Canada. Rămăşiţele a 215 copii indigeni au fost găsite îngropate pe terenul unei foste şcoli rezidenţiale VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rămăşiţele a 215 copii au fost găsite pe locul fostei şcoli rezidenţiale indiane Kamloops din Columbia Britanică FOTO captură CBS News
Rămăşiţele a 215 copii au fost găsite pe locul fostei şcoli rezidenţiale indiane Kamloops din Columbia Britanică FOTO captură CBS News

Rămăşiţele a 215 copii au fost găsite pe locul unei foste şcoli rezidenţiale pentru copii indigeni din Canada, au anunţat indigenii Tk'emlúps te Secwepemc, care au făcut descoperirea cu ajutorul unui radar. Premierul canadian a scris pe Twitter că descoperirea „îmi frânge inima”.

Copiii erau elevii şcolii rezidenţiale indiane Kamloops din Columbia Britanică, care s-a închis în 1978. Şcoala s-a deschis în 1890 şi s-a aflat sub administraţia Bisericii Romano-Catolice până în 1969, când a fost preluată de guvernul canadian. În perioada de vârf a internărilor, în anii 1950, chiar şi 500 de copii erau înscrişi la această şcoală.

Anunţul privind rămăşiţele unor copii, unii cu vârsta sub trei ani, a fost făcut vineri de şefa comunităţii indigene Tk'emlups te Secwepemc. 

Autorităţile din Kamloops, Columbia Britanică, au precizat că, potrivit anchetei preliminare, morţile nu au fost înregistrate în arhivele şcolii. Procurorii au deschis o anchetă şi vor colabora cu comunitatea indigenă pentru a identifica victimele.

Şcolile rezidenţiale pentru asimiliarea copiilor indigenilor au fost  forme de învăţământ obligatoriu în Canada începând din secolul al XIX-lea şi s-au aflat sub administraţia bisericilor creştine. Copiii erau luaţi cu forţa din sânul familiilor şi internaţi în aceste şcoli, unde nu li se permitea să vorbească în limba natală şi erau supuşi abuzurilor fizice, psihologice şi chiar sexuale.

"Aveam cunoştinţă despre asta în comunitatea noastră, iar acum am putut să verificăm. În acest moment, avem mai multe întrebări decât răspunsuri", a transmis şefa Tk'emlúps te Secwepemc, Rosanne Casimir.

O comisie de anchetă privind impactul acestor sisteme de învăţământ s-a deschis în 2008 şi a descoperit că mare parte dintre aceşti copii nu s-au mai întors niciodată în comunităţile lor.

Potrivit unei anchete privind aceste sistem rezidenţial, intitulată „Adevăr şi reconciliere”, care a durat şase ani şi a fost publicată în 2015, separarea copiilor indigeni de părinţi a constituit un „genocid cultural”. Peste 4100 de copii au murit în aceste şcoli conform unor cifre oficiale în măsura în care cei presupuşi dispăruţi sunt încă căutaţi.  Raportul a documentat abuzuri fizice oribile, violuri, malnutriţie şi alte atrocităţi suferite de mulţi din cei 150.000 de copii care au frecventat acest tip de şcoli, între 1863 şi 1998, potrivit BBC.

„Îmi frânge inima - este o amintire dureroasă a acelui capitol întunecat şi ruşinos din istoria ţării noastre”, a scris premierul canadian pe Twitter.

Şeful regional al Adunării Primelor Naţiuni din Columbia Britanică, Terry Teegee, a apreciat că descoperirea acestor morminte "reîmprospătează durerea şi pierderea tuturor Primelor Naţiuni din Columbia Britanică".

În 2008, guvernul canadian şi-a cerut scuze oficial pentru acest sistem de educaţie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite