Aterizare de urgență pe Otopeni, după ce pilotului i s-a făcut rău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O aeronavă Tarom a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, sâmbătă, după ce pilotului i s-a făcut rău în timpul zborului.

tarom jpeg

Boeingul 737-800NG TAROM, înmatriculat YR-BGK, care opera zborul charter RO7673 pe ruta Timișoara - Hurghada a aterizat pe aeroportul din București cu puțin timp înainte de a intra în spațiul aerian turc, potrivit BoardingPass. Comandantul și-ar fi pierdut cunoștința, iar copilotul a luat decizia de a întoarce aeronava și de a executa aterizarea de urgență.

"Compania TAROM informează că din cauza unei urgenţe medicale a unuia dintre membrii echipajului de comandă, aeronava care efectua zborul RO 7673 pe ruta Timişoara-Hurghada a efectuat o aterizare de urgenţă, conform procedurilor standard în astfel de situaţii. Menţionăm că la bord se aflau 184 de pasageri, iar siguranţa acestora şi a echipajului nu au fost puse în pericol nicio clipă. Aeronava a aterizat în condiţii de maximă siguranţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, iar pilotul a fost preluat de către o echipă medicală", se arată într-un comunicat al operatorului aerian naţional.

Aeronava a fost așteptată de echipaje SMURD, iar pilotul în vârstă de 30 de ani a primit îngrijiri medicale și apoi a fost preluat conștient.

Același avion e programat să decoleze din București spre Hurghada la ora locală 18:00.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite