Un membru al guvernului britanic a fost demis după ce a cerut încetarea focului în Fâșia Gaza

0
Publicat:

Un consilier al ministrului britanic al Culturii, deputatul conservator Paul Bristow, a fost demis de premierul Rishi Sunak pentru că a cerut încetarea focului în Fâşia Gaza şi astfel a deviat de la linia oficială a guvernului de la Londra, a anunţat luni un purtător de cuvânt guvernamental, relatează agenţia EFE.

Rishi Sunak FOTO EPA EFE
Rishi Sunak FOTO EPA EFE

„Lui Paul Bristow i s-a cerut să părăsească postul din guvern în urma unor comentarii care nu sunt conforme principiilor responsabilităţii colective”, care obligă membrii guvernului să vorbească pe o singură voce, a semnalat sursa citată.

Respectivul deputat, secretar parlamentar în Ministerul Ştiinţei, Inovaţiei şi Culturii, ale cărui atribuţii constau în consilierea ministrului titular, îi trimisese premierului Sunak o scrisoare în care îi cerea acestuia să pledeze pentru „o încetare a focului permanentă” în războiul dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas, menţionând în scrisoare că palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi de către Israel „unei pedepse colective”.

Premierul britanic Rishi Sunak s-a raliat în acest conflict poziţiei SUA şi s-a abţinut să ceară o încetare a focului, pledând doar pentru pauze umanitare care să permită distribuirea ajutoarelor.

Responsabilul ministerial pe care l-a demis este primul din guvernul său care se delimitează public de poziţia oficială, în timp ce liderul Partidului Laburist de opoziţie, Keir Starmer, se confruntă cu tot mai multe critici în interiorul formaţiunii sale întrucât susţine în cazul războiului dintre Israel şi Hamas o poziţie similară celei a guvernului conservator.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite