Blinken, la prima sa întâlnire cu Lavrov: Vrem relaţii „previzibile” cu Rusia
0Şefii diplomaţiilor americană Antony Blinken şi rusă Serghei Lavrov şi-au afişat voinţa unei relaxări, fără să ascundă prăpastia adâncă dintre cele două puteri rivale, într-o primă întâlnire, catalogată drept „constructivă”, la care nu s-au înregistrat însă progrese majore în vederea pregătirii terenului unui eventual summit între Joe Biden şi Vladimir Putin, relatează AFP.
Această întrevedere de aproape două ore, foarte aşteptată, în marja Consiliului Arcticii, este primul contact americano-rus după alegerea noului preşedinte american - urmată de un schimb de sancţiuni foarte dure între Statele Unite şi Rusia, ale căror relaţii se aflăla cel mai scăzut nivel de la Războiul Rece.
Experimentatul ministru rus de externe Serghei Lavrov a salutat aceste discuţii drept „constructive”.
Cele două puteri „înţeleg necesitatea de a pune capăt atmosferei nesănătoase din ultimii ani”, a apreciat el.
Partea americană a evocat, la rândul său, o discuţie „productivă, constructivă, respectuoasă şi cinstită”.
„Nu a avut loc vreun progres major în această (miercuri) seara, dar am pregătit terenul în mod eficient”, a declarat presei un oficial american de rang înalt.
Este vorba despre o eventuală confirmare a unui posibil summit Biden-Putin, într-o ţară europeană, eventual în iunie, în urma unor reuniuni ale liderilor G7 şi NATO prin care occidentalii vor să afişeze un front comun împotriva Moscovei. Însă niciun anunţ în acest sens nu a fost făcut miercuri seara la Reykjavik, iar Blinken şi Lavrov au lăsat Casa Albă şi Kremlinul să confirme un eventual summit şi să stabilească data şi locul, potrivit unui oficial american.
Cei doi şefi ai diplomaţiei au făcut, în schimb, apeluri la cooperare şi au lansat avertismente.
Blinken: Vrem relaţii „previzibile” cu Rusia
În pofida numeroaselor „divergenţe”, „viziunea noastră este că, dacă liderii Rusiei şi Statelor Unite pot coopera” împotriva unor provocări comune, „lumea va fi mai sigură”, a declarat Antony Blinken la începutul reuniunii.
El şi-a exprimat dorinţa unei relaţii americano-ruse „stabile şi previzibile”.
Biden doreşte ca cele două ţări să coopereze în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, împotriva modificărilor climatice, să se ocupe de programele nucleare ale Iranului şi Coreei de Nord şi de Războiul din Afganistan, a declarat Blinken.
„Credem că este bine pentru poporul nostru, bine pentru poporul rus şi chiar pentru lume”, a spus el.
Dar dacă Rusia se comportă în mod agresiv împotriva noastră, partenerilor sau aliaţilor noştri, vom răspunde
a dat asigurări Blinken
În cadrul întâlnirii, americanul a exprimat „îngrijorări profunde” ale ţării sale faţă de desfăşurarea unor trupe ruseşti în Ucraina şi la frontiera acesteia sau cu privire la sănătatea opozantului politic rus Aleksei Navalnîi, potrivit Departamentului de Stat.
„Suntem pregătiţi să discutăm despre toate problemele, fără excepţie, cu condiţia ca discuţia să fie cinstită (...) şi să aibă la bază un respect reciproc”, a susţinut Serghei Lavrov.
În faţa presei, schimbul de replici a rămas curtenitor, spre deosebire de confruntarea dură dintre Blinken şi omologul său chinez Wang Yi, la primul lor contact, în martie, în Alaska.
Gestul SUA spre destindere
Înaintea acestui tête-à-tête, cu o zi înaintea reuniunii celor opt state riverane la Arctica - Statele Unite, Rusia, Islanda, Canada, Danemarca, Finlanda, Suedia şi Norvegia -, Washingtonul a făcut un gest în vederea unei calmări a tensiunilor.
Administraţia Biden - după ce a lăsat să planeze săptămâni de zile ameninţarea unor măsuri punitive împotriva controversatului gazoduct Nord Stream 2 care leagă Rusia şi Germania - a decis până la urmă să nu sancţioneze principala societate implicată în acest proiect, Nord Stream AG, şi nici pe conducătorul acesteia.
La o jumătate de oră de la începerea reuniunii, Statele Unite au impus sancţiuni unor nave şi entităţi care participă la construirea gazoductului Nord Stream 2 - estimat la 11 miliarde de dolari - căruia Biden i se opune, însă administraţia a ridicat aceste sancţiuni impuse societăţii însărcinate cu proiectul şi CEO-ului acesteia.
Preşedintele american vrea astfel să evite să se supere cu aliatul german şi face, prin ricoşeu, o favoare Moscovei, denunţată la unison de către opozanţii republicani, dar şi de mai mulţi tenori din tabăra democrată.
Kremlinul a salutat o decizie „pozitivă” înainte chiar ca partea americană să o confirme în mod oficial.
De când s-a instalat la Casa Albă, în ianuarie, Joe Biden îşi afişează o mare fermitate faţă de Rusia şi Vladimir Putin şi nu s-a ferit să spună despre liderul de la Kremlin că este un „criminal”.
Însă o serie de declaraţii făcute înaintea întâlnirii în capitala islandeză nu prevestesc „dezescaladarea” pe care Washingtonul şi Moscova spun că şi-o doresc.
Antony Blinken pare să vrea să facă din Arctica - o nouă miză geopolitică, aflată în centrul reuniunii regionale de miercuri şi joi din capitala islandeză - un laborator al unei anumite cooperări ţintite vizând provocări comune precum lupta împotriva modificărilor climatice.
În schimb, Serghei Lavrov a amplificat tensiunile prin declaraţii dure.
„Este clar pentru toată lumea, de mult timp, că acestea sunt pământurile noastre, teritoriul nostru”, a apreciat el luni, referindu-se la Arctica, insinuând apoi că NATO şi Norvegia ar avea veleităţi ”ofensive” în regiune.