în închisoare. Lumea se schimbă, rolurile de gen se schimbă. Pe de altă parte, dacă ne uităm la state puternice pe harta lumii, precum SUA sau Franţa, vedem că nu au avut niciodată o femeie preşedintă, deocamdată. Franţa a fost destul de aproape. A avut o candidată puternică la preşedinţie acum câţiva ani. SUA, mai mult de „prime doamne” şi de trei femei ministru de externe în ultimii 15 ani, nu au excelat – desigur, dacă nu luăm în considerare pe Sarah Palin în rolul de candidată la postul de vicepreşedinte al SUA şi cred că e mai bine să nu luăm în considerare.

Credeţi că o femeie ar conduce mai înţelept şi mai decent România decât un bărbat?
Aneta Bogdan: Nu aş face o segmentare de sex: femei sau bărbaţi. În cazul unui leader, nu sexul contează, ci educaţia, talentul, personalitatea, experienţa. Nu calitatea de femeie îi va da un avantaj competitiv unui preşedinte de naţiune, nu faptul că este femeie o va face mai înţeleaptă, mai vizionară, mai implicată. Ci educaţia, experienţa în managementul grupurilor de oameni şi de proiecte, capacitatea de viziune şi, nu în cele din urmă, buna credinţă. O femeie proastă, needucată şi necinstită nu ar conduce România mai bine decât bărbaţii care deţin funcţia în prezent...
Mihaela Miroiu: De ce nu? Suntem între puţinele popoare europene care au fost conduse – cel puţin pe faţă –, numai de bărbaţi. Cred că ei au dat măsura competenţei şi apetenţei lor, de unii singuri. Locul nostru în coada statelor europene, lângă Albania – altă ţară misogină –, departe de celelalte state din UE, ca nivel de democratizare, grad de integritate, stabilitate statală, capacitate administrativă este rezultatul faptului că ne alegem doar conducători conflictuali, agresivi, lipsiţi de empatie, cu deficit de simţ moral, cu simţul responsabilităţii faţă de alţii foarte scăzut, cu o etică a grijii inexistentă. Bărbaţii, ne-monitorizaţi de femei, tind să devină astfel. Fără trăsături femeieşti de leadership: cooperare, grijă, responsabilitate, teama de pierderea reputaţiei, dreptate pentru generaţia următoare, o să rămânem o naţie cu comportamente de puberi scăpaţi de sub control. Eu nu spun că femeile sunt mai bune, ci spun că nu vom fi întregi decât atunci când în toate poziţiile de decizie vom fi împreună, în echilibru. Prezenţa femeii unicat la preşedinţie nu înseamnă mare lucru fără echilibru de gen în reprezentarea politică.
Mihaela Nicola: Înţelepciunea ţine, cred, mai mult de vârstă decât de gen. Ş-apoi, nu cred în gradele de comparaţie atunci când generalizăm despre gen.

Vi se pare realist ca o femeie să candideze cu şanse la următoarele prezidenţiale din România? De ce posibilitatea unei asemenea candidaturi ni se pare mai curând nerealistă?
Aneta Bogdan: Realist, nu. Dezirabil – o, da ! Deşi, ca om de marketing, specializat în tehnologie, vă pot spune că disrupţia unui ciclu de viaţă este un instrument de evoluţie la fel de realist ca şi continuitatea. Tot ca om de marketing, vă spun că acest clişeu cu „poporul român nu e pregatit să…” – aleagă o femeie, în cazul discuţiei noastre – este doar foarte, foarte banal! Poporul nostru este la fel de pregătit să aleagă o femeie – dacă ar avea de unde să o aleagă, şi dacă aceasta i-ar insufla încredere şi speranţă şi demnitate! Poporul nostru nu este mai prost sau mai deştept decât alte popoare. Nu acelaşi lucru se poate spune despre clasa noastră politică. Clasa politică românească este cu mult sub ambiţiile şi capabilităţile poporului român. Clasa politică românească de azi este o glumă proastă, pe care o trăim de douăzeci de ani, în fiecare zi – ruşinaţi, speriaţi, supăraţi, iritaţi şamd.
Mihaela Miroiu: Nu e nerealist. Să ne închipuim că îi apucă brusc responsabilitatea pe şefii de partide şi nominalizează femei candidate, bine şi competiţional alese, ca profesionalism, bun simţ, echilibru, realism, seriozitate, blândeţe sobră, fermitate, hotărârea de a face istorie. Şi că acestea vor concura între ele.
Mihaela Nicola: Mi se pare perfect posibil, realist. Tocmai ca parte a unei strategii emancipate de a ne acomoda un concept ceva mai avansat decât judecăţile primitive cu care am operat până acum. Mi se pare însă improbabil să câştige aceste alegeri, dar pentru prima etapa a unei astfel de strategii nici nu ar fi acesta obiectivul.

Cum ar putea, mai degrabă, o femeie deveni candidată la Preşedinţia României? Numită de partide? – ce politiciene ar putea primi această şansă?
Mihaela Miroiu: Da. Este calea cea mai simplă. Ar putea să mai caute şi printre politicienele pe care le ţin în umbră şi le exploatează fără milă. La PSD: Minodora Clivetti, Corina Creţu. La PNL: Renate Weber. La PDL: Andreea Paul Vass.

Dar ca independentă? – vedeţi apărând de undeva o „Nicuşor Dan”? Şi credeţi că s-ar plasa în spatele ei o pletoră de grupuri ale societăţii civile?
Mihaela Miroiu: Sunt multe, impresionante, inteligente, înţelepte şi devotate cauzelor lor. Personal cred că cea mai potrivită candidată a societăţii civile este Smaranda Enache, şefa Ligii Pro-Europa. Este femeia în care s-ar regăsi moral mulţi oameni de valoare umană din ţara asta. Are devotamentul civic şi farmecul politic al Monei Muscă, ar şti foarte bine să fie politiciană pentru cetăţeni şi nu se teme de nimic în afara faptului de a-şi trăda crezul în democraţie şi stat de drept. Eu spun că este deja găsită, dacă media româneşti se trezesc din orbirea lor cronică.
Mihaela Nicola: Toate partidele au oameni înţelepţi şi toate partidele au strategi cu viziune rafinată, astfel încât cu toţii au identificat oportunitatea de a se înfăţişa (şi) altfel la viitoare alegeri. Teoretic, oricare dintre ele ar putea oferi surpriza unui candidat „femeie”. Practic, însă, care organizaţie, fie partid sau orice alt fel de organizaţie, îşi permite luxul de a oferi supremaţia unui competitor doar de dragul de a educa societatea? Doar un partid care nu are şansa reală a obţinerii acestei supremaţii. Cât despre o independentă, doar dacă strategia emancipată la care mă refeream mai sus se transformă într-una de-a dreptul îndrăzneaţă. Dar îndrazneala nu este parte din bagajul nostru clasic de însuşiri.

Ce calităţi intrinseci ar trebui să aibă o femeie pentru a parcurge cu succes campania electorală pentru Cotroceni? Ce profil public/ carieră/ networking ar trebui să aibă deja pentru a avea şanse de reuşită?
Aneta Bogdan: Acelaşi calităţi ca şi un bărbat. O femeie capabilă sa impresioneze, să dezvolte încredere în ea şi în ideile ei, să reprezinte, să negocieze, să inspire, să convingă, să conducă. O calitate nu poate însă să îi lipsească: puterea. Trebuie să fie puternică, să inspire încredere. Avem nevoie de un cactus, nu de o garofiţă.
Networkingul este un cuvânt-cheie, de aceea cred că zona de business ar fi un avantaj. Iar femeile care ar putea să conducă România conduc deja, de foarte mulţi ani, companii şi organizaţii. Şi sunt eficiente în ceea ce fac, şi companiile pe care le conduc asigură un trai bun angajaţilor şi un profit acţionarilor şi, mai ales, asigură un viitor businessului respectiv. Exact ceea ce avem nevoie şi pentru ţara noastră acum.
Mihaela Miroiu: O preşedintă trebuie să fie o femeie matură şi înţeleaptă, cu multă experienţă şi competenţă în leadership onest, cu o carieră recunoscută şi apreciată, cu ataşament demonstrat pentru reprezentarea intereselor cetăţenilor, cu apetit dovedit pentru valori europene, capabilă să inspire, să dea încredere, să se abţină de la promisiuni false, să demonstreze un realism optimist şi, desigur, să fie integră moral şi legal – nu că presa, în majoritatea ei, nu s-ar repezi să caute pete şi în soare şi să îşi facă treaba pe care o ştie cel mai bine: demolarea.
În privinţa capitalului social, networkingului, cred că este mai important să aibă de partea ei cetăţenii cu bun simţ, oamenii de afaceri oneşti, profesioniştii serioşi, intelectualii publici – inclusiv cei aflaţi într-un con de umbră –, ONG-urile performante, presa responsabilă şi politicienii care mai au credibilitate.
Mihaela Nicola: Ce trebuie să aibă candidatul femeie pentru a convinge un număr rezonabil de alegători să-I încurajeze demersul? Forţă, rigoare şi graţie! Cea care se va prezenta în faţa electoratului cu invitaţia de a fi votată ca prima „Doamnă Preşedinte al României” trebuie să aibă echilibrul perfect, care provine amestecul de forţă cu flexibilitate. Trebuie să aibă puterea de a ignora scepticismul şi de a păşi consecvent cu privirea îndreptată către poimâine. Mai trebuie să aibă în spate un parcurs profesional, de orice fel, în care însă a creat valoare, a construit durabil, riguros. O astfel de construcţie dărâmă barierele şi prejudecăţile de gen.
Liliana Popescu: În primul rând, orice candidat, femeie sau bărbat, are nevoie de o forţă politică solidă în spate, care să-i asigure campania. În al doilea rând, femeia respectivă ar trebui să se fi făcut cunoscută cu suficient timp înainte, să aibă notorietate şi să se bucure de respectul unei bune părţi a cetăţenilor. Ar avea nevoie să fie implicată în politică, în proiecte cu respiraţie naţională, care să fi avut rezultate, poate implicarea în iniţiative legislative sau ceva similar, care să fie deja cunoscute de către public şi cu rezultate bune. Apoi, cred că ar trebui să proiecteze imaginea unei persoane inteligente dar nu arogante, competente dar care nu intră în competiţie cu bărbaţii, de o moralitate care să inspire respectul românului de rând. Cred că ar trebui să arate că este fermă, dar fără să apară a fi nefeminină.
Cam greu de găsit pe cineva cu acest profil în România. Îmi vine în minte cumva Sulfina Barbu – cred că se apropie cel mai mult de această descriere. Dar nu aş vrea să fie luat personajul ei împreună cu partidul pe care îl reprezintă. Cred că ea a reuşit să-şi creeze în interiorul partidului un loc relativ solid, ştiind să joace şi ferm dar şi feminin, asigurându-şi respectul colegilor. Nu cred însă că ţinteşte mai sus sau poate că nu poate ţinti mai sus având în vedere conjunctura dată. Cum spuneam, Mona Muscă a fost cel mai aproape de profilul unui candidat femeie cu şanse de succes în România. Probabil că va mai trebui să treacă apă pe Dunăre până când vor apărea posibile candidate cu şanse reale de succes la o candidatură la preşedinţie. Partidele reprezintă filtre majore pentru afirmarea pe scena politică. Dar a dezvolta acest subiect într-un spaţiu atât de restrâns nu ar fi adecvat.

Cum ar trebui să abordeze campania? Cu ce puncte de program?
Mihaela Miroiu: O diagnoză realistă a stării statului de drept şi a democraţiei în România, şi a cauzelor declinului actual. În funcţie de aceasta, un program axat pe părţile cele mai vulnerabile şi îndepărtate de o democraţie consolidată:
o    cum stimulează participarea şi reprezentarea politică; program de dezvoltare a cetăţeniei democrate şi a culturii politice;
o    renunţarea la votul unininominal în favoarea celui pe liste făcute pe criterii de competenţă, participare şi integritate;
o    politica de integrare de substanţă, în sensul aplicării aquis-ului comunitar, care deocamdată pare exponat de vitrină;
o    program de asigurare a eticii în politică; orientarea spre programe de distribuire meritocratică combinată cu politici ale egalităţii de şanse în asigurarea accesului la resurse publice pentru categorii vulnerabile; tratarea partidelor ca diferite, nu ca adverse;
o    politică de cooperare şi conciliere între actorii scenei politice;
o    preferinţa fermă pentru buget echilibrat, în care educaţia şi sănătatea să fie consistent subvenţionate; să stimuleze un climat de respect şi dialog de substanţă;
o    să permanentizeze într-un program structurat şi precis ca timp consultările cu actorii politici şi din societatea civilă;
o    să stimuleze politici de dreptate intergeneraţională în privinţa mediului şi resurselor;
o    să trateze ca imorale, ilegale şi neconstituţionale politicile de recrutare care ignoră femeile şi minorităţile – să fie factor cheie în asigurarea nediscriminării şi a egalităţii de şanse;
o    să asigure comunicarea sistematică şi transparentă despre activitatea sa;
o    să stimuleze cooperarea politică cu statele din UE cu foarte bune practici în respectarea statului de drept, participare şi reprezentare politică, politici anti-corupţie, de respect pentru autoritate legitimă;
o    să contribuie vizibil şi substanţial la negocierile de pace în zonele de conflict şi la procesul de democratizare în lume;
o    să stimuleze politici prin care crizele sunt echitabil suportate şi nu conduc la sărăcirea dramatică a celor deja nevoiaşi.

Şi cu ce stilistică?
Mihaela Miroiu: Preşedinta ar trebui să fie o prezenţă luminos-senină, încurajatoare, fermă, cu o voce caldă şi plină, care impune ascultare. Să privească oamenii direct în ochi. Să arate că este preşedinta cetăţenilor şi exponenta de vârf a intereselor lor, dacă acestea sunt oneste şi corecte. Să se îmbrace simplu, cu stil, în culori potrivite situaţiei. Să fie astfel încât atunci când o privesc femeile să îşi spună: Da, e preşedinta mea, mă face să mă simt mai sigură şi mai puternică. Iar bărbaţii să îşi spună: De când o aşteptam! Acum pot să îmi văd mai liniştit de treabă.
Mihaela Nicola: Eficienţa campaniei pe care şi-o va face prima femeie candidat la prezidenţiale va proveni din dezinvoltura cu care  ignoră particularitatea de gen. Campania va avea neîndoielnic prospeţime, oricare ar fi strategia abordată, dar m-aş feri să fac din genul candidatei un ‚pilon” de comunicare. Mi s-ar părea greşit ca discursul, programul şi acţiunile să fie determinate de această particularitate. Ş-apoi, cum spuneam, aceasta va fi o campanie de educare, de acomodare a electoratului cu un candidat-femeie, mai mult decât o campanie cu miza câştigării alegerilor.

Aţi vota o femeie?  
Aneta Bogdan: Cu toată inima. Atâta timp cât ar avea calităţile pe care trebuie să le aibă un leader de naţiune modernă. În acest moment, cei doi „preşedinţi” bărbaţi, ghilimele sunt puse intenţionat, care au bătut toate recordurile de penibil şi iresponsabilitate, plus un „too young and restless PM”, îmi distrug businessul, îmi ţin copilul departe de ţara asta, îmi fac angajaţii supăraţi şi cu un picior în avionul următor spre Londra sau Berlin, îşi bat joc de părinţii şi de prietenii mei care au neşansa să ajungă zilele astea într-un spital românesc, şi, în final, îi fac pe toţi oamenii normali din ţara asta să îşi piardă minţile. Cu metodă.
Mihaela Miroiu: Da. Aş vota oricând acea femeie. Dar dacă nu este acea femeie, îl voi vota pe acel bărbat, seamănul ei. Dacă voi avea de ales între un neica nimeni şi o neica nimeni o să încerc experimentul cu o neica nimeni.
Mihaela Nicola: Aş vota orice candidat care corespunde profilului anterior menţionat.  
Liliana Popescu: Da.

Aneta Bogdan este CEO a companiei de branding Brandient. Mihaela Miroiu este profesoară la SNSPA. Mihaela Nicola este CEO a grupului de comunicare the group. Liliana Popescu este conferenţiară (Ph.D. University of Manchester) şi prorector la SNSPA Bucureşti.

PLUS, două voci de bărbaţi

Vintilă Mihăilescu: În principiu şi cultural vorbind, românii nu sunt încă pregătiţi să aibă o femeie în fruntea ţării – chiar dacă, în unele cazuri aparte, aceste lucru este – şi a devenit – posibil la nivel local. Singura pe care aş fi văzut-o, la limită, cu ceva şanse reale, este Mona Muscă – pe vremea când era cea mai populară politiciană. Poate tocmai de aceea a trebuit să devină singurul om politic „colaboraţionist” din România!
Pe de altă parte, contextul actual este cu totul atipic şi deosebit, potenţialul de respingere a clasei politice în general fiind atât de mare încâ electoratul se poate „agăţa” oricând de orice figură nouă, suficient de vizibilă şi credibilă. Într-un astfel de caz, „candidata” ar trebui să fie mai degrabă independentă şi mai degrabă tehnocrată, compensând astfel „slăbiciunea” feminină prin mistica tehnocratului salvator. Ceva mai de grabă de genul Mariana Gheorghe deci decât de genul Irina Schrotter. – Vintilă Mihăilescu este antropolog.

Cosmin Alexandru: Încep prin a-mi declara de la bun început sprijinul pentru candidatura unei femei la preşedinţia României. Avem mare nevoie de eleganţa, decenţa şi bunul simţ al unei femei, care să mai tempereze grobianismul şi agresivitatea cu care prea mulţii „bărbaţi” politici de la noi se înghesuie în platourile de televiziune şi în fotoliile puterii.
Cred că primul partid care va face această mişcare, cu femeia potrivită, va avea câştig de cauză. Cu şanse în 2014 şi cu şanse foarte mari în 2019. Bărbaţii şi-au exploatat până la epuizare arsenalul de argumente specifice genului.
Cel mai mult mi-aş dori ca o astfel de candidată să provină din mediul privat, de la conducerea unei companii importante. Doamna Mariana Gheorghe ar fi fost deja o variantă excelentă dacă Traian Băsescu n-ar fi creat în câteva rânduri o atmosfera publică negativă în jurul Petromului. Dar cred că acest dezavantaj e surmontabil relativ uşor din perspectiva brandului personal.
Ce profil nu cred că are şanse în viitorul apropiat în România este o candidată cu reflexe feministe. O astfel de abordare s-ar lovi de o opoziţie de principiu din partea unei majorităţi a electoratului masculine, ca şi din partea unei părţi importante a electoratului feminin.
Candidatura unei femei ar fi cu atât mai binevenită cu cât societatea românească se îndreaptă cu paşi repezi către o scindare ireconciliabilă. Femeile, prin natura lor, au deprinderi mult mai bune decât bărbaţii în a calma şi apropia oamenii. Ele conduc altfel decât bărbaţii, şi anume căutând punctele comune, nu punctele de diferenţiere. consensul şi nu competiţia, strângerea de mână şi nu pumnul în gură.
Sper să am şansa, cât mai curând, să votez o femeie pentru funcţia de Preşedinte al României sau să salut numirea uneia ca Prim-Ministru al României. Ne-ar aduce mai aproape de rândul lumii. – Cosmin Alexandru este partener la Wanted Transformation, companie de consultanţă în transformarea organizaţională.