Viața în Mariupol, sub ocupație rusească: localnicii stau la coadă pentru pașapoarte rusești, noi clădiri sunt construite
0Cetățenii din Mariupol, localitatea din sud-estul Ucrainei aflată sub controlul forțelor ruse, sunt dominați de frică și neîncredere este concluzia la care a ajuns un reporter de la BBC care a vrut să realizeze un reportaj cu privire la viața din această zonă după ocupația rusească.

„După 10 luni de ocupație rusă, frica și neîncrederea sunt cele două răspunsuri cele mai frecvente pe care le-am întâlnit atunci când am căutat pe cineva care să-mi spună cum stau cu adevărat lucrurile în Mariupol, în sud-estul Ucrainei.
«Cred că sunteți un jurnalist rus. Nu vă va plăcea ceea ce am de spus. Oamenii ca tine ucid dacă le spui adevărul", a spus un utilizator de social media care pretindea că este din orașul-port“, se arată în articiolul publicat de BBC.
Forțele rusești i-au supus pe locuitorii din Mariupol unui asediu îngrozitor care a durat luni întregi, înainte de a-l captura în cele din urmă în luna mai a anului trecut.
Trei locuitori au fost dispuși să discute cu jurnalistul de la BBC. Este vorba de un consilier local al orașului, un pensionar și un inginer, care au vorbit sub rezerva anonimatului, temându-se de represalii din partea autorităților locale instalate de Rusia, care blochează accesul jurnaliștilor occidentali în Ucraina ocupată.
Rusi a demarat o campanie importantă pentru a-i atrage pe locuitorii din Mariupol, atât din punct de vedere al comunicării, cât și în ceea ce privește reconstrucția orașului.
Orașul s-a umplut de Rusia și din Asia Centrală
Înainte de începerea acestui război, aproximativ o jumătate de milion de oameni locuiau în oraș.
Potrivit estimărilor ONU, 90% dintre clădirile rezidențiale au fost avariate sau distruse, iar 350.000 de persoane au fost forțate să plece după atacul Rusiei din februarie 2022. Este dificil de estimat numărul exact de persoane ucise în urma bombardamentelor neîncetate asupra Mariupol, dar autoritățile ucrainene spun că peste 20.000 de persoane au murit acolo.
În schimb, autoritățile instalate de Rusia în Mariupol spun că aproximativ 300.000 de persoane trăiesc acum acolo.

„Oamenii care au vorbit cu mine din Mariupol au spus că orașul lor a fost inundat de muncitori din întreaga Rusie, precum și din Asia Centrală“, susține jurnalistul BBC.
Oleg Morgun, primarul instalat de Rusia în Mariupol, i-a spus acestuia că spune că aproximativ 70.000 dintre cei care se află în prezent în oraș sunt muncitori în construcții și membri ai armatei ruse.
Au apărut clădiri noi și multe clădiri deteriorate în timpul bombardamentelor au dispărut.
Militarii ruși au construit un întreg cartier nou format dintr-o duzină de blocuri de apartamente în partea de vest a Mariupolului. Acesta se numește Nevsky, după numele râului Neva, pe care se află orașul natal al președintelui Vladimir Putin, Sankt Petersburg. Potrivit presei de stat ruse, Sankt Petersburg este principalul sponsor al reconstrucției Mariupolului.
«Scrie pe autobuz: Sankt Petersburg și Mariupol sunt orașe înfrățite. Peste tot sunt slogane care ne spun că acum facem parte din Rusia. Îmi plăceau lucrurile așa cum erau înainte. Acum trăim în frică. Habar nu avem la ce să ne așteptăm", a spus o pensionară.
Rușii modernizează clădirile care nu au fost distruse
Rușii înlocuiesc ferestrele, caloriferele și, uneori, conductele de încălzire și de canalizare în clădirile din Mariupol, care nu au fost distruse de incendiu
Alimentarea cu încălzire, apă curentă și electricitate a fost în mare parte restabilită. Autobuzele circulă și sunt din nou pline de pasageri, deși rețelele de troleibuze și tramvaie electrice sunt încă nefuncționale.
Multe școli, spitale și magazine au fost redeschise, de asemenea, deși numeroși comercianți își vând marfa direct de pe trotuar.
Pensionara a spus că o școală a fost reconstruită sub dominația rusă: „Este atât de frumoasă, acoperită cu pătrate multicolore". Potrivit acesteia, numărul de copii din Mariupol este acum mai mare decât pot găzdui școlile în prezent, așa că au cursuri în două schimburi: unul dimineața și altul după-amiaza.
Rusia și-a impus propriul program de învățământ în limba rusă în zonele ocupate.
Locuitorii fac cozi pentru a obține pașaportul rusesc
Locuitorii sunt presați să obțină pașapoarte rusești.
Consilierul municipal i-a spus jurnalistului că localnicii formează adesea „cozi uriașe" pentru a obține pașapoarte rusești, pentru că sunt necesare pentru cei care vor să-și găsească un loc de muncă în special în cadrul agențiilor guvernamentale sau în sectorul public.
De asemenea, pașapoartele fac posibilă călătoria în Rusia fără verificări stricte suplimentare. Cei care obțin un pașaport rusesc scapă de probleme: „Acum ești unul dintre noi". Lucrurile se simplifică dacă primești un pașaport rusesc", a mai spus consilierul.
Rubla rusească este singura monedă acceptată
Mariupol devine, de asemenea, parte a sistemului financiar al Rusiei. Moneda ucraineană, hrivna, a fost eliminată treptat, iar acum rubla rusească este singura monedă acceptată în magazine.
Rusia direcționează sume uriașe de bani către plata pensiilor pentru locuitorii din Mariupol, majorându-le în multe cazuri față de ceea ce primeau de la autoritățile ucrainene înainte de război. Astfel, rezidenții din Mariupol au posibilitatea de a primi două pensii - una din Rusia, alta din Ucraina. Bineînțeles, este o situație de care mulți pensionari locali sunt mulțumiți.
„Mă simt nelalocul meu în propriul oraș acum“
Mass-media din Mariupol lucrează din greu, de asemenea, la promovarea unei agende pro-ruse uniforme.
Mulți dintre locuitorii actuali din Mariupol se află acolo pentru că nu au putut părăsi orașul atunci când rușii au atacat, din cauza bolii sau a vârstei înaintate, sau pentru că sunt de acord cu ocupația Rusiei.
„Am suferit destul sub conducerea Ucrainei. Acum putem respira din nou", a spus un utilizator de rețele sociale.
„Campania rapidă de reconstrucție și sentimentul de normalitate restabilită care rezultă, plățile generoase de pensii și campania mediatică intensă care vizează populația din Mariupol, toate acestea stimulează răspândirea sentimentului pro-rusesc în oraș“, a transmis jurnalistul de la BBC.
În schimb, un inginer care a stat de vorbă cu acesta spune că este sătul de manipulare: „M-am săturat de toată propaganda din ziare. Au început să o publice din prima zi, spunându-ne cât de bine merg lucrurile. Mă simt nelalocul meu în propriul meu oraș acum. Oamenii sunt diferiți, orașul meu se simte diferit acum".