Un avion al Austrian Airlines, nevoit să se întoarcă din zborul Viena - New York, după ce toaletele s-au defectat
0Un Boeing 777 al companiei Austrian Airlines a fost nevoit luni să se întoarcă după două ore de zbor de la Viena la New York, după ce cinci din cele opt toalete ale sale s-au defectat.
La bord se aflau aproximativ 300 de persoane, potrivit The Guardian.
Echipajul a decis să se întoarcă după ce a constatat că o problemă tehnică împiedica toaletele să tragă apa în mod corespunzător, a declarat marți un purtător de cuvânt al companiei aeriene pentru Agenția France-Presse.
Aceasta a declarat că problema nu a mai apărut până acum pe zborurile Austrian Airlines. De atunci, avionul a fost reparat și a fost repus în funcțiune, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Pasagerii afectați au fost reprogramați pe alte zboruri.